3. Organizarea activităţilor de învăţare în educaţia timpurie (tipuri, importanţă, specific, organizare, desfăşurare, evaluare): activităţi pe domenii experienţiale, jocuri şi activităţi didactice alese, activităţi de dezvoltare personală, activităţi integrate, activităţi transdisciplinare, activităţi opţionale, activităţi extraşcolare, activităţi extracurriculare, curriculum ascuns, mediul educaţional, ambianţa psiho-relaţională, modalităţi de organizare a grupei, modele de aranjare spaţială a grupei, grupa combinată;

 CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE SPECIFICE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR

Învățarea este un fenomen complex, dinamic evolutiv cu un conținut bogat și cu o largă sferă de cuprindere.

Învățarea apare ca o activitate îndreptată spre scopuri de cunoaștere a unor informații, reguli, legi, principii, având o funcționalitate informativă și un rol formativ.

Învățarea școlară este o formă tipică de învățare umană. Ea este definită ca o activitate :

·         Sistematică

·         Organizată, orientată în direcția asimilării de cunoștințe și a formării structurale

·         Instituționalizată

·         Specifică tinerei generații

Învățarea școlară vizează obiective precise ce implică:

Ø  Proiectare și anticipare

Ø  Dirijare

Ø  Control și precizie

Ø  Caracteristici ale învățării școlare:

Ø  Organizată sub îndrumarea educatorilor, în cadru instituționalizat;

Ø  Demers conștient ce presupune stabilirea anticipată a scopului și mobilizarea voluntară a efortului

Ø  Caracter gradual,

Ø  Caracter secvențial

Ø  Caracter informativ-formativ

Procesul de învățare încearcă să provoace o schimbare în timp, în spațiul și în forma experienței trăite de individ: psihomotrice, acționale, deoarece numai o experiență nouă poate genera o nouă învățare.

Accepțiunile date conceptului de învățare sun cunoscute sub două denumiri:

-          Învățarea ca proces

-          Învățarea ca produs.

Ca proces, învăţarea implică o serie de componente psihice, diferite
de la un copil la altul. Aceasta implică crearea situaţiilor de           învăţare care să determine o participare activă a copilului în procesul de învăţare prin interacţiuni directe.

Învăţаrеа еstе асţiunеа еlеvului, rеаlizаtă iniţiаl în mоd dirijаt, са еfесt dirесt аl instruirii рrоiесtаtă dе рrоfеsоr lа difеritе nivеluri dе соmреtеnţă реdаgоgiсă. Învăţаrеа şсоlаră рrеsuрunе dоbândirеа unоr сunоştinţе, dерrindеri şi strаtеgii соnfоrm оbiесtivеlоr inсlusе în саdrul рrоgrаmеlоr şсоlаrе, “trаdusе” dе рrоfеsоr lа nivеlul fiесărеi асtivităţi didасtiсе (lесţiе еtс.).

Ca produs, apare ca un ansamblu de rezultate noi, produse de activitatea procesuală și se referă la: cunoștințe, priceperi, noțiuni, modalități de gândire, atitudini și comportamente.

Cа асtivitаtе рsihiсă fundаmеntаlă, рrорriе оmului, învăţаrеа аrе о finаlitаtе аdарtаtivă rеаlizаbilă în mеdiul şсоlаr рrin асţiunilе dirijаtе dе рrоfеsоr реntru аsimilаrеа, intеriоrizаrеа şi vаlоrifiсаrеа mаtеriеi şсоlаrе, рrоiесtаtă ре disсiрlinе şсоlаrе, mоdulе dе studiu, сарitоlе, subсарitоlе, gruрuri dе lесţii, tеmе şi subiесtе dе lесţiе еtс.

Conținuturile învățării și ale predării sunt regăsite în  manualele școlare, aplicate prin metode și mijloace adecvate pentru atingerea scopurilor reglementate în curriculumul pentru învățământul preșcolar.

Tipurile de invatare au fost clasificate pe baza mai multor criterii:

- in functie de analizatorul care participa la invatare, distingem: invatare vizuala, auditiva, verbo-motorie, olfactiva, gustativa si kinestezica. Cea mai eficienta este cea combinata;           

- dupa eficienta, invatarea poate fi: receptiv-reproductiva, inteligibila si creativa;

- dupa modul de organizare a materialului de invatare, distingem: invatare programata, euristica,           algoritmica, prin modelare si rezolvare de probleme, prin descoperirea inductiva, deductiva si analogica;

- dupa operatiile si mecanismele gandirii: invatare prin observare, imitare, prin conditionare reflexa, conditionare operanta, prin identificare.      

Forme ale invatarii:   

- invatare spontana, neorganizata, care se petrece in familie, in grupurile de joaca etc.;   

- invatare sistematica ce se realizeaza in special in scoli ori in cadrul diferitelor strategii de instruire.

Principalele tipuri de invatare sunt (R. Gagne):

• invatarea de semnale;

• invatarea stimul-raspuns;

• invatare de tipul inlantuirilor;

• invatarea asociativa-verbala;

• invatarea prin discriminare;

• invatarea notiunilor;

• invatarea de reguli sau de principii;

• invatarea sociala și prin conflict.

Invatarea spontana (sau invatare sociala) este neorganizata , are loc in familie, in grupul de joaca, in timpul exercitarii profesiei.Invatarea spontana este indeosebi o invatare sociala. In cadrul acestei forme de invatare are loc in special dezvolarea afectivitatii, formarea sentimentelor si a vointei. Invatarea sistematica e realizata in scoala sau in diferite strategii de instruire. Efectele invatarii sistematice se resimt in planul dezvoltarii intelectuale si mai putin in planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor. Latura afectiva se dezvolta mult in cadrul invatare sociale.

Nivele  de invatare:

1 - Invatarea senzoriomotorie

 2 - Invatarea prin receptare

3 - Invatarea prin descoperire

 4 - Invatarea logica

5 - Invatarea mecanica

6 - Invatarea creatoare

Nivelele determina o clasifiscare:     

-învatare latenta, neintetionata;        

-învatarea hipnotica;  

-învatarea constienta

 

Tipuri de învățare:

-          Învățarea diferențiată și personalizată;

-          Învățarea prin cooperare;

Teoria inteligenţelor multiple formulată de Gardner argumentează ceea ce se constată, de altfel, în viaţa cotidiană: avem stiluri de învăţare distincte, ceea ce solicită o abordare diferită, individualizată, pe durata întregului proces de educaţie şi formare.

