Factorii interni ai
învățării se subîmpart ăn factori biofizici și factori psihoindividuali. În
prima categorie se încadrează potențialul genetic, dezvoltarea fizică generală,
echilibrul fiziologic, particularitțile organelor de simț, starea generală de sănătate.
Între ei și rezultatele activității de învățare a fost constatată prezența unor
corelații pozitive.
Categoria factorilor
psihoindividuali este extrem de bogată, printre aceștia putând fi enumerați:
nivelul de cunoștințe, cantitatea și calitatea experienței anterioare:
capacitatea de a învăța, scopurile, motivele și aspirațiile prezente sau
absența deprinderilor de a învăța, particularitățile spiritului de observație,
organizarea perceptiv-motorie, calitățile atenției, memoriei, voinței, nivelul
și modul de utilizare al inteligenței, calitatea stării de pregătire pentru
învățare. Cu câ acești factori sunt mai dezvoltați și mai bine folosiți, cu
atât învățarea va fi realizată mai temeinic.
Ereditatea reprezintă
ansamblul dispoziţiilor (predispoziţiilor,
posibilităţilor, caracterelor sau potenţelor) de natură anatomofiziologice, înnăscute sau transmise prin
mecanismele şi informaţiile genetice de la
generaţiile anterioare la generaţiile tinere prin intermediul părinţilor (I.Bontaş).
În zestrea ereditară cu care fiecare copil vine pe lume sunt structurate trei
categorii de caractere:
· genotipul general, care conţine elemente comune întregii specii, care se
transmit pe cale genetică (bipedismul, conformaţia corporală, caracteristicile
anatomo-fiziologice);
· genotipul individual, care conţine elemente de variabilitate intraspecifică
(culoarea ochilor, a părului, elemente de conformaţie facială, timbrul vocal
etc.) elemente care diferenţiază indivizii între ei;
· potenţialul de formare care, la om, este de natură psihică. Există un potenţial
general, comun tuturor oameni lor şi grade de diferenţiere a acestui potenţial
general.
Nivelul de valorificare prin educaţie al unui individ nu poate depăşi un
anumit nivel, oricât de bine ar fi organizată şi exercitată influenţarea educativă.
De asemenea, valorificarea prin educaţie poate fi mai mult sau mai puţin bine
realizată. În cazul în care doi indivizi se nasc cu potenţialuri intelectuale
apropiate, cel care va beneficia de un mediu educogen superior va fi capabil de
performanţe ridicate.
Genele joacă un rol important în modul în care se dezvoltă oamenii, în
special în ceea ce privește temperamentul. Temperamentul este firea noastră. Nu
ne alegem firea pe care o avem, o moștenim de la unul din părinți. Prin urmare,
fiecare copil se naște cu un anumit temperament. Acest temperament îți pune
amprenta asupra modului în care percepem și reacționăm la lumea din jur. Acest
mod este înnăscut și nu poate fi schimbat. În primii 6 ani, copilul este într-o
măsură mult mai mare influențat de temperament decât de educație. După 7 ani,
raportul se schimbă. Cele mai importante caracteristici ale temperamentului la
care trebuie să ne uităm pentru a înțelege cum funcționează un copil sunt:
nivelul de activare comportamentală, ritmicitatea, deschiderea spre nou,
adaptabilitatea, gradul de distractibilitate, persistența, intensitatea
reacțiilor.
Toate aceste aspecte determină stilul și capacitatea de învățare a
copilului.
Un rol important în funcționarea zilnică a preșcolarilor îl are
reactivitatea emoțională a copilului. Aceasta este determinată la nivel
biologic și este definită prin intensitatea, la nivel fiziologic, cu care o
persoană răspunde emoțional la stimulii din jur. Copiii diferă sub aspectul
modului în care reacționează la ceea ce li se întâmplă. În aceeași situație,
doi copii pot reacționa diferit sub aspectul intensității emoției.
Temperamentul copiilor are o influență puternică asupra modului în care ei
se adaptează la contextul grădiniței și asupra modului în care învață și se
dezvoltă. Unii copii se vor adapta cu ușurință la noile rutine și își vor face
repede prieteni, alții vor avea nevoie de mai mult ajutor și de multă pregătire
pentru a realiza aceste lucruri.
No comments:
Post a Comment