Condiţiile externe
se referă la organizarea activităţii în şcoală şi la cerinţele şcolare:
obiective, conţinuturi, calitatea instruirii, ambianţa psiho-socială,
personalitatea şi competenţa cadrelor didactice, relaţiile profesor-elev ş.a.
Condiţiile
externe vizează şi mediul extraşcolar, factorii social-culturali (familia,
mediul cultural-educativ local ş.a.).
Reuşita
învăţării este condiţionată de influenţa combinată a tuturor categoriilor de
factori. De aceea, învăţarea eficientă presupune preocuparea pentru
identificarea, cunoaşterea şi controlul tuturor condiţiilor care, într-un fel
sau altul, influenţează şi concură la obţinerea rezultatelor scontate.
Educatia
are un character prospective, ceea ce presupune raportarea acesteia nu numai la
cerințele prezente ale societății, ci si la cele de viitor.
Caracterul
permanent al educației este determinat, pe de o parte, de uzura morală a
cunoștințelor, consecință a exploziei informaționale nemaicunoscute până în
present, iar pe de altă parte, de factorii individuali, care fac ca omul să fie
în permanență, indifferent de vârstă, un receptor al influențelor educative.
Mediul, ca factor al dezvoltării umane,
este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează
direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.
Mediul
este totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi spirituale,
directe şi indirecte, organizate şi neorganizate, voluntare şi involuntare,
care constituie cadrul în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă fiinţa umană.
Mediul reprezintă ansamblul condiţiilor înconjurătoare
(ambientale) în care omul trăieşte, se dezvoltă, acţionează (munceşte) şi
creează.
După distanţa de la care acţionează, mediul se poate
împărți în:
→mediul proximal - influenţe din imediata apropiere a
individului (obiectele, persoanele, situaţiile zilnice)
→ mediului distal - influenţe de la distanţă (acţionează
prin mediatizare)
După modul de acţiune:
◘ factori cu acţiune directă (clima, alimentaţia,
familia)
◘ factori cu acţiune indirectă (activităţi dominante, tip
de organizare socială, nivel de trai, grad de cultură şi civilizaţie )
Mediul poate avea două componente principale:
· mediul natural şi ecologic;
· mediul social-global şi psihosocial (I.Bontaş).
Omul se află sub influenţa acestor tipuri de mediu.
Mediul natural şi ecologic influenţează dezvoltarea şi sănătatea omului prin
climă, relief, radiaţii şi poluare. Mediul socio-cultural permite umanizarea şi
socializarea individului prin asigurarea condiţiilor materiale, de civilizaţie
şi cultură, prin relaţiile inter-umane, instituţii, ideologii, tradiţii,
concepţii, stiluri de viaţă etc.
Mediul natural cuprinde conditiile de clima,
relief, vegetatie si fauna. Mediul natural are o anumita importanta in
dezvoltarea personalitatii, de aceea nu trebuie neglijat nici ca factor de
existenta si nici ca factor ce influenteaza dezvoltarea omului.
Atunci cand conditiile
naturale de mediu sunt favorabile, fiinta umana se dezvolta normal, fara
dificultati. Cand, insa conditiile de mediu sunt mai putin favorabile, acestea
pot crea dificultati in dezvoltarea omului. Conditiile naturale pot influenta, intr-o
anumita masura, caracteristicile psihice si comportamentale ale omului, creand
anumite diferentieri intre cei ce traiesc in medii naturale diferite.
Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur,
nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare vietii organismelor. Determinat
de nevoile sale de trai, omul a adus o serie de modificari mediului natural si
a amplificat potentialul acestuia cu valente artificiale, obiectivate in
procesul industrializarii si in rezultatele descoperirilor ingineriei genetice.
Mediul psihosocial este ansamblul
de conditii social-spirituale ale persoanelor, cuprinzand relatiile
interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane, idealurile si
comportamentele lor colective, modelele de comportament proiectate, complexul
de norme si valori si procesele psihosociale ce le genereaza.
