Schimbările survenite în societatea
contemporană (economice, politice, culturale, comunitare) se reflect,
inevitabil în domeniul educației. Globalizarea și amplele inovații
științifico-tehnice au schimbat modalitățile de realizare a învățării.
Dezvoltarea lumii contemporane este
strand legată de modul în care educația satisfice cerințele tot mai complezxe,
de răspunsul dat unor problem acute: degradarea mediului, proliferarea
conflictelor, șomajul, analfabetismul, sărăcia. Pentru toate aceste noi
provocări, răspunsurile educației se situează pe două planuri: cel al lărgirii
ariei sale de cuprindere (noi problematici abordate) și cel al inovațiilor în
proiectarea și realizarea procesului informative. În primul caz, provocările
lumii contemporane au determinat apariția așa-numitelor "noi
educații". În l doilea caz, se
impune regândirea procesului educational
în ceea ce privește orientarea
(finalitățile), dimensionarea, instrumentalizarea elementelor de
conținut, modalitățile de realizare. Actuala abordare curriculară centrează
acțiunea educativă nu pe conținuturi, ci pe formarea de competențe complexe. A
ști nu mai este un scop în sine, ci un pas intermediar, o premise care asigură
saltul spre a ști să faci, a ști să fii și a ști să devii.
,,Omul nu poate deveni om decât prin
educaţie”- spunea Kant, prin urmare omul nu se naşte om: ,, tot ceea ce
constituie umanitate: limbajul şi gândirea, sentimentele, arta, morala – nimic
nu trece în organismul noului născut”- fără educaţie.
Obiectivată în cele trei ipostaze
(formală, nonformală şi informală), educaţia este chemată să formeze
personalităţi uşor adaptabile la nou,creative şi responsabile. Realitatea
contemporană demonstrează că rolul şcolii nu numai că nu s-a diminuat, ci a devenit
tot mai complex. Ideile libertăţii şi descătuşării, umanismului şi
creativităţii în educaţie ne îndeamnă să distrugem zidul de nepătruns al
gândirii materialiste care ani în şir a creat stereotipii eronate.
În actualul context, avem nevoie de o educaţie
dinamică, formativă, centrată pe valorile autentice. Se afirmă pe bună
dreptate, că unul dintre elementele definitorii ale societăţii contemporane
este schimbarea. Noul mileniu în care păşim a moştenit însă multe probleme
sociale, economice şi politice, care, deşi au marcat în mare măsură ultima
jumătate de secol, sunt departe de a-şi fi găsit soluţiile. Dintre aceste
probleme menţionăm: terorismul internaţional, rasismul, creşterea numărului
săracilor, a analfabeţilor şi a şomerilor, etc.
Analfabeţi nu sunt doar cei ce nu
ştiu să scrie şi să citească, ci şi cei care au deficienţe în cunoştinţele de
bază, vorbindu-se de analfabetismul funcţional, iar mai nou şi de cel
computerial. Educaţia caută să contribuie la ameliorarea acestor probleme prin
acţiuni specifice de prevenţie. Datorită eşuării în a găsi soluţii putem spune
că educaţia se află în situaţie de criză. Prin criză se înţelege decalajul
dintre rezultatele învăţământului şi aşteptările societăţii.
Dintre soluţiile specifice şi
generale găsite enumerăm:
- inovaţii în conceperea şi desfăşurarea
proceselor educative;
- introducerea noilor tipuri de educaţie în
programele şcolare;
- întărirea legăturilor dintre acţiunile
şcolare şi cele extracurriculare;
- formarea iniţială şi continuă a
cadrelor didactice;
- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi,
părinţi şi responsabili de la nivel local;
- organizarea de schimburi de informaţii între
statele europene;
- regândirea procesului de educaţie în vederea
integrării cu succes a tinerilor în viaţa profesională şi socială.
La sfârşitul secolului trecut, un
document UNESCO propunea sub titlul de Problemele mondiale în şcoală,
introducerea în şcoală a unor teme ca:
- drepturile omului şi libertăţile
fundamentale;
- foametea, sărăcia şi progresul economic;
- protejarea copilăriei şi a adolescenţei;
- proliferarea conflictelor între naţiuni
- creşterea problemelor de sănătate;
- alimentaţia, malnutriţia şi
subnutriţia;
- dispariţia speciilor de plante şi
animale etc.
Îmbogăţirea conţinutului valoric al
educaţiei, dinamic şi complex, impune schimbarea sensului formării prin
trecerea de la modelul pluridisciplinar la modelul interdisciplinar.
