Educaţia constituie o formă
organizată şi sistematică de influenţare. Ea este parte integrantă a mediului
social-cultural şi orientează procesul formării omului asigurând o corelaţie şi
unitate între om şi mediu.
Educaţia este însăşi motorul
dezvoltării. Ea este cea care dă o formă proprie şi structurează ceea ce
copilul a dobîndit nativ sau prin experienţa nemijlocită cu mediul din jurul
său. Fie că este informală (dobândită în familie, în parc, la joacă, la muzeu)
sau formală (la grădiniţă, locuri special amenajate), educaţia oferă copilului
acces la principalul instrument de creştere şi perfecţionare în direcţia
proprie fiecăruia în parte.
Educaţia este un proces deliberat de
dezvoltare a capacitaţii native ale indivizilor şi de înzestrare cu valori,
comportamente, cunoştinţe utile pentru integrarea în societate. Este o
activitate creatoare, de construcţie a fiinţei umane, este un proces evolutiv.
În zilele noastre, o multitudine de
factori le impun oamenilor să își reîmprospăteze mereu cunoștințele și
competențele de care au nevoie ca oameni, cetățeni și angajați. Învățarea pe
tot parcursul vieții este un process continuu, în care achizițiile dobândite în
contextele formale se corelează cu cele dobândite în contextele informale și
nonformale.
Schimbarea și învățarea au loc pe tot
parcursul vieții noastre. Învățarea stă la baza schimbării, iar schimbarea
creează noi nevoi de învățare. Inevitabil, cele două realități se însoțesc. La
nivelul indivizilor, schimbarea provoacă lacune și impune noi solicitări,
pentru a face față cerințelor. Mereu suntem nevoiți să ne adaptăm la schimbări,
să învățăm cum să gestionăm schimbarea.
Conceptul de învățare pe tot
parcursul vieții vorbește despre un proces educativ global, despre o educație
globală. Ea implică punerea la dispoziția cetățeanului, în toate
circumstanțele, toate mijloacele de a se instrui, de a se forma, de a se
cultiva după propria sa dorință.
Învățarea pe tot parcursul vieții
este un process dynamic, realizat în funcție de
interesele, aptitudinile și motivația individuală, care, uneori,
necesită schimbări adaptive sau transformatoare. Ea este un process continuu,
care necesită o educație timpurie de calitate, ca bază pentru întreaga educație
ulterioară a individului în învățământul preuniversitar, universitar și, apoi,
la vârsta adultă.
Educația timpurie a dobândit un
statut din ce în ce mai semnificativ, nu doar ca parte component a sistemului
educational, ca treaptă necesară și indispensabilă în procesul de dezvoltare a
copilului, ci, în mod evident, ca fază inițială a învățării pe tot parcursul
vieții, care își are începuturile în copilăria timpurie.
Învățarea și educația nu încep odată
cu intrarea copilului în școală, în învățământul primar, ci încep încă de la
naștere. Există corelații semnificative între învățarea timpurie și învățarea
care are loc în alte etape ale vieții. Astfel, copiii crescuți într-un mediu
stimulativ au o dezvoltare intelectuală accentuate în comparație cu cei
crescuți într-un mediu restrictive. Dacă copilul nu primește suficiente
îngrijiri, dragoste și atenție din partea părinților sau educatorului cu care
interacționează, precum și dacă nu este sufficient stimulat în această perioadă
crucială, el poate rămâne cu un deficit în dezvoltare, care poate pune în
pericol dezvoltarea lui ulterioară, de-a lungul parcursului școlar, precum și
rolul lui în societate.
Copilăria timpurie reprezintă, deci, cea mai importantă perioadă din viaţa
copilului, întrucât este marcată de momente cruciale pentru succesul său de mai
târziu, la şcoală şi în viaţă. Intervenţia adultului asupra copilului în
această perioadă este fundamentală. Educaţia timpurie vizează intervalul de
timp cuprins între naştere - pentru că din momentul când se naşte copilul
începe să se dezvolte şi să înveţe, şi până la 6/7 ani - vârsta intrării la
şcoală. Educaţia timpurie se realizează în atât în mediul familial, cât şi în
cadrul serviciilor specializate, precum creşa sau grădiniţa..