Învăţarea individualizată poate fi definită ca acţiune a cadrului didactic în direcţia proiectării şi realizării activităţii didactice/ educative în funcţie de particularităţile biopsihosocioculturale ale fiecărui copil. Aceasta se realizează prin individualizarea obiectivelor, a mijloacelor de învăţământ şi a metodelor de predare – învăţare – evaluare – autoevaluare (Cristea, S., 2002).

Educaţia integrată este o modalitate nouă, o strategie modernă, iar conceptul de activitate integrată se refera la o activitate în care se abordează metoda în predarea, învăţarea cunoştinţelor îmbinând diverse domenii de formare a comportamentelor şi abilităţilor preşcolarităţii.

Educaţia integrală permite realizarea tematicii astfel încât copiii acumulează informaţii îşi satisfac interesele, participă prin implicare atât efectivă cât şi afectiva prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conţinutului cu ajutorul experienţelor diverse, exersării tuturor analizatorilor, al învăţării prin descoperire.

Activităţile integrate sunt cele prezente în planificarea calendaristica, proiectate conform planului de învăţământ, orarului aferent nivelului de vârstă, susţinute de experienţa cadrului didactic.

Scenariul educatoarei îi orientează pe copii să opteze pentru diverse centre care oferă posibilitatea alegerii domeniilor de învăţare şi a materialelor. Varietatea acestora încurajează copiii să manifeste, să observe, să gândească, să exprime idei, să interpreteze date, să facă predicţii, să-şi asume responsabilităţi şi roluri în microgrupul din care fac parte.

 

Învăţarea prin cooperare   

A învăţa să cooperezi reprezintă o competenţă socială indispensabilă în lumea actuală şi care trebuie iniţiată de la cele mai fragede vârste. Indiferent de sintagma preferată – fie învăţarea prin cooperare, colaborare, învăţare colaborativă – avem în vedere aceeaşi realitate, adică o situaţie de învăţare în care copiii lucrează împreună, învaţă unii de la alţii şi se ajută unii pe alţii.

În acest fel, prin interacţiunile din interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele proprii, cât şi ale celorlalţi membri ai grupului. Rezultatele cercetărilor arată că acei copii care au avut ocazia să înveţe prin cooperare, învaţă mai repede şi mai bine, reţin mai uşor şi privesc cu mai multă plăcere învăţarea şcolară.

 Invatarea se desfasoara pe baza unui sistem de actiuni si operatii diferentiate de la elev la elev, in functie de nivelul dezvoltarii psihice al fiecaruia si de continutul situatiilor de instruire (lectii si alte activitati didactice). Elevul invata si se dezvolta intelectual, actionand. Actiunile externe cu obiectele, printr-un proces de analiza, comparatie, sinteza si generalizare, proces dirijat de profesor, se transforma pe plan mintal in operatii intelectuale, in scheme de gandire. este vorba de o aspiratie spre integrare sociala, o dorinta de afiliere.

 

Tipuri de activităţi didactice de învăţare

(după sarcina didactică)

 

Tipul de activitate didactică	Atribute
Activitate didactică de predare – învăţare de noi cunoştinţe	Ø    secvenţele didactice în care educatoarea comunică noi cunoştinţe deţin ponderea cea mai mare în activitate comparativ cu celelalte secvenţe; Ø    copiii îşi însuşesc cunoştinţe noi; Ø     se formează şi se  dezvoltă capacităţi instrumental - operaţionale, comportamente noi;
Activitate didactică de formare a deprinderilor şi priceperilor intelectuale / practice	Ø    secvenţele didactice de activitate independentă a copiilor are ponderea cea mai mare comparativ cu celelalte secvenţe; Ø    educatoarea are rolul de a preciza temele, de a descrie şi explica etapele şi de a demonstra modelul de realizare a activităţii;
Activitate didactică de consolidare a cunoştinţelor şi deprinderilor	Ø    sarcina didactică dominantă este fixarea / consolidarea, aprofundarea şi aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite anterior, prin repetarea şi sistematizarea  lor pe baza activităţii independente a elevilor; Ø    scopul este atât lărgirea ariei de cunoştinţe cât şi aprofundarea şi fixarea cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor precum şi acoperirea lacunelor, corectarea confuziile şi neînţelegerile prin explicaţii suplimentare;
Activitate didactică de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor	Ø    sarcina didactică o reprezintă, pe lângă consolidarea cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor şi ordonarea, sistematizarea, completarea şi transferul conţinuturilor cuprinse în mai multe activităţi anterioare (sunt numite activităţi de sinteză sau activităţi finale); Ø    se realizează printr-o abordare interdisciplinară şi transdisciplinară care va favoriza coerenţa conţinuturilor;
Activitate didactică de evaluare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor	Ø    sarcina didactică oferă posibilitatea realizării unui feed-back constând în identificarea măsurii în care au fost realizate obiectivele propuse; Ø    oferă posibilitatea identificării modificărilor produse la nivelul cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;

Activitatea de predare-învăţare (dobândire de cunoştiinţe)

Sarcină didactică dominantă: comunicarea şi însuşirea / dobândirea de cunoştinţe noi. Pe baza acestora se urmăreşte dezvoltarea psihică a elevului. 

Structură organizatorică orientativă:                       

1. Organizarea învăţării – pregătirea clasei pentru activitate;        

2. Reactualizarea cunoştinţelor anterioare–realizarea conexiunii cu lecţia/lecţiile anterioară(e) care prezintă cunoştinţe necesare asimilării celor ce vor fi predate în lecţia nouă;

3. Captarea atenţiei – trezirea interesului elevilor pentru subiectul lecţiei ce urmează a se desfăşura;

4. Enunţarea subiectului şi a obiectivelor – informarea elevului, printr-un limbaj adecvat înţelegerii sale, despre sarcinile ce urmează să le îndeplinească pe parcursul lecţiei;

5. Predarea noului conţinut – secvenţa majoră a lecţiei (răspunde sarcinii dominante şi ocupă cea mai mare parte a resursei timp), presupunând prezentarea conţinutului ştiinţific ce face obiectul lecţiei.       

