Educatia reprezinta activitatea specializata,
specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul
dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul
societatii si a societatii prin intermediul omului. In conditiile in care
ereditatea si mediul au contributii aleatorii in raport cu sensul procesului de
dezvoltare ontogenetica, era necesara prezenta unui factor special de diminuare
a imprevizibilului si de crestere a controlului si influentelor asupra procesului
de dezvoltare individuala. Astfel, acest rol a fost preluat de educatie. Ea
face medierea intre ceea ce s-ar putea manifesta (contributia ereditatii) sub
aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii, duratei, formei si
ceea ce se ofera (contributia mediului).
Ca factor cu actiune preponderent constienta
si deliberata, educatia are efect asupra dezvoltarii in conditiile mentinerii
unui optimum intre ceea ce poate individul la un moment dat si ceea ce i se
ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea simplista poate perturba
dezvoltarea psihica (in primul caz exista riscul suprasolicitarii, iar in al
doilea caz apare o slaba stimulare, ambele cu efecte negative asupra proceselor
psihice). De asemenea, educatia este dependenta de ereditate si calitatea factorilor
de mediu si nu dispune de puteri nelimitate, altfel spus, nu poate reechilibra
o ereditate profund afectata (de exemplu, copiii cu dizabilitati mintale de
etiologie genetica sau organica) si nici nu poate compensa un mediu dizarmonic
sau viciat (prezenta unor factori ca: violenta, abandonul, absenta confortului
afectiv in familie, boli si suferinte).
Educatia reprezinta unul din factorii care,
in contextul teoriei triplei determinari, isi aduce o contributie specifica
importanta in formarea si dezvoltarea personalitatii, in interactiune cu
ceilalti doi factori: ereditatea si mediul. Datorita calitatilor, functiilor si
caracteristicilor ei, printre care subliniem caracterul organizat, constient,
intentionat, cu un continut selectat si indrumat de specialisti formati si
selectati pentru instructie si educatie, educatia, fara a diminua rolul celor
doi factori cu care se interconditioneaza, are un rol indrumator in
interactiunea factorilor personalitatii.
Dezvoltarea psihica este rezultatul
interactiunii dintre factorii interni si cei externi. In cadrul acestor factori
educatia detine rolul conducator, datorita specificului actiunii sale care se
manifesta mijlocit si nemijlocit prin intermediul celorlalti doi factori.
Acest rol se justifica, in primul rand, prin
aceea ca educatia isi creaza ea insasi premisele eficientei prin elaborarea
unor conditii interne favorabile. La un moment dat, factorii externi actioneaza
prin intermediul celor interni, iar in urma acestui proces se acumuleaza
experienta, care, la randul sau devine conditie interna si premisa a actiunii
ulterioare a acestor factori.
Educatia contribuie la imbogatirea acestei
experiente in mod organizat, conform cu un scop, insistand asupra realizarii
unei corelatii optime intre aspectul informativ si cel formativ ale acestei
experiente.
Educatia nu numai ca ofera ceea ce urmeaza sa
se asimileze, aceasta realizand-o si mediul, dar se preocupa in plus si de
modul “cum sa se asimileze”, de constientizarea necesitatii de a invinge
anumite obstacole.
Un alt argument in favoarea demonstrarii
rolului conducator al educatiei se refera la interventia acesteia in
ameliorarea conditiilor de mediu, in crearea unui climat educational favorabil
cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane. Formarea
si educarea colectivului de elevi este un exemplu concludent in acest sens.
Educatia care se desfasoara in cadrul scolii
este cel mai important factor al dezvoltarii personalitatii. Ea are rolul de a
corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a dezvolta toate
laturile personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura
caracteriala, morala si estetica. Scoala nu formeaza doar specialisti, ci
formeaza oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca toti
factorii educationali sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta
formare, sa colaboreze si sa se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.
Interactiunea individului pe tot parcursul
existentei sale, dar mai ales in copilaria timpurie, cu elemente ale mediului
familial, mediului inconjurator, mediului pedagogic sau al celui social
favorizeaza in mod semnificativ progresele si calitatea achizitiilor necesare
evolutiei si dezvoltarii sale normale.
Copilăria timpurie reprezintă cea mai
importantă perioadă din viaţa copilului, întrucât este marcată de momente
cruciale pentru succesul său de mai târziu, la şcoală şi în viaţă. Intervenţia
adultului asupra copilului în această perioadă este fundamentală. Educaţia
timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naştere - pentru că din
momentul când se naşte copilul începe să se dezvolte şi să înveţe, şi până la
6/7 ani - vârsta intrării la şcoală. Educaţia timpurie se realizează în atât în
mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor specializate, precum creşa sau
grădiniţa.
Educaţia timpurie este o necesitate în
contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între naştere şi 6/7 ani
este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare
este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă şi
costisitoare. Investiţia în copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen
lung, la dezvoltarea socială a acestora şi la realizarea susţinută a
drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educaţiei timpurii sunt depistate şi
remediate deficienţele de învăţare şi psihocomportamentale ale copiilor, deci
înainte de integrarea copilului în învăţământul primar – beneficiile recunoscute
se referă la: performanţele şcolare superioare, diminuarea ratei eşecului
şcolar şi a abandonului.
Cadrul didactic, prin modelul de comportament
pe care il ofera copilului, prin atitudinea sa fata de elevi, prin exigenta sau
indulgenta sa, prin masura in care se implica in viata celor mici reuseste sa
imfluenteze intregul colectiv de elevi al caror formator este, cultivand
relatii optime, bazate pe afectiune, comunicare, incredere si respect reciproc.
