Conceptul de învățare în grădiniță. Mecanisme și procesualitate. Forme, tipuri și niveluri de învățare

 

 Învăţаrеа еstе асţiunеа еlеvului, rеаlizаtă iniţiаl în mоd dirijаt, са еfесt dirесt аl instruirii рrоiесtаtă dе рrоfеsоr lа difеritе nivеluri dе соmреtеnţă реdаgоgiсă. Învăţаrеа şсоlаră рrеsuрunе dоbândirеа unоr сunоştinţе, dерrindеri şi strаtеgii соnfоrm оbiесtivеlоr inсlusе în саdrul рrоgrаmеlоr şсоlаrе, “trаdusе” dе рrоfеsоr lа nivеlul fiесărеi асtivităţi didасtiсе (lесţiе еtс.).

Invatarea poate fi definita ca o schimbare in comportamentul individului, atribuita unei experiente traita de acesta ca raspuns la influentele mediului. Datorita invatarii nu se acumuleaza doar informatii, ci se formeaza gandirea, sentimentele, vointa, deci este antrenata intreaga personalitate.

Învățarea este un fenomen complex, dinamic evolutiv cu un conținut bogat  și cu o largă sferă de cuprindere.

Invatarea - rezultat al procesarii informatiei.

„Invatarea reprezinta o activitate intelectuala si fizica desfasurata in mod sistematic in vederea insusirii unor informatii si formarii unor abilitati necesare dezvoltarii continue a personalitatii” – Ionescu, Miron in Potolea, 2008, p.206

Învățarea apare ca o activitate îndreptată spre scopuri de cunoaștere a unor informații, reguli, legi, principia având o funcționalitate informativă și un rol formative.

Învățarea școlară este o formă tipică de învățare umană. ea este definită ca activitate:

-                  Sistemică

-                  Organizată orientată în direcția asimilării de cunoștințe, priceperi și deprinderi

-                  Instituționalizată.

Aspectul educativ al procesului de invatamant este indisolubil legat de cel formativ, desi atunci cand ii formam pe elevi ii si educam, efectele formative si cele educative ale procesului de invatamant nu progreseaza in acelasi ritm. Cele formative se vad imediat, in timp ce efectele educative ale procesului de invatamant se observa dupa un timp mai indelungat.

Invatarea umana este procesul care asigura modificari structurale si profesionale profunde,selective si stabile,obiectivate in achizitii cognitive, afective si actionale.

Învăţarea umană presupune o modificare stabilă în comportamentul individual atribuită experienţei trăite de subiect, ca răspuns la influenţele mediului. Această schimbare îi atribuie individului o mai mare capacitate de acţiune asupra mediului de existenţă.

Analiza învăţării din perspectivă psihopedagogică pune în evidenţă tripla ei ipostază:

         ca proces;

         ca produs;

         ca funcţie de diverşi factori.

Învăţarea ca proces este înţeleasă ca o succesiune de operaţii care determină schimbări (pe plan cognitiv, afectiv sau acţional) în felul de a gândi, a simţi şi a acţiona al individului şi, cu timpul, în profilul personalităţii sale. Aceasta întrucât învăţarea reprezintă, în ultimă instanţă, un instrument al dezvoltării fiinţei umane, devine un factor determinant al dezvoltării elevului.

aceste operații au rolul de a transforma  comportamentele interne în structure de cunoștințe mentale:

-                  Imagine -  oțiune                acțiune – gândire

-                  Percepție                    reprezentare.

Didactica modernă priveşte învăţarea ca un proces activ de cunoaştere.

Astăzi învăţarea este privită ca o modificare sau transformare intenţionată a comportamentului (conduitei) condiţionată de experienţa trăită, dobândită.

Experienţa poate fi dobândită în mod direct, prin contactul elevului cu realitatea sau indirect, prin asimilarea valorilor culturii elaborată, de obicei, la nivelul abstracţiunilor, condensată în concepte şi exprimată prin intermediul simbolurilor.

Evidenţiind rolul experienţei dobândite în determinarea transformărilor (schimbărilor) de comportament se impune precizat faptul că, în cazul învăţării şcolare, această experienţă este organizată pedagogic.

Cheia învăţării rezidă în trăirea deplină a acestei experienţe, în implicarea activă şi plenară a subiectului în dobândirea de noi experienţe.

Fără angajarea elevului în actul învăţării sau cu angajarea minimă a acestuia, transformarea conduitei nu se produce. Simpla ascultare a unei lecţii (prelegeri), fără efort de concentrare a atenţiei, de urmărire cu interes şi curiozitate, de adeziune (sau respingere), fără participare activă care să pună în mişcare gândirea şi imaginaţia elevului, să îndemne la investigaţie mentală, la reflecţii, la trăiri intense, nu se obţin rezultatele scontate în învăţare.

Învăţarea presupune deci efort personal, o participare activă din partea elevului, ca rezultat al angajării. Aceasta implică utilizarea în procesul de învăţare a metodelor activ-participative.

Învăţarea ca produs reprezintă un ansamblu de rezultate cantitative şi calitative exprimate sub formă de noi cunoştinţe (noţiuni, idei, principii, reguli, etc.), priceperi, deprinderi şi obişnuinţe, atitudini, comportamente, modalităţi de gândire, expresie şi acţiune. Efectele învăţării sunt deci nu numai cunoştinţele, priceperile şi deprinderile, ci şi dorinţele, atitudinile, idealurile, sentimentele, interesele etc.