Pentru dezvoltarea personalitatii, mediul psihosocial
reprezinta componenta cea mai imoprtanta a mediului. Omul, ca fiinta sociala,
se dezvolta, actioneaza si creeaza in procesul vietii sociale, in cadrul unor
relatii sociale, profesionale si interumane de munca, productie si viata. In
cadrul acestor relatii sociale, un rol important in dezvoltarea personalitatii
il are limbajul, care dezvoltat, conturat in conditii scolare si de viata, duce
la dezvoltarea tuturor facultatilor psihice (intelectuale, afective,
motivationale).
Mediul declanşează potenţialităţile ereditare astfel
încât dezvoltarea diferitelor procese psihice este o rezultantă a interacţiunii
celor doi factori: ereditatea şi mediul, în ponderi diferite.
Accentul se pune nu pe simpla prezenţă sau absenţă a
factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre
acei factori şi individul uman.
Un factor de mediu prezent, dar
indiferent subiectului uman este inert din perspectiva dezvoltării.
Condiţia dezvoltării este ca acel factor să acţioneze
asupra individului, care la rândul său să reacţioneze, intrând în interacţiune
ca bază a propriei activităţi.
Mediul este primul mare „transformator” care
acţionează asupra fondului ereditar al fiecăruia, îl activează şi îl face să
contribuie la dezvoltarea psihică.
Este factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalţi fiecare învaţă
să comunice, să coopereze şi să colaboreze cu cei din jur.
Pregăteşte pe fiecare pentru a avea acces la cultura comunităţii în care s-a
născut.
Dă semnificaţie socială comportamentelor fiecăruia şi le face să fie de tip uman.
Generează valori şi criterii apreciative care devin factorii principali
ai orientării, dezvoltării individului.
Mediul poate exercita atât influenţe pozitive, cât şi negative care trebuie contracarate de
cel de-al treilea factor fundamental, educaţia.
Mediul este un factor necesar, dar nu suficient
pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane.
Factorii socio-culturali sunt legați de nivelul
educațional, de prezența sau absența influențelor educative ale familiei,
procesului de învățământ, colectivelor de muncă.
Factorii psihosociali, cu referire la ambianța în care se
naște, crește și se dezvoltă copilul pot stimula creativitatea copilului și
dezvoltarea personalității acestuia. În schimb, dacă mediul nu este
corespunzător, aceste pot fi înfrânate. Familia, prin atitudinea sa față de
nou, de educație, poate stimula sau stopa comportamentul creativ al copiilor.
Cultivândule acestora curiozitatea, îndrăzneala creatoare, spiritul inventiv,
încrederea în forțele proprii, ei pun bazele unui comportament creator. Educarea creativității este un proces
continuu ce presupune interacțiunea tuturor factorilor: cognitivi,
aptitudinali, de personalitate, sociali.
Comparativ cu ereditatea,
mediul are o influenta mai mare in formarea si dezvoltarea personalitatii
umane. Omul traieste si se dezvolta in societate, iar societatea, influenteaza
sau isi lasa o amprenta definitorie asupra acestuia. In functie de
specificul si de nevoile sociale fiecare societate isi formeaza proprii ei
indivizi.
De
pilda, influenta familiei asupra personalitatii unui individ nu se opreste
niciodata. Pe de alta parte, la varsta prescolara, copilul prin contactele
multiple pe care le stabileste (cu alti
copii, cu cadrele didactice) isi completeaza bagajul de cunostinte pe care l-a
dobandit in familie, isi dezvolta capacitatea de comunicare, sociabilitatea,
leaga noi prietenii. Este clipa in care el este supus actiunii a doi factori
diferiti: familie si institutii scolare, iar de masura in care parintii si
cadrele didactice colaboreaza si actioneaza in sensul atingerii acelorasi
obiective si finalitati educative, depinde formarea unei personalitati
armoioase a viitorului individ, a viitorului actor social.
No comments:
Post a Comment