Şcolii, ca principal agent educativ,
îi revine rolul de a înarma tinerii cu simţ critic, cu capacitatea de a
înţelege şi răspunde adecvat diverselor provocări din partea societăţii, de a
deveni tot mai mult agenţi ai propriei formări, care să-şi organizeze, să-şi
structureze singuri cunoaşterea, să descopere singuri, având formată judecata
şi responsabilitatea viitoare.
Într-o societate supertehnologizată
ar trebui să privim noile educaţii nu ca dimensiuni izolate, ci în multiplele
lor relaţii de tip sistemic şi din perspectiva efectului de viitor. Capacitatea
de a stăpâni tehnologiile moderne din punct de vedere intelectual, politic şi
social reprezintă una dintre provocările majore ale omului modern în acest
secol.
Noile educaţii, în ordinea apariţiei lor ar
fi:
- Educaţia relativă la mediu (sau
educaţia ecologică);
- Educaţia în materie de populaţie
(sau educaţia demografică);
- Educaţia nutriţională;
- Educaţia pentru noua tehnologie şi
progres;
- Educaţia faţă de mass-media;
- Educaţia pentru pace şi cooperare;
- Educaţia pentru democraţie şi
drepturile omului;
- Educaţia sanitară modernă;
- Educaţia economică şi casnică modernă;
- Educaţia pentru timpul liber;
- Educaţia pentru o nouă ordine
internaţională;
- Educaţia cu vocaţie internaţională;
- Educaţia pentru o viaţă de calitate;
- Educaţia interculturală etc.
Lista aceasta va rămâne deschisă,
fiind posibil ca în fiecare moment să fie completată.
Noile educaţii s-au impus într-un
timp foarte scurt, dat fiind faptul că ele corespund unor trebuinţe de ordin
sociopedagogic din ce în ce mai bine conturate. În ciuda situaţiei paradoxale
în care se găseşte, în pofida obstacolelor cu care se confruntă, educaţia este
invitată să pregătească într-o manieră activă, mai constructivă şi dinamică,
generaţia viitoare. În aceste condiţii, noile educaţii vin să pregătească un
comportament adecvat, adică raţional, care să atenueze în parte şocul
viitorului.
Noile educaţii sunt purtătoare de noi
obiective şi mesaje, constituindu-se în răspunsuri date unor sfidări.
Educaţia
ecologică.
Informarea şi pregătirea privind
transmiterea cunoştinţelor de educaţie ecologică, de a forma deprinderi,
convingeri şi comportamente trainice de protecţie a biosului, este o condiţie
de bază necesară acestei munci nobile, de „a educa”. Familiarizarea cu
obiectivele educaţiei ecologice este o necesitate, păstrarea unui mediu sănătos
de viaţă fiind, în esenţă, datoria şi sarcina primordială a fiecărui locuitor
al Terrei. Principalul scop al educaţiei relative la mediu este formarea
conştinţei şi conduitei ecologice, care începe în familie, se continuă în
şcoală, în universitate, şi prin formele instruirii continue, permanente.
Îmbogăţirea culturii ecologice ar trebui să devină o preocupare de importanţă
majoră a omului modern.
Educaţia
demografică, care în unele ţări este acceptată ca
disciplină de studiu, mai ales unde se înregistrează un procent mare al
creşterii demografice (China, India, ţările africane). Manifestări ale
problematicii globalizării au repercursiuni sociale şi afectează direct educaţia
demografică. Foarte des se afirmă că înainte de a ne referi la multiplele forme
pe care le ia globalizarea astăzi, este bine să aruncăm o privire asupra unor
statistici care arată ritmul rapid de creştere demografică a lumii, deoarece
aceasta constituie problema principală, care le generează pe celelalte.
Educaţia
nutriţională întâlnită ca disciplină de
învăţământ sau ca activitate extraşcolară. Obţinerea echilibrului nutritiv nu
depinde numai de realizările economico-sociale; bolile de nutriţie ar trebui să
nu apară în ţările cu nivel de trai ridicat, iar frecvenţa lor să scadă pe
măsură ce starea economică se îmbunătăţeşte. Dar studiile statistice arată că,
dimpotrivă, în ţările cu civilizaţie şi economie avansată, incidenţa bolilor
degenerative şi de nutriţie este crescută. Aceasta înseamnă că omul contemporan
nu aplică regulile unei alimentaţii sănătoase. Fiecare individ are o structură
morfofuncţională specifică, un temperament caracteristic, o dinamică fizică
particulară, care reclamă unele particularităţi de regim alimentar, care în mod
obişnuit nu sunt luate în consideraţie.