6. Intensificarea retenţiei – presupune diverse modalităţi de fixare a noilor cunoştinţe: exerciţii, problematizării, aplicaţii practice, crearea unor situaţii de transfer etc.;    

7. Încheierea activităţii (Aprecieri) – formularea unor judecăţi de valoare asupra modului de desfăşurare a lecţiei şi a modului de implicare a elevilor. În această secvenţă se pot da şi indicaţii pentru realizarea temelor sau pentru continuarea învăţării acasă.

Activităţile de formare de priceperi şi deprinderi

Sarcină didactică dominantă: realizarea unor activităţi independente cu scopul de a forma anumite priceperi şi deprinderi de muncă intelectuală sau nu.

Structură organizatorică orientativă:

1. organizarea învăţării;        

2. anunţarea obiectivelor şi a subiectului lecţiei;     

3. reactualizarea cunoştinţelor anterioare;  

4. demonstrarea modului de executare;        

5. dirijarea învăţării (secvenţa majoră);      

6. analiza rezultatelor şi aprecieri.   

Activităţi de consolidare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor           
Sarcină didactică dominantă: fixarea şi consolidarea cunoştinţelor dobândite anterior.

Structură organizatorică orientativă:           

1. organizarea învăţării;        

2. captarea atenţiei;   

3. anunţarea obiectivelor şi a subiectului lecţiei;     

4. reactualizarea cunoştinţelor anterioare (aici secvenţa majorăîn care se pune în aplicare proiectul de recapitulare); 

5. intensificarea retenţiei;      

6. încheierea activităţii (aprecieri).

 

Activităţi de evaluare          

Sarcină didactică dominantă: controlul şi evaluarea. Această sarcină didactică vizează verificarea modului de înţelegere a informaţiilor şi de operare a educabilului cu acestea.

În urma realizării unei lecţii de evaluare se pot identifica:  

• calitatea procesului didactic desfăşurat anterior – cu incidenţe directe asupra modului de
planificarea a procesului ce urmează a fi desfăşurat;          

• constatarea nivelului de pregătire al educabililor – care poate duce la acordarea unui calificativ
sau a unei note, pe lângă incidenţa amintită mai sus.          

Structură organizatorică orientativă :          

1. organizarea învăţării;       

2. anunţarea obiectivelor şi a subiectului lecţiei;     

3. evaluarea propriu -zisă;    

4. încheierea activităţii.

Activităţi didactice desfăşurate în grădiniță (în afara clasei)

Ø  Activităţi desfăşurate de colectivul didactic al grădiniței:               
jocuri şi concursuri şcolare;   
serbări şcolare;           
întâlniri cu personalităţi din diverse domenii.

Activităţi organizate de instituţii înafara şcolii:      

·         acţiuni de educaţie sanitară, rutieră etc.        

·         vizionări de spectacole etc.   

Activităţi desfăşurate în afara şcolii(extraşcolare)   

• activităţi cultural – distractive;       

• vizionări de spectacole, filme tematice etc.

• excursii şi drumeţii; 

• emisiuni radio şi TV etc.     

Aceste activităţi pot fi organizate în trei momente diferite:

1. la începutul unei teme sau capitol din programa şcolară –având rol introductiv, de a familiarize educabilul cu tema ce urmează a fi dezbătută în clasă;        

2. în prelungirea lecţiei – cu rol de consolidare sau / şi aplicare a cunoştinţelor însuşite prin
procesul didactic desfăşurat la clasă;

3. finale sau de încheiere – pentru îmbogăţirea şi valorificarea cunoştinţelor însuşite în lecţie.    

 

Jocuri și activități liber alese

Jocul este instrumentul central al educației timpurii.

Conceptul de joc liber este fundamental pentru curriculumul actual, iar când spunem joc liber ne referim la jocul care este iniţiat de copil în centrele de interes/activitate. În jocul liber copilul decide ce se joacă, cu ce se joacă şi cu cine se joacă.

 

Jocuri şi activităţi didactice alese

 

Nr. crt.	ZONA (sector, centru, arie de stimulare)	Jocuri şi activităţi didactice alese
1	Biblioteca	Lectură după imagini; Repovestire; Povestire creată de copii; Audiţie (poveşti, cântece etc.); Jocuri didactice de identificare a literelor şi cifrelor; Exerciţii grafice; Jocuri concurs;etc.
2	Ştiinţă	Jocuri senzoriale (Spune ce ai gustat etc.) Jocuri intelectuale; jocuri logico – matematice; Convorbiri libere problematizante (Dacă astăzi ninge; dacă faci focul, etc.); Observarea unor experimente simple (evaporarea, topirea, amestecarea etc.)
3	Construcţii	Jocuri de construcţie ( Mozaic, Lego, Vitocomb, Rotodisc etc.)
4	Jocuri de manipulare (jocuri de masă)	Puzzle, Lego, Domino, jocuri cu imagini, jocuri cu materiale a căror utilizare contribuie la formarea deprinderilor practice – de îmbinare, triere, clasificare, punere în corespondenţă – precum şi la dezvoltarea percepţiilor de culoare, mărime, formă etc.
5	Artă	Pictură sau desen din imaginaţie; Modelaj; Audiţii muzicale; Vizionări filme pentru copii, desene animate, spectacole pentru copii etc. Dactilopictură; Jocuri ritmico – melodice de mişcare;Colaje; Confecţionarea unor lucrări din hârtie, materiale din natură, materiale textile etc.
6	Nisip şi apă	Construcţii din nisip umed şi apă;
7	Jocuri de rol	La magazin, la şcoală, În vacanţă, De-a poştaşul, Dramatizări, etc.

 

Activităţi de dezvoltare personală – ADP

Activităţile de dezvoltare personală includ rutinele, tranziţiile, activităţile din perioada după-amiezii şi activităţile opţionale.