Grădiniței i-au fost
atribuite roluri variate, de la protejarea copiilor provenind din medii
socioculturale defavorizate, până la statutul de adevărată preșcoală pe care îl
are azi această instituție. Grădinița este primul segment al sistemului de
învățământ care își propune în mod explicit finalități educaționale pentru
activitățile pe care le organizează și desfășoară. Alături de familie, ea are
rolul de a asigura condițiile unei dezvoltări normale pe toate planurile a
copiilor preșcolari, contribuind, astfel, la valorificarea potențialului fizic
și psihic al fiecăruia și fundamentând evoluția școlară și socială a acestora.
Mediul educațional
bogat în stimuli care invită la investigație și acțiune, experiențe de învățare
diverse ce contribuie la inițierea unor procese complexe de dezvoltare și
maturizare, dar și al definirii treptate a personalității.
Scopurile
educației reprezintă finalități
educaționale de generalitate medie, derivate din idealul educațional, ale cărui
segmente le exprimă în practica instructiv-educativă, atât în plan orizontal,
cât și în plan vertical.
Scopurile educației și formării profesionale
a copiilor, tinerilor și adulților constau în formarea competențelor,
capacităților, deprinderilor, abilităților necesare pentru dezvoltarea
personală, integrarea socială, ocuparea unui loc de muncă, formarea uneei
concepții de viață, educarea în spiritul demnității, cultivarea sensibilității
față de societate, valorile moral-civice și mediul înconjurător.
Scopul educational al invatamantului prescolar rmanesc
este” dezvoltarea unei personalitati armonioase capabile sa
socializeze, sa se adapteze cerintelor scolare sis a se integreze optim in
ciclul primar”
Pentru o realizare
cat mai buna a activitatii in gradinita trebuie avut in vedere atingerea
urmatoarelor finalitati ale educatiei timpurii:
· Dezvoltarea libera, integrala si armonioasa a
personalitatii copilului, in functie de ritmul propriu si de trebuintele sale,
sprijinind formarea autonoma si creativa a acestuia.
· Dezvoltarea capacitatii de a interactiona cu alti copii,
cu adultii si cu mediul pentru a dobandi cunostiinte, deprinderi, atitudini si
conduite noi.
· Incurajarea explorarilor, exercitiilor, incercarilor si
experimentelor, ca experinte autonome de invatare.
· Descoperirea de catre fiecare copil a propriei
identitati, a autonomiei si dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
· Sprijinirea copilului in achizitionarea de cunostiinte,
capacitati, deprinderi si atitudini necesare acestuia la intrarea in scoala si
pe tot parcursul vietii.
Pentru implinirea
acestora, procesul educativ va fi proiectat atat pe termen lung cat si pe
termen scurt, succesul fiecarei secvente de instruire si educatie urmand sa fie
verificat din aproape in aproape.
În ceea ce privește influențele educative ale grădiniței asupra
dezvoltării copilului, putem menționa dobândirea unor competențe de
relaționalre cu ceilalți, dezvoltarea unor comportamente pozitive, de afirmare
de sine.
În plus, el își
câștigă autonomia acțiunilor:
-
De autoservire: învață să
mănânce, să se îmbrace, încalțe, să îți așeze hainele în dupla, să mearbă la
baie, să se spele pe mâini;
-
De decizie și asumare a
responsabilităților: învață că este
responsabil de propriul comportament, cuvânt sau atitudine;
-
De punere în practivă a
inițiativelor: decide, împreună cu partenerii de acțiune asupra subiectului,
finalității, modalității de punere în practică a acestora;
-
De control al
comportamentului propiu.
În ceea ce privește
dezvoltarea personalității, prin frecventarea grădiniței, copilul este integrat
în programe ce vizează descoperirea și dezvoltarea potențialului intelectual,
afectiv și pshomotor. El este solicitat în diverse tipuri de activități ce conduc
la dobândirea de timpuriu a unor abilități psihomotrice care, prin varietatea
lor, vor determina multiplicarea inteligenței.
Se dezvoltă și
abilitățile lingvistice și de comunicare, datorită numeroaselor activități
specifice acestei arii de dezvoltare.
Este pus în contexte
care îi cer exercitarea unor roluri variate, ceea ce contribuie la achiziția de
cunoștințe, competențe, modele de comportament aferente rolurilor preluate.
Mediul grădiniței
este mai formalizat decât cel familiar, el creând o tranziție necesară către
mediul școlar, mult mai normativ și mai exigent. Copilul se poate manifesta,
însă, liber, sub atenta supraveghere a educatoarei.
Mediul grădiniței
este unul educogen prin prezenta unei varietăți de stimuli vizuali și auditivi,
ce pot fi ușor acceptați și manipulați de căre copil.
Există, deci, o serie
de beneficii pe termen lung a frecventării grădiniței de către copii. Cei care
au bebeficiat de o educație începută de timpuriu se simt mai atrași de școală,
iar probabilitatea abandonului școlar prematur este mult mai redusă.
Școlarizarea timpurie
contribuie la egalizarea șanselor, integrând și copiii cu cerinte speciale sau
copiii ce provin din medii defavorizate, copiii din familii de imigranți.
Grădinița îi învață
pe copii despre cum să trăiască în colectivitate, cum să facă anumite lucruri
și cum să fie în relația cu ceilalți deoarece educația preșcolară este
multidimensională, ea vizând atât obiectivele instruirii (cu accent pe
transmiterea unui ansamblu de cunoștințe și a unui set de deprinderi), cât și
finalitățile formării, modelării personalității în toate compartimentele sale
definitorii.
Educația preșcolară
respectă principiile adaptării școlii la nevoile elevilor, prin acomodarea unei
diversități de nivele și particulariăți de dezvoltare într-un mediu educațional
stimulant, centrat pe valorizarea disponibilităților și neovilor concrete ale
copiilor.
No comments:
Post a Comment