Educația pentru
schimbare și dezvoltare vizează formarea și cultivarea capacităților de
adaptare rapidă și responsabilă a personalității umane la condițiile
inovațiilor și ale reformelor sociale înregistrate în ultimele decenii ale
secolului XX, în perspectiva secolului XX.
Educația pentru tehnologie și progres vizează formarea și cultivarea aptitudinilor generale și
speciale și a atitudinilor afective, motivaționale și caracteriale, deschise în
direcția aplicării sociale a cuceririlor științifice în condiții economice,
politice și culturale specifice modelului societății postindustriale de tip
informational.
Educația față de mass-media vizează formarea și cultivarea capacității de
valorificare culturală a informației furnizată de presă, radio, televiziune
etc, în condiții de diversificare și de individualizare care solicită o
evaluare pedagogică responsabilă la scara valorilor sociale.
„Noile educații”
sunt adaptabile la nivelul fiecărei dimensiuni a educației, în funcție de
particularitățile acestora dar și de 'ciclurile vieții' si de condițiile
sociale specifice fiecărui sistem educațional. De exemplu, educația ecologică
sau educația relativă la mediu, clar poate fi integrată la nivelul educației
morale (în învățământul general), educației intelectuale (în învățământul
liceal), educației tehnologice (în învățământul profesional), ridică probleme
specifice în anumite zone sau țări ale lumii, respectiv în cadrul diferitelor
sisteme sociale și educaționale.
Metodologia
valorificării „noilor educații” vizează toate dimensiunile (intelectuală,
morală, tehnologică, estetică, fizică) și formele (formală, nonformală,
informală) educației. Procesul declanșat stimulează trecerea de la demersurile
specifice la abordările globale, interdisciplinare, care permit aprofundarea
unor probleme sociale care cer soluții concrete: pacea, democrația, justiția
socială, dezvoltarea, mediul, alimentația, sănătatea, protejarea copiilor și a
tinerilor, promovarea învățământului și a cercetarii științifice.
Implementarea „noilor
educații” presupune elaborarea și aplicarea unor strategii pedagogice și
sociale speciale. Ele vizează:
- pătrunderea „noilor
educații” în programele școlare și universitare sub forma unor recomandări sau
module de studiu independente, difuzate și prin sistemele de comunicare
moderne: televiziune, radio, rețele de calculatoare etc;
- implicarea ,,noilor
educații,, în programele educaționale ca alternative proiectate în diferite
formule pedagogice: module de instruire complementara (formală-nonformală),
ghiduri, îndrumari metodologice, lucrări fundamentale centrate asupra
problemelor mari ale lumii contemporane (dezvoltarea economică, tehnologia
societății informatizate, educația permanentă, democratizarea școlii, reforma
educației) ;
- regândirea
sistemelor de selectare și de organizare a informației în cadrul unui
curriculum care, fie „introduce module specifice”- pentru „noilor educații”-
integrate ca discipline distincte în planul de învățământ (educația ecologică,
educația pentru o nouă ordine economică internațională), fie introduce
conținuturile specifice unei „noi educații”în sfera mai multor discipline,
printr-o 'abordare infuzională' ( Văideanu, George,).
În lumea
contemporană, s promovează sisteme de educație proiectate în concordanță cu
caracteristicile unei societăți dinamice deschise: economica de piață,
democrația, descentralizarea administrativă, informatizarea, afirmarea
ecologiei ca factor de reglare a raporturilor dintre om și mediul natural. Prin
educație, se urmărește cultivarea capacităților indivizilor de adaptare și
integrare la locul de muncă și în comunitate, de comunicare eficientă într-o varietate de forme și
contexte, de accesare, analizare și administrare a informațiilor prin
utilizarea TIC și a mass-media, de colaborare și de lucru în echipă, de
adaptare la diverse roluri și responsabilități, se stimulează creativitatea ,
curiozitatea intelectuală, gândirea critică și receptivitatea la nou, respectul
pentru diversitate și diferență, responsabilitatea socială.
Societatea
cunoașterii conferă noi dimensiuni procesului învățării. Aceasta nu mai este
localizat exclusiv în instituții de învățământ. În mare măsură, învățarea se
transferă, progresiv, din școli, spre firme și instituții, de la școlari și
studenți către salariați.
No comments:
Post a Comment