Ø    Rutinele – sunt activităţi care se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabilite, cu aproape aceleaşi conţinuturi (sosirea copilului în grădiniţă; întâlnirea de dimineaţă; micul dejun; igiena; masa de prânz; somnul, periada de relaxare de după – amiază; gustările; plecarea); întâlnirea de dimineaţă vizează: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul învăţării prin joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor);7

Exemple de rutine sunt:

• Rutinele de igienă: spălatul pe dinţi, pe mâini, duşul, pieptănatul părului, îmbrăcarea
• Rutinele de la plecarea din casă: terminarea activităţilor din casă, schimbarea în hainele de mers afară, pregătirea lucrurilor, plecarea de acasă.
• Rutinele de curăţenie: strângerea jucăriilor, strângerea lucrurilor personale, ordinea în cameră, strângerea hainelor.
• Rutinele de masă: pregătirea pentru masă, comportamentul din timpul mesei, strângerea mesei.
• Rutinele din afara casei: plecarea de la locurile de joacă, schimbarea activităţilor (mers din parc acasă, mers la magazin şi plecarea de acolo etc.)
• Rutinele de dinaintea somnului: pregătirea pentru somn, îmbrăcarea în pijamale, rutina de adormire

 

Rolul rutinelor este doar în momentele din zi care presupun schimbări, agitaţie, imprevizibil şi neplăcere.Spre deosebire de adulţi, care pot gestiona aceste momente, copiii trăiesc într-o altfel de realitate. De aceea,  rutinele au rolul de a transforma activităţile imprevizibile, neplăcute şi greu de controlat în activităţi previzibile, ordonate şi plăcute. 

 

Ø    Tranziţiile – marchează trecerea de la o activitate de învăţare la alta prin activităţi desfăşurate în mers ritmat, a unei activităţ desfăşurate pe muzică sau în ritmul unor recitări, a unor frământări de limbă, a unor jocuri cu text şi cântec cunoscute de copii;

Programul zilnic al grădiniţei cuprinde jocurile şi activităţile didactice alese (ALA), activităţi pe domenii experienţiale (ADE) şi activităţi de dezvoltare personala (ADP). După fiecare astfel de activitate, se realizează tranzițiile, pentru ca trecerea de la o activitate la alta să fie mai ușoară pentru copil.

Acestea pot lua forma unor cantecele, poezii, numărători, jocuri cu text şi cânt, ghicitori, povestioare etc. Astfel se acoperă momentele libere şi se realizează legătura cu urmatoarea activitate într-un mod plăcut copiilor.Tranziţiile trebuie să ocupe un loc obligatoriu în cadrul scenariului didactic şi au rolul de a stimula, relaxa şi deconecta preşcolarul pregătindu-l, totodata, pentru activitatea următoare.

Alegerea tranziţiilor, momentul folosirii lor , tipul lor, depinde de mai mulţi factori. Pentru a folosi într-un mod constructiv aceste tranziţii educatoarea trebuie să cunoască, în primul rând, dinamica grupului de preşcolari, să adapteze tranziţiile la nivelul de vârstă , la tema proiectului propus sau tema activităţii dar toate acestea depind şi de creativitatea educatoarei şi nu în ultimul rând de tactul pedagogic.

Când educatoarea proiectează scenariul unei activităţi didactice, tranziţiile vor fi mentionate clar în proiectul didactic, însă de multe ori, situaţiile neprevăzute determină educatoarea să improvizeze. În astfel de momente, tranziţiile vin în ajutorul cadrului didactic, şi chiar dacă activitatea următoare pare neinteresantă pentru preşcolari, folosirea unei tranziţii la momentul potrivit, reuşeşte să stimuleze curiozitatea acestora şi se realizează astfel legătura cu noua activitate şi totodata pregătirea grupei pentru aceasta.

Un alt rol pe care tranziţiile reuşesc să-l exercite este cel de a linişti grupul de preşcolari. Sunt momente pe parcursul desfăşurării programului din grădiniţă când copiii devin prea gălăgioşi şi îşi pierd atenţia. Captarea atenţiei şi trezirea curiozităţii copiilor în astfel de situaţii devine o adevărată provocare pentru cadrul didactic iar folosirea unor tranziţii sub formă de cântelele sau poezii liniştitoare, la momentul potrivit, vor  trezi din nou interesul pentru activitate.

De asemenea ,atunci când se trece la o rutină (ne spălăm pe mâini, mergem la baie, copiii ies în curtea grădiniţei, se pregătesc pentru plecarea acasă etc.), tranziţiile sunt cele mai potrivite pentru a pregăti desfăşurarea acestor rutine.

Exemple de posibile tranziţii:

PREGĂTIREA PENTRU MASĂ

1. Jucăriile adunăm,                Mâinile ni le spălăm,

   Vasele le aranjăm,                La masă ne aşezăm

  Sala noi o pregătim,              Poftă bună, mulţumim,

 Şi la masă noi pornim.            Şi mâncarea o servim.

( versurile se cântă pe meoldia  cântecului „Bate vântul frunzele”)

 

2.   1, 2, 3, 4,                                                   9, 10, 11, 12,

    Toţi de grabă ne-adunăm,                           Către baie ne-ndreptăm,

   5, 6, 7, 8,                                                      13, 14, 15, 16,

   În perechi noi ne grupăm.                            Mâinile ni le spălăm.

 

PREGĂTIREA PENTRU SOMN

1. Ora 1 a sosit, noi ne punem la dormit,

    Pijamaua o – mbrăcăm,

    Hainele le ordonăm,

    Capul pe perna – l culcăm,

    Pe Moş Ene îl chemăm.

 

TREZIRE

1. Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,                        

    Hainele de grabă pe noi le luăm,

    Pijamaua jos o dăm,

   Plapuma o aranjăm.

   Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,                         

  Hainele de grabă pe noi le luăm,

(versurile se intonează pe melodia cântecului „Ne jucăm cu degetele”)

 

PREGĂTIREA PENTRU ACTIVITĂŢI

1.  Astăzi noi vom număra,                             2. Cel mai mult, aici la grădi,

    Şi mulţimi noi vom forma.                              Noi am vrea să ne jucăm,

   Cu jetoanele lucrăm,                                       Dar trebuie să şi lucrăm.

   În perechi le aşezăm.                                       La măsute ne-aşezăm,

                                                                          În caiete completăm

                                                                          Cu creionul desenăm.

