Mediul, factor extern al dezvoltării personalității . Subiect titularizare pedagogie educatoare

 

Condiţiile externe se referă la organizarea activităţii în şcoală şi la cerinţele şcolare: obiective, conţinuturi, calitatea instruirii, ambianţa psiho-socială, personalitatea şi competenţa cadrelor didactice, relaţiile profesor-elev ş.a.

Condiţiile externe vizează şi mediul extraşcolar, factorii social-culturali (familia, mediul cultural-educativ local ş.a.).

Reuşita învăţării este condiţionată de influenţa combinată a tuturor categoriilor de factori. De aceea, învăţarea eficientă presupune preocuparea pentru identificarea, cunoaşterea şi controlul tuturor condiţiilor care, într-un fel sau altul, influenţează şi concură la obţinerea rezultatelor scontate.

Educatia are un character prospective, ceea ce presupune raportarea acesteia nu numai la cerințele prezente ale societății, ci si la cele de viitor.

Caracterul permanent al educației este determinat, pe de o parte, de uzura morală a cunoștințelor, consecință a exploziei informaționale nemaicunoscute până în present, iar pe de altă parte, de factorii individuali, care fac ca omul să fie în permanență, indifferent de vârstă, un receptor al influențelor educative.

Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale.

Mediul este totalitatea influenţelor naturale şi sociale, fizice şi spirituale, directe şi indirecte, organizate şi neorganizate, voluntare şi involuntare, care constituie cadrul în care se naşte, trăieşte şi se dezvoltă fiinţa umană.

Mediul reprezintă ansamblul condiţiilor înconjurătoare (ambientale) în care omul trăieşte, se dezvoltă, acţionează (munceşte) şi creează.

După distanţa de la care acţionează, mediul se poate împărți în:

→mediul  proximal  - influenţe din imediata apropiere a individului (obiectele, persoanele, situaţiile zilnice)

→ mediului distal - influenţe de la distanţă (acţionează prin mediatizare)

După modul de acţiune:

◘ factori cu acţiune directă (clima, alimentaţia, familia)

◘ factori cu acţiune indirectă (activităţi dominante, tip de organizare socială, nivel de trai, grad de cultură şi civilizaţie )

Mediul poate avea două componente principale:

· mediul natural şi ecologic;

· mediul social-global şi psihosocial (I.Bontaş).

Omul se află sub influenţa acestor tipuri de mediu. Mediul natural şi ecologic influenţează dezvoltarea şi sănătatea omului prin climă, relief, radiaţii şi poluare. Mediul socio-cultural permite umanizarea şi socializarea individului prin asigurarea condiţiilor materiale, de civilizaţie şi cultură, prin relaţiile inter-umane, instituţii, ideologii, tradiţii, concepţii, stiluri de viaţă etc.

Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna. Mediul natural are o anumita importanta in dezvoltarea personalitatii, de aceea nu trebuie neglijat nici ca factor de existenta si nici ca factor ce influenteaza dezvoltarea omului.

Atunci cand conditiile naturale de mediu sunt favorabile, fiinta umana se dezvolta normal, fara dificultati. Cand, insa conditiile de mediu sunt mai putin favorabile, acestea pot crea dificultati in dezvoltarea omului. Conditiile naturale pot influenta, intr-o anumita masura, caracteristicile psihice si comportamentale ale omului, creand anumite diferentieri intre cei ce traiesc in medii naturale diferite.

Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare vietii organismelor. Determinat de nevoile sale de trai, omul a adus o serie de modificari mediului natural si a amplificat potentialul acestuia cu valente artificiale, obiectivate in procesul industrializarii si in rezultatele descoperirilor ingineriei genetice.

Mediul psihosocial este ansamblul de conditii social-spirituale ale persoanelor, cuprinzand relatiile interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane, idealurile si comportamentele lor colective, modelele de comportament proiectate, complexul de norme si valori si procesele psihosociale ce le genereaza.

