Tuesday, July 8, 2025

Definitivat 2025. Subiectele și baremele pentru educatori – profesori învățământ preșcolar au fost publicate.

     Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. 

       Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

      Subiectele și baremele de la Definitivat 2025 pentru profesorii din învățământul preșcolar au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și 13. 

      Descarcă documentele din articol.

      Primele rezultate vor fi afișate în data de 15 iulie, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului.

        Contestațiile se depun la centrele de examen în zilele de 15 iulie (până la ora 20:00) și 16 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse și online la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare prin afișarea la sediul centrelor de examene în ziua susținerii probei scrise.

      Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat în data de 21 iulie. Acestea vor fi validate prin ordin de ministru în perioada 24 iulie – 14 august 2025.

       Examenul naţional pentru definitivare în învăţământ poate fi susținut fără taxă de cel mult 3 ori.

     Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
  • obținerea  calificativului „Bine” sau „Foarte bine” pentru anul în curs;
  • minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

       Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.


No comments:

Post a Comment

Metoda Diamant – Mijloace de transport | Activitate interactivă pentru preșcolari

Metoda Diamant este o metodă activ-participativă folosită în grădiniță și școală pentru dezvoltarea vocabularului, a gândirii logice și a ca...