Grădiniţa este un
principal factor ce intervine în educaţia timpurie a copilului. Copilul, la
intrarea în grădiniţă, are de înfruntat dificultatea integrării într-un
colectiv mare, diferit de cel familial, trebuie să înveţe să acţioneze alături
de copii de aceeaşi vârstă şi să ţină seama de indicaţiile educatoarei. El nu
manifestă dorinţa de a se juca cu alţi copii ori nu şi-o exteriorizează din
cauza timidităţii. Sub îndrumarea educatoarei, el învaţă să se joace tot mai
mult cu ceilalţi. Se obişnuieşte cu viaţa în colectiv, deşi la început se teme
puţin de ceilalţi copii. „Ceilalţi” reprezintă pentru el o ameninţare, ca pe
cineva care îl poate deranja, îi poate lua jucăriile sau răsturna
construcţiile. Copilul trebuie să găsească la grădiniţă un climat de siguranţă
ca să se poată simţi bine. Dificultăţile începutului sunt absolut normale. Ele
nu trebuie nici negate, nici minimalizate.
De obicei,
obiectivele socializării copiilor în grădiniţă urmăresc familiarizarea
copilului cu joaca şi lucrul în echipă şi vizează interiorizarea unor valori
morale şi a unor comportamente specifice altor grupuri sociale decât familia.
Este important ca în cadrul grupului de preşcolari să se creeze un climat
psihoafectiv benefic pentru valorificarea potenţialului fiecărui copil în
parte, iar acest lucru trebuie realizat încă de la intrarea copilului în
invăţământul preşcolar.
Educaţia timpurie
reprezintă cumulul experienţelor individual realizate şi social existente sau
organizate, de care are parte copilul în primii ani de viaţă, având rolul de a
proteja, creşte şi dezvolta fiinţa umană prin înzestrarea cu capacităţi şi achiziţii
fizice, psihice culturale care să-I ofere identitate şi demnitate proprie. Ea
asigură fundamentele dezvoltării fizice şi psihice sănătoase, ale dezvoltării
sociale, spirituale şi culturale complexe. Ceea ce învaţă copiii în primii ani
reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăţa tot restul vieţii.
Educaţia timpurie
implică o nouă abordare a copilului şi a nevoilor acestuia, în care învăţarea
are un rol central. Învăţarea timpurie, în special a copilului de până la 3
ani, se realizează susţinută şi acompaniată de adult. Adultul îl ghidează în
procesul cunoaşterii şi îi denumeşte semnificaţia celor învăţate. Astfel
copilul obţine „cheile” prin care işi structurează şi işi organizează coerenţa
propriei persoane, în raport cu lumea in care trăieşte.
Educaţia timpurie se
realizează ca educaţie informală (în familie, în relaţii de vecinătate, în
relaţii comunitare, prin mass-media), ca educaţie formală (în creşe, grădiniţe
şi alte instituţii de ocrotire şi educaţie) şi sub forma educaţiei nonformale (in
cluburi sportive, cluburi ale copiilor, dar şi prin biblioteci, muzee,
activitaţi ale unor organizaţii nonguvernamentale, etc.).
Educaţia timpurie
este crucială pentru dezvoltarea şi educarea ulterioară a copilului şi se
realizează prin folosirea unei metodologii şi a unui curriculum adecvate,
precum şi a unui personal calificat în strânsă colaborare cu familia şi
serviciile de sănătate şi protecţie a copilului.
Focalizarea pe
educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta este
perioada când copiii se dezvoltă rapid , şi dacă procesul de dezvoltare este
neglijat în acest stadiu este mult mai dificil şi costisitor să compensezi
aceste pierderi mai tarziu. Alegerile făcute acum şi acţiunile intreprinse de
părinţi şi societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată
influenţă asupra progresului individual al copilului.
Educaţia timpurie ,
ca prima treaptă de pregătire pentru educaţia formală , se ocupă de formare
copilului de la naştere pană la intrarea în sistemul de învăţământ obligatoriu,
6-7 ani, şi ţine cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării fiecărui
copil.
Educaţia timpurie are ca referinţe principii şi valori :
·
Fiecare copil este
unic , cu nevoile lui specifice şi particulare. Nevoile copilului sunt
cerinţele inportante pentru educaţie , sunt diferite de la un copil la altul şi
de la o perioadă la alta , deci abordarea lui nu poate fi generală , ci
specifică fiecarui copil în parte ;
·
Educaţia este
continuă , ea începe în primele momente ale vieţii şi durează cît aceasta ;
·
Fiecare act de
ingrijire este un demers educativ, iar interacţiunea activă cu adultul este
definitorie ;
·
Dezvoltarea copilului
este dependentă de ocaziile pe care i le oferă rutina zilnică , interactiunea
cu ceilaţti , organizarea mediului şi activitatilor de învaţare ;
·
Invăţarea copilului
mic se realizeaza prin exploatări şi experienţe in situaţii de joc ;
·
Dreptul la şanse
egale presupune accesul la servicii de calitate, iar universalitatea accesului
la serviciile de educaţie timpurie trebuie garantate de politicile naţionale .