 

 

 

3. 1, 2, 1, 2,

Câte doi în pas vioi.

Braţele le ridicăm,

Mâinile le fluturăm.

Stânga, dreapta 1, 2,

Faceţi şi voi ca şi noi.

 

Regulile grupei pot lua forma tranziţiilor. Mijlocul cel mai potrivit pentru a-i deprinde pe copii cu aceste reguli este folosirea unor imagini potrivite dar şi poeziile ăi cântecelele care să conţină aceste reguli. Astfel atunci când este timpul pentru o rutină  se poate indica copiilor imaginea potrivită şi sugestivă prin care copiii vor fi pregătiţi pentru ceea ce va urma şi se vor putea folosi poezioare sau cântecele prin care se descrie o regula a grupei care se referă la igiena necesară înainte de a manca sau la respectarea linistii, înainte de a incepe o activitate corespunzatoare ( povestirea sau lectura educatoarei, realizate la DLC), de asemenea când este timpul plecării se poate folosi ca şi tranziţie o poezie , regulă a grupei , care sugereaza apropierea acestui moment si comportamentul dezirabil.

 

Ø    Activităţi opţionale – sunt alese de părinţi din oferta educaţională prezentată de unitatea de învăţământ la începutul anului şcolar;

-                   pot fi desfăşurate de către educatoare sau de un profesor specialist în colaborare cu educatoarea;

-                   pentru grupa de vârstă 3 – 5 ani se poate desfăşura cel mult un opţional pe săptamână, iar pentru grupa de vârstă 5 – 7 ani cel mult două opţionale;

Activităţi recuperatorii pe domenii de învăţare, activităţi recreative, activităţi de cultivare şi dezvoltare a înclinaţiilor

-                     sunt activităţi de învăţare care respectă ritmul propriu de învăţare al copilului şi aptitudinile acestora;

-                     ele sunt corelate cu tema săptamânii / tema proiectului şi cu celelalte activităţi din programul zilei.

 

Construirea mediului educaţional în grădiniţă

 

Grupa de copii reprezintă o formaţiune psiho-socială. Ea este structurată dupa criteriul  particularităţilor de vârstă ale componenţilor sai (prescolarii)

Grupa de prescolari are urmatoarele caracteristici

- are un numar de indivizi care se afla in interactiune;

- educatoarea desfasoara activitati organizate in scop comun intregii grupe

- fiecare copil indeplineste roluri comune grupului, dar si individualizate;

- copiii relationeaza fiind implicati in activitati comune;

- grupa utilizeaza o serie de resurse in comun;

- implicarea intr-o activitate comuna dezvolta in timp norme si valori care reglementeaza  comportarea comuna;

Pozitia educatoarei este foarte importanta. Educatoarea trebuie privita din interiorul grupului.

Ea este singurul adult intr-un grup de copi, reprezentand lumea adultilor. Ea este cea care formuleaza judecati de valoare  si este un model pentru cei mici.  Educatoarea este privita ca un conducator al grupului , ea nu este numai un simplu  transmitator de cunostinte sau organizator, ci si un manager al grupei de prescolari.

Exista  2 perspective de abordare a grupei de prescolari:

- perspectiva didactica

-   perspectiva psihosociala

Din  perspectiva didactica, grupa de prescolari este studiata dupa gradul de implicare si  dirijare a educatoarei in raport cu activitatea copilului :

- Activitatile comune implica cel mai mare grad de dirijare din partea educatoarei, fie ca  activitatea se desfasoara frontal, pe grupuri sau individual.

- In cadrul activitatilor dirijate  se pune accent pe participarea tuturor copiilor. Organizarea si realizarea acestor activitati  presupune o conducere, o indrumare permanenta si un  control din partea educatoarei.

Din perspectiva psihosociala grupa de prescolari este studiata sub aspectul socializarii  copiilor, in vederea dezvoltarii comportamentului social si a personalitatii acestora. Gradinita este aceea care permite o largire a campului relational al copilului. Viata si activitatea in grupa de prescolari presupune interactiunea acestora, formarea fiecaruia  pentru a fi capabil sa participe  la viata grupului. Aceasta inseamna dezvoltarea si antrenarea  abilitatilor psihologice de adaptare si de integrare, de participare si a aptitudinilor creative a  copiilor.

Profesorul Romiță Iucu  a prezentat 5 dimensiuni necesare în cadrul asigurării unui management eficient al clasei de elevi și anume:

· dimensiunea ergonomica (ce se refera la trei aspecte importante din punct de vedere al
managementului grupei: dispunerea mobilierului, vizibilitatea si pavoazarea salii de grupa);      

·dimensiunea psihologica (este reprezentata de cunoasterea , respectarea si exploatarea
particularitatilor individuale ale prescolarilor);        

·dimensiunea sociala (are in vedere functionarea grupei ca microgrup social, care se
caracterizeaza prin parametrii :extensie, interactiune, scopuri comune, structura,  compozitie, coeziune);            ·dimensiunea normativa (se refera la ansamblul de norme si reguli care reglementeaza
desfasurarea activitatii in gradinita de copii);          

·dimensiunea operationala (se refera la perceptia membrilor grupului fata de norme,
traducerea in comportament a acestora);      

·dimensiunea inovatoare-creativa ( se refera la adoptarea unor decizii care presupun
schimbarea).

.   O grupă de preșcolari este formată din personalități diferite puse în același loc și în același moment al dezvoltării școlare. Având personalități diferite, copiii trebuie învățați să se completeze unii pe ceilalți astfel încât colectivitatea în care activează să comporte trăsătura numită sinalitate.

Mediul din grădiniţă influenţează modul de manifestare a comportamentului.
Unele comportamente apar doar Într-un anumit mediu. Mediul comunică un anumit mesaj (de exemplu, dacă e
parc, e loc de joacă) şi favorizează un anumit com portament.

Controlul mediului favorizează apariţia unui comportament deja Învăţat.

Referitor la ambianța psiho-relațională, rolul educatorului este esențial.  Rolul  învăţătorului este acela de a încerca, printr-o apreciere corectă şi o tratare diferenţiată, să-i aducă pe toţi copiii grupei la acelaşi nivel în ceea ce priveşte posibilitatea fiecărui copil de a aprecia propriile sale acţiuni şi pe ale celor din jur în raport cu anumite reguli, norme.