      Rezultatele înregistrate sunt o materializare a schimbărilor de natură cognitivă, afectivă şi acţională, intervenite în raport cu etapa anterioară învăţării şi sunt considerate ca o probă a eficienţei învăţământului (activităţii de instruire).

Fluctiația rezultatelor oferă măsura eficacității și a eficienței procesului de predare-învățare.

      Învăţarea funcţie de diverşi factori. Învăţarea poate fi analizată şi funcţie de o serie de factori/condiţii/cauze care influenţează pozitiv sau negativ, uşurând sau, dimpotrivă, îngreunând activitatea de învăţare.

Mecanisme și procesualitate

Prin învățare, se realizează un circuit complex al informației de la receptare până la efectuare și invers, prin conexiune inversă, datorită mecanismelor autorelgatoare, astfel încât activitatea și conduit umană se modifică în procesul adaptării și echilibrării în relația cu mediul.

Principalele funcțiuni neuropsihice componente ale stării de învățare sunt:

Ø  Starea de veghe – permite înțelegerea mesajelor lumii externe;

Ø  Starea de orientare – investigare (de atenție, orientate către obiectul învățării)

Ø  Starea afectogenă – valorizare afetivă a conținutului învățării în raport cu trebuințele subiectului.

Fazele procesului de învățare sunt:

o   Receptarea și înregistrarea materialului pe fondul unei stări de atenție;

o   Înțelegerea și generalizarea prin formarea de noțiuni și principii;

o   Fixarea în memorie, păstrarea în timp a cunoștințelor și stocarea informației;

o   Actualizarea prin reproducerea cunoștințelor și transferul acestora.

Forme, tipuri și niveluri de învățare:

Tipuri fundamentale de învățare:

o   Învățarea senzorio-motorie : se formează deprinderi de scris, mers, musicale, sportive, practice;

o   Învățarea cognitive-intelectuală: se însușesc noțiuni, idei, principia;

o   Învățarea socio-afectivă: se formează motive, convingeri, atitudini, trăsături de personalitate.

Invatarea cognitiva

Prin invatare se dobandesc noi comportamente. Diversele forme ale invatarii pot fi latente si spontane sau constiente, organizate sistematic si indreptate spre anumite obiective sau continuturi.

Invatarea cognitiva este o forma a invatarii scolareprin care se insusesc cunostintele si operatiile intelectuale corespunzatoare obiectelor de studiu.

Intre procesele psihice si invatare pot fi raporturi de interdependenta. Pe de o parte, activitatea de invatare antreneaza si implica toate procesele si functiile psihice, pe de alta parte invatarea contribuie la modelarea si structurarea proceselor psihice.

In procesul invatarii cognitive au loc: 

Formarea conceptelor si sistemelor de concepte;

Trecerea de la conceptele empirice la conceptele stiintifice;

 Dezvoltarea operatiilor gandirii( analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea generalizarea, clasificarea).

Invatarea cognitiva este centrata pe gandire si pe toate posibilitatile ei, fiind puternic opusa memorarii mecanice a informatiei.

Notiunea sau conceptul este unitatea de baza a gandirii. Notiunea este intotdeauna generala. Conceptul se dezvolta si se perfectioneaza permanent.

Nivelurile învățării:

-          După condiți de realizare: - învățare școlară, învățare didactică, învățare social.

-          După natura experientei: învățarea din experiență proprie, învățarea din experiența altora;

-          După scopul urmărit: învățarea formative și învățarea informativă

Invatarea scolara este activitatea fundamentala a elevului in scoala,avand doua componente: invatarea interna (care consta in realizarea actelor de perceptie,intelegere,abstractizare,generalizare,fixare si reproducere a cunostintelor) si invatarea externa ( care consta in aplicarea cunostintelor,formarea princeperilor si deprinderilor, a obisnuintelor )

Învăţarea şcolară (didactică), constituie o formă tipică de învăţare la elevi. Aceasta reprezintă modificările produse în comportamentul elevului, ca urmare a organizării experienţei de cunoaştere, afectiv-emoţionale şi de acţiune practică trăită de acesta. Prezintă unele particularităţi, precum:

•          este supusă structurării, observaţiei şi controlului sistematic al profesorului;

•          se produce în condiţiile ambianţei şcolare şi este organizată ştiinţific;

•          apare ca rezultat al predării, instruirii.

            Activitatile din gradinita sunt un antrenament al capacitatii de invatare, in masura in care sunt adaptate particularitatilor si capacitatilor de invatare specifice varstei. Numai prin cunoasterea psihologiei copilului si a personalitatii fiecarui copil in parte, educatorul poate sa-i organizeze experienta de invatare in asa maniera incat sa-i faciliteze accesul la cunoastere si sa-i amplifice capacitatile de asimilare de noi cunostinte, de formare a unor deprinderi de munca intelectuala esentiale in adaptarea la activitatea scolara.

Învățarea școlară vizează obiective precise ce implică:

-                  Proiectare și anticipare

-                  Dirijare

-                  Control și decizie

Caracteristici ale învățării școlare:

 Este organizată și desfășurată sub îndrumarea educatorilor, într-un cadru instituționalizat.

Este un demers conștient, ce presupune stabilirea anticipată a scopului și mobilizarea voluntară a efortului.

-                  Are un aracter gradual și secvențial

-                  Are caracter formativ și informativ

-                  Este un proces dirijat din exterior, ce tinde să devină un proces autodirijat.