Pentru dezvoltarea personalitatii, mediul psihosocial reprezinta componenta cea mai imoprtanta a mediului. Omul, ca fiinta sociala, se dezvolta, actioneaza si creeaza in procesul vietii sociale, in cadrul unor relatii sociale, profesionale si interumane de munca, productie si viata. In cadrul acestor relatii sociale, un rol important in dezvoltarea personalitatii il are limbajul, care dezvoltat, conturat in conditii scolare si de viata, duce la dezvoltarea tuturor facultatilor psihice (intelectuale, afective, motivationale).

Mediul declanşează potenţialităţile ereditare astfel încât dezvoltarea diferitelor procese psihice este o rezultantă a interacţiunii celor doi factori: ereditatea şi mediul, în ponderi diferite.

Accentul se pune nu pe simpla prezenţă sau absenţă a factorilor de mediu, ci pe măsura, maniera şi rezonanţa interacţiunii dintre acei factori şi individul uman.

Un factor de mediu prezent, dar indiferent subiectului uman este inert din perspectiva dezvoltării.

Condiţia dezvoltării este ca acel factor să acţioneze asupra individului, care la rândul său să reacţioneze, intrând în interacţiune ca bază a propriei activităţi.

Mediul este primul mare „transformator” care acţionează asupra fondului ereditar al fiecăruia, îl activează şi îl face să contribuie la dezvoltarea psihică.

Este factor de socializare pentru că în mijlocul celorlalţi fiecare învaţă să comunice, să coopereze şi să colaboreze cu cei din jur.

Pregăteşte pe fiecare pentru a avea acces la cultura comunităţii în care s-a născut.

Dă semnificaţie socială comportamentelor fiecăruia şi le face să fie de tip uman.

Generează valori şi criterii apreciative care devin factorii principali ai orientării, dezvoltării individului.

Mediul poate exercita atât influenţe pozitive, cât şi negative care trebuie contracarate de cel de-al treilea factor fundamental, educaţia.

Mediul este un factor necesar, dar nu suficient pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane.

Factorii socio-culturali sunt legați de nivelul educațional, de prezența sau absența influențelor educative ale familiei, procesului de învățământ, colectivelor de muncă.

Factorii psihosociali, cu referire la ambianța în care se naște, crește și se dezvoltă copilul pot stimula creativitatea copilului și dezvoltarea personalității acestuia. În schimb, dacă mediul nu este corespunzător, aceste pot fi înfrânate. Familia, prin atitudinea sa față de nou, de educație, poate stimula sau stopa comportamentul creativ al copiilor. Cultivândule acestora curiozitatea, îndrăzneala creatoare, spiritul inventiv, încrederea în forțele proprii, ei pun bazele unui comportament creator.  Educarea creativității este un proces continuu ce presupune interacțiunea tuturor factorilor: cognitivi, aptitudinali, de personalitate, sociali.

Comparativ cu ereditatea, mediul are o influenta mai mare in formarea si dezvoltarea personalitatii umane. Omul traieste si se dezvolta in societate, iar societatea, influenteaza sau isi lasa o amprenta definitorie  asupra acestuia. In functie de specificul si de nevoile sociale fiecare societate isi formeaza proprii ei indivizi.

De pilda, influenta familiei asupra personalitatii unui individ nu se opreste niciodata. Pe de alta parte, la varsta prescolara, copilul prin contactele multiple pe care le stabileste  (cu alti copii, cu cadrele didactice) isi completeaza bagajul de cunostinte pe care l-a dobandit in familie, isi dezvolta capacitatea de comunicare, sociabilitatea, leaga noi prietenii. Este clipa in care el este supus actiunii a doi factori diferiti: familie si institutii scolare, iar de masura in care parintii si cadrele didactice colaboreaza si actioneaza in sensul atingerii acelorasi obiective si finalitati educative, depinde formarea unei personalitati armoioase a viitorului individ, a viitorului actor social.