Posibilităţi de a realiza acest lucru sunt nenumărate, practic nu există nici un moment al programului şcolii care să nu permită realizarea acestui obiectiv.

Există multe metode prin care copiii pot să înveţe sau să capete anumite deprinderi, de aceea devine foarte important ca rolul profesorului să fie unul precis și foarte bine organizat, astfel încât interesul copiilor să fie îndreptat spre descoperire și cunoaștere, pentru a căute informații noi și pentru a utiliza aceste informații pentru a rezolva anumite probleme.

Elevul trebuie să își exercite obligaţiile de elev nu numai din necesitate şi constrângere, ci şi din considerente morale, motivaţia fiind trebuinţa de afirmare, satisfacţia realizării şi exprimării de sine.

Mediul social al grupei , motivarea sociala a invatarii, climatul de lucru ,
lectia ca forma de organizare a procesului de invatamant , sunt componente ale unui proces social. Rezultatele sunt dependente de performantele grupului, de aprecierile celorlalti, de afirmarea unor lideri, de climatul educational si moral al grupului, de indeplinirea rolului de lider al educatoarei in grupa.

În cadrul interacţiunilor sociale (copii - adulţi, copii - copii), copiii Îşi dezvoltă
anumite abilităţi de relaţionare şi Învaţă noi comportamente precum cel de a asculta
opţiunile celuilalt, de a-şi aştepta rândul etc. Modalităţile prin care educatoarea se poate
implica În dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului, care sunt parte integrantă a
relaţiilor interpersonale, sunt de a ghida comportamentul copilului În anumite situaţii
sociale (de exemplu, În situaţia de a chema un copil pentru a se j uca Împreună) şi de a-i
oferi copilului oportunităţi de exersare a abilităţilor sociale.

În plus, copiii Învaţă cum să interpreteze o anumită situaţie socială (de exemplu,
reţinerea unui copil de a colabora cu colegii), pe baza reacţiilor pe care ceila lţi le exprimă
referitor la situaţia dată.

   În opinia lui Okon, aplicarea unor forme diferențiate de organizare în cadrul procesului instructiv reprezintă condiția imperativă de pregătire a elevului pentru a face față situațiilor neprevăzute ale vieții. În același timp, formele de organizare diverse creează formarea capacităților de socializare, iar lipsa oricăror activități colective are efect negativ asupra dezvoltării sociale a copilului.

Putem spune asftel, că în cadrul procesului instructiv-educativ, organizarea prezintă trei forme de activitate și anume:

-        activitate frontală care este realizată cu toată clasa

-        activitatea realizată pe grupe de elevi

-        activitatea individuală

Activitatea frontală este realizată de către educator și are ca scop participarea activă a tuturor copiilor. Învăţătorul este cel care coordonează toată activitatea și cel care propune temele de studiu, iar această formă de organizare colectivă este folosită în principal pentru reactualizarea cunoștiințelor, dar și pentru captarea mai ușoară a lucrurilor noi sau la fixarea cunoștiințelor acumulate deja.

În cadrul acestei activități, metoda didactică folosită este conversația, iar avantajele acestei forme de activitate constau în creșterea stimei de sine și a încrederii dar și la dezvoltarea comunicării orale. Însă, activitatea frontală are și dezavantaje, deoarece nu toți copii participă activ la desfășurarea lecției, motivele fiind diferite, începând cu numărul prea mare al elevilor din clasă și până la diferențele de personalitate, de inteligență sau de aptitudini.

Activitatea pe grupe de elevi reprezintă îmbinarea capacităților și aptitudinilor individuale cu aptitudinile și inteligența grupului, această formă contribuind la dezvoltarea socială și a spiritului de echipă, precum și la dezvoltarea relațiilor între membrii echipei.

Activitatea de grup se dovedeşte a fi eficientă nu numai în vederea realizării unor condiţii mai bune ale formării intelectuale, dar şi pentru realizarea obiectivelor de educaţie socială şi morală.

Cooperarea în cadrul activităţilor de grup răspunde exigenţelor sociale de formare (dobândirea competenţelor de relaţionare şi de comunicare). Activitatea de grup poate fi organizată nu numai în vederea realizării celor mai bune condiţii ale formării intelectuale, ci şi pentru scopuri de educaţie morală şi socială.

Contribuţia în cadrul activităţilor de grup la dezvoltarea personalităţii elevilor, sub aspect moral şi social, ar putea fi sintetizată astfel:

-        favorizează formarea trăsăturilor pozitive de caracter şi personalitate iniţiativă, principialitate, cooperare, spirit critic şi autocritic, respect reciproc.

-        elevii au ocazia să-şi cunoască mai bine aptitudinile, calităţile intelectuale şi morale, de voinţă şi caracter.

-        permit manifestarea şi consolidarea calităţilor morale: colegialitate, sinceritate, onestitate, modestie, altruism.

-        formează trăsături morale pozitive ale comportamentului elevilor: solidaritate, perseverenţă, responsabilitate, etc.

-        Îmbogăţesc experienţa socială a elevilor, obişnuindu-i să gândească prin reciprocitate, să ţină seama de opiniile celorlalţi.

 În cadrul formării grupului, cele mai importante criterii de organizare sunt cele legate de nivelul de  pregătire sau de aptitudinile fiecărui elev, ori, de ce nu de alte criterii cum ar fi culoarea ochilor sau a părului, culoarea preferată etc.

 Desfășurarea activității pe grupe de elevi presupune parcurgerea mai multor etape cum ar fi:

-        stabilirea temelor și obiectivelor de îndeplinit

-        împărțirea echipelor și stabilirea sarcinilor fiecărei echipe

-        rezolvarea temei propuse și discutarea rezultatelor obținute completarea de către dascăl cu sugestii și corecturi, după caz. ( Dumitru.G., 2004, p. 175)

Activitatea independentă are drept scop executarea sarcinilor stabilite în mod individual, de fiecare elev în parte, fără coordonarea educatorului. În cadrul acestei activități sunt dezvoltate capacitatea de memorare și concentrare, dar și inițiativa și creativitatea. Astfel, încrederea în forțele proprii crește, copilul putând să-și stabilească singur dorințele și prioritățile.