·
În dezvoltarea
copiilor mici , dragostea şi atentia este primordiala .
Educaţia timpurie
include toate formele de sprijin sau suport necesare copilului foarte mic
pentru a-şi realiza dreptul la supravieţuire, protecţie şi pentru a ne îngriji
să îi fie asigurată dezvoltarea de la naştere la 6-7 ani.
Conceptul de
educaţie timpurie se referă aşadar la două dimensiuni:
-
începerea
preocupărilor educaţionale de la vârstele mici;
-
implicarea
familiei şi comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar.
Instituţiile de
educaţie nu se pot substitui familiei, ci o sprijină şi contribuie la
dezvoltarea relaţiilor intra şi extra familiale. Nici o instituţie, oricât de
bună ar fi ea, nu poate înlocui familia. Educaţia timpurie se preocupă de
extinderea strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi în familie.
Aceasta prevede parteneriate active cu părinţii copiilor, în aşa fel încât
aceştia să continue acasă ceea ce se realizează la creşă sau la grădiniţă şi
chiar să-şi îmbunătăţească practicile parentale. Familia şi comunitatea trebuie
să participle activ şi eficient încă din primul an de viaţă a copilului la
creşterea, îngrijirea, sănătatea şi educaţia copilului şi până la intrarea lui
la şcoală.
Beneficiarii primari
ai educaţiei timpurii sunt copiii, iar beneficiarii secundari sunt părinţii,
educatorii şi toţi agenţii educaţionali din comunitate.
Premisele educaţiei
timpurii sunt următoare:
- vârsta timpurie este cea mai
importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii copilului;
- perioada de la naştere până la
intrarea în şcoală cere stimulare;
- pentru dezvoltarea optimă a copilului
este necesar parteneriatul educaţional în familie, între familii, în
comunitate, între instituţii care au rol în creşterea, îngrijirea şi educaţia
copilului;
- şi părinţii şi educatorii au nevoie de
sprijin în educarea copiilor.
Educaţia timpurie este o necesitate
în contextul social actual, deoarece perioada cuprinsă între naştere şi 6/7 ani
este cea în care copiii au o dezvoltare rapidă. Dacă procesul de dezvoltare
este neglijat, mai târziu, compensarea acestor pierderi este dificilă şi
costisitoare. Investiţia în copii la vârste cât mai fragede conduce, pe termen
lung, la dezvoltarea socială a acestora şi la realizarea susţinută a
drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educaţiei timpurii sunt depistate şi
remediate deficienţele de învăţare şi psihocomportamentale ale copiilor, deci
înainte de integrarea copilului în învăţământul primar – beneficiile
recunoscute se referă la: performanţele şcolare superioare, diminuarea ratei
eşecului şcolar şi a abandonului. Calitatea educaţiei, a îngrijirii şi
protecţiei copilului de la naştere până la 6/7 ani depinde de noi, toţi cei
care interacţionăm cu copiii, zi de zi: părinţi sau educatori, consilier şcolar
sau asistent medical – toţi acţionând coerent şi având în atenţie permanentă
copilul şi particularităţile lui.
Finalităţile educaţiei timpurii:
• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă
a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele
sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
• Dezvoltarea capacităţii de a
interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi
cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi; încurajarea explorărilor,
exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de
învăţare.
• Descoperirea, de către fiecare
copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine
pozitive.
• Sprijinirea copilului în
achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare
Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării copilului preşcolar acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot
parcursul vieţii.
Efecte
ale educaţiei timpurii pe termen lung
1. Copiii care au beneficiat de
educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini
pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să
finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului,
creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.
2. Educaţia timpurie contribuie la
egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de risc, care provin din medii
socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor
grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în
societate.
3. Educaţia timpurie contribuie
substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:
• calitatea personalului din
grădiniţă;
• mediul educaţional organizat pe centre de
activitate/ interes;
• numărul de copii din grupă;
• calitatea proiectării demersurilor
instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers personalizat, care
presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a
programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).
Educaţia
timpurie oferă şanse egale de creştere, dezvoltare, îngrijire, educaţie, fără
discriminare pentru copiii care provin din familii instabile, fără părinţi, cu
sănătate precară, cu deficienţe sau cu posibilităţi materiale financiare
scăzute.
No comments:
Post a Comment