Sarcinile propuse de dascăl pot fi unice sau diferențiate, adaptate în funcție de capacitatea și pregătirea fiecăruia. Această activitate permite cel mai bine stabilirea gradului de diferențiere a inteligenței fiecărui elev, astfel cei cu potențial mai mare vor avea de rezolvat sarcini care să le stimuleze capacitățile intelectuale și să le dezvolte creativitatea, iar cei cu dificultăți în rezolvarea temelor propuse vor primi sarcini mai puțin complicate, astfel încât să aibă rezultate pozitive care sa-i determine să-și dorească mai mult.

Cadrul didactic trebuie să găsească modalităţile cele mai eficiente de evaluare, să comunice imediat rezultatele obţinute la evaluările formative, dezvoltând motivaţia elevilor pentru învăţătură. Cadrul didactic trebuie să promoveze învăţarea eficientă – participativă, activă şi creativă.

Cele trei forme de desfăşurare a activităţii didactice sunt complementare şi se pot desfăşura concomitent, în funcţie de obiectivele şi conţinutul didactic.

În România, cele mai utilizate forme de organizare a grupei de preșcolari sunt organizarea pe centre de interes și organizarea pe grupe de elevi.

Ambianţa în care copilul îşi trăieşte direct experienţa de viaţă prin situaţiile de viaţă prilejuite în scopul învăţării se referă şi la climatul socio-afectiv.

Iată care sunt caracteristicile care l-ar putea convinge pe copilul care vede prima data sala de grupă să facă primii paşi:         

• spaţiu larg, luminos, aerisit, curat; 

• culori vesele, calde, îmbinate armonios;    

• spaţiul delimitat, dând impresia multor universuri ce aşteaptă să fie descoperite;          

• mobilier dimensionat specific vârstei preşcolare, dotat cu o varietate de materiale şi jucării la
îndemână;

• existenţa altor copii care interacţionează;  

• o educatoare zâmbitoare, primitoare, prietenoasă;

• posibilitatea prezenţei/ rămânerii în sală pentru un timp, a unui membru al familiei.

Organizarea spaţiului educativ prin delimitarea Centrelor oferă atât părinţilor, cât şi educatorului oportunitatea de a-i observa mai bine pe copii în intracţiunea lor cu materialele, cu alţi copii sau cu adulţii din clasă.       

În organizarea pe Centre a spaţiului educativ, educatorul va asigura:

v  securitatea şi protecţia copiilor;        

v  confortul prin mobilier, canapele, pernuţe;  

v  existenţa unui spaţiu suficient studiului şi întâlnirii cu alţi copii;   

v  existenţa unui material adecvat situaţiilor de învăţare;       

v  poziţionarea adecvată a Centrelor, respectând reguli specifice.

Centrele de interes sunt: Biblioteca, Ştiinţe, Arte, Construcţii, Joc de rol/ Colţul păpuşii, Nisip şi apă.

Fiecărui centru de interes îi revine un colț al sălii de clasă. De asemenea,  în sala de grupă, trebuie să existe colţuri de joacă dotate cu materiale şi jucării specifice activităţilor  pe care copiii le vor desfăşura: colţul Construcţii, colţul Bibliotecă, colţul Căsuţa păpuşii, colţul Artă.

Zona pentru activitate va fi prevăzută şi cu un spaţiu liniştit şi confortabil pentru odihnă, în care sunt aşezate salteluţe sau pernuţe moi pe care copiii se pot aşeza pentru odihnă. Acest spaţiu poate fi amplasat lângă un colţ considerat mai liniştit, cum ar fi colţul Bibliotecă. Trebuie să existe lumină suficientă.

            La colţul Bibliotecă este aşezat un raft fără colţuri ascuţite ori cuie ce ies înafară, pe care sunt aşezate cărţi cu imagini, cărţi cu poveşti, jetoane ilustrate, casetofon, casete, diapozitive,etc. Cărţile trebuie schimbate des pentru a menţine interesul copiilor. Tot la acest colţ pe o măsuţă este aşezat un televizor, un calculator pentru a oferi copiilor prilejul de a viziona desene animate, CD-uri cu poveşti, jocuri. La această vârstă, copiii au preferinţe pentru unele povestiri şi cer să le fie repetate. Sunt atraşi de imaginile viu colorate, devin sensibili la muzică, la ritm, la melodie, la cântece pentru copii, la jocurile muzicale. Le place să cânte şi să danseze. Colţul Bibliotecă fiind dotat cu casetofon sau combină muzicală, dă posibilitatea copiilor de a audia jocuri muzicale şi cântece pentru copii.

Colţul Construcţii este, adesea, spaţiul cel mai frecventat de copii. Jocul de construcţii oferă posibilităţi multiple de dezvoltare a copilului. Acest colţ trebuie plasat într-un loc îndepărtat de zona liniştită, pentru a nu deranja. Materialele vor fi dispuse în cutii rotunjite la colţuri sau rafturi, pe categorii: cuburi, figuri geometrice, Lego, maşinuţe, animale mici de jucărie, siluete realizate din imagini decupate din reviste, lipite pe carton suficient de tare pentru a fi aşezate înpicioare, scăriţe, cutiuţe.

Spaţiul trebuie să fie suficient de mare pentru ca cei mici să aibă loc să-şi împrăştie cuburile, podeaua să fie acoperită cu mochetă sau covor, deoarece copiii vor sta mai mult pe jos, şi în acelaşi timp, pentru a diminua zgomotul cuburilor care vor cădea. Trebuie protejat de paravane sau rafturile care-l delimitează de alte colţuri, pentru a nu exista pericolul ca ceea ce au construit copiii, să fie dărâmat din greşeală de alţii care trec pe acolo.Pentru a le stimula jocul, pe peretele acestui colţ sunt aşezate ilustraţii de clădiri, sate, oraşe, etc.

Educatoarea trebuie să interacţioneze cu copiii mici fără a interveni în joc,   stimulându-i şi îmbogăţindu-le jocul. Jocul de construcţii satisface dorinţele imediate ale copiilor şi le sugerează printre altele, imaginea clară a vieţii oamenilor. Ei se transpun imaginar în constructori,vânzători şi cumpărători de materiale de construcţii, şoferi,etc.

Copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre construcţiile lor pe măsură ce le ridică. În

activităţile de construcţii limbajul şi acţiunea fuzionează. Jucându-se cu cuburile, copilul mic se dezvoltă afectiv, fizic, cognitiv şi din punct de vedere al limbajului.

Colţul Căsuţa păpuşii oferă prilejul copiilor de a explora diferite roluri, adesea roluri de adulţi sau persoane care sunt importante în viaţa lor. Jocul de rol îşi are sursa în imaginaţia copiilor. Adulţii pot încuraja un joc de rol bogat confecţionând şi păstrând la îndemână echipamente speciale care sunt, înesenţă, cutii (truse) umplute cu diferite obiecte pe care copiii le vor utiliza jucându-se de-adoctorul, de-a poştaşul, de-a mecanicul, de-a vânzătorul, de-a frizerul, etc.

Materialele confecţionate trebuie să reflecte viaţa comunităţii în care trăim. Mare parte din mobila colţului păpuşii poate fi făcută din cutii sau lădiţe. Vasele de bucătărie pot fi confecţionate din tărtăcuţe, coji de nuci. Dintr-o bucată de carton şi nişte resturi de material, am confecţionat o ,,fereastră” pe care am agăţat-o de perete în colţul păpuşii. Pe carton se poate desena un soare vesel, iar resturile de material ţinând loc de perdea.

Pentru unele activități, copiii pot să  aducă pălării, haine de bebeluşi pentru păpuşi, boneţele, etc. Pietricelele rotunde pot deveni uşor cartofi sau ouă, o rogojină pe podea devine un pat minunat, iar o cutie de plastic a constituit un leagăn potrivit pentru o păpuşă.

Colţul Artă oferă posibilitatea copiilor să exprime ce gândesc, să simtă şi să vadă lumea şi astfel îşi pot exprima şi potenţialul creator. Majoritatea copiilor iubesc activităţile de acest gen. Rolul cel mai important al educatoarei este să asigure un mediu, o atmosferă care încurajează şi sprijină potenţialul de exprimare creatoare al copilului.

Spaţiul acestui colţ trebuie să fie suficient pentru copiii care lucrează, astfel încât să nu se

stânjenească, să nu existe senzaţia de înghesuială. Trebuie să fie ales în aşa fel, încât lumina să vină din partea stângă şi să nu fie o zonă de trecere, pentru a nu fi deranjaţi micuţii artişti.

Este dotat cu scăunele, mese, tablă, rafturi la care copiii pot ajunge, pe care sunt aşezate materialele: caiete, blocuri de desen, acuarele, culori, plastilină, planşete, cretă colorată,lipici, hârtie glasată, creponată, pensule, păhărele pentru apă,creioane, staniol, pastă de dinţi.

Pe pereţi sunt amenajate locuri pentru expunerea lucrărilor copiilor la nivelul privirii lor. Copiii care desfăşoară activitate în acest spaţiu, pentru a-şi proteja hainele de pete, îmbracă şorţuri, confecţionate chiar din plastic.

Copiii trebuie lăsaţi să lucreze liber. O plimbare în natură dă copiilor un imbold pentru a vorbi, a reprezenta prin desen ceea ce văd.

Pe tot parcursul activităţii, copiii trebuie să fie supravegheaţi, iar dotarea spaţiilor se face ţinând seama de vârstă şi dezvoltarea fizică a copiilor.      

Aparatele de încălzire vor fi izolate pentru a preveni accidentele.
Spaţiul pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber va asigura dezvoltarea, învăţarea activă a
copilului şi promovarea stării de sănătate, fără risc de accidente şi îmbolnăviri.
Spaţiul de joacă este prevăzut cu nisipar, tobogane, echipamente pentru căţărat. Vor fi îndepărtate obiectele ascuţite, materialele murdare, plantele toxice crescute pe locul de joacă.

Mediul de joacă trebuie să fie flexibil, să încurajeze copiii la mişcare, să le dea ocazia de a face
alegeri, de a explora fiecare lucru .Spaţiul pentru activităţile incluse în rutina zilnică va fi amenajat la intrarea în sala de grupă, unde vor fi dulapurile individuale, mese şi scaune pentru servirea mesei, pătuţuri.

Modele de aranjare spaţială a grupei de copii (cerc, semicerc, clasă etc.)

Aranjarea şcolară clasică este o aranjare utilă pentru strategiile expositive; este bună pentru  instruirea tradiţională.  Dezavantaje: copiii sunt, de regulă, mai pasivi .

Aranjare in cerc, fară mese : dispar mesele ce funcţionează ca nişte bariere; acest tip de  aşezare duce la crearea unei atmosfere de dialog .

Aranjare in semicerc :  educatorul are posibilitatea de a interactiona cu toti copiii;

Dezavantaje : necesită mult loc, iar în cazul în care se distribuie scaune şi în partea inferioară  a potcoavei, cei ce le vor ocupa nu se mai pot vedea , distanţele mari între participanţi.

Invatamantul prescolar se organizeaza, de regula, pe grupe constituite dupa criteriul de varsta  al copiilor. In situatii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzand copii de niveluri  diferite de varsta si de dezvoltare.

În grupele mixte de copii,  jocul liber ocupă un loc important. Aici copiii pot învăța de exemplu să fie atenți unii cu ceilalți, să rezolve conflicte și dobândesc abilitatea de a construi relații pe propria răspundere.

În vederea proiectării activităţilor la o grupă combinată se ia în calcul, în primul rând, nivelul de dezvoltare psihomotrică a  copiilor din care este constituită grupa. După evaluarea iniţială,  fiecare educatoare, în funcţie de vârsta copiilor care predomină  la grupă, îşi face planificarea.

     Activităţile pot avea mijloace de realizare comune şi obiective diferenţiate (Ex: Mare, mijlocie, mică-DŞ-Cunoaşterea mediului, DEC-Educaţie muzicală, DLC, DOS, DPM) sau pot fi activităţi diferite realizate prin mijloace diferite (Ex: Mare-DŞ-Matematică, Mijlocie-activitate independentă, Mică-DEC-activitate plastică).