Jocul este o activitate
fundamental umană, încă din antichitate și până în prezent. De la naștere,
copilul învață să se joace pentru că trebuie să își însușească abilitatea de a
trăi.
Jocul este o activitatea specific umană, dominantă în
copilarie, prin care omul îşi satisface nevoile imediat, dupa propriile
dorinţe, acţionand conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o crease.
Jocul reprezintă o formă de manifestare întâlnită
la copiii tuturor popoarelor lumii, încă
din cele mai vechi timpuri. El este esenţa şi raţiunea de a fi a
copilăriei.
Nicio altă activitate nu are atâta răsunet în
sufletul copilului ca jocul (John Locke).
"Jocul este o activitate
specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip fundamental cu rol
hotărâtor în evoluția copilului, constând în reflectarea și reproducerea vieții
reale într-o modalitate proprie copilului, ca rezultat al interacțiunii dintre
factorii bio-psiho-sociali." (Romanescu, 2017, pag. 7)
Ioan Cerghiţ relevă că prin el „copilul imaginează,
rejoacă o lume reală în scopul de a cunoaşte mai bine, de a-şi lărgi orizontul
de cunoaştere, de a-şi forma anumite deprinderi”.(Cerghit, 1977, pag. 166)
În fiecare perioadă, fiecare joc prezintă un
interes și răspunde unei nevoi specifice.
Jocul didactic este o
activitate de învățare ridijată, dar și
o metodă didactică.
Jocul didactic se caracterizează printr-o structură specifică (el
Îmbină organic jocul
cu instruirea), deosebită de celelalte activităţi care se derulează În
grădiniţă .
Jocul didactic este apreciat drept unul dintre cele mai accesibile
şi mai eficiente mijloace
instructiv-educative folosite la vârsta preşcolară .
Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul
didactic favorizează atât aspectul informativ al procedului de învăţământ, cât şi aspectul formativ a
acestuia.
Jocul didactic este o activitate de învățare dirijată, dar și o
metodă didactică. Jocul îmbină elemental instructive-educatic cu cel distractiv.
În jocul didactic sunt implicate următoarele procese psihice:
-
gândirea
cu operațiile ei: analiza, sinteza, comparatia, generalizarea;
-
memoria
-
atenția
și spiritul de observație;
-
voința
-
imaginația
-
limbajul.
La vârsta preşcolară, o importantă modalitate de dezvoltare a
abilităţilor
sociale o reprezintă jocul. O parte importantă a jocului o reprezintă jocul de
rol care
presupune situarea copiilor În condiţii de manifestare a unor roluri. În cadrul
jocului de
rol, copiii au ocazia să-şi exerseze abilităţile sociale esenţiale, precum să
coopereze cu
ceilalţi, adaptându-şi comportamentele la răspunsurile celorlalţi, să fie
toleranţi faţă de
ceilalţi, să accepte că nu toate lucrurile decurg după cum doresc ei În activitatea
de grup,
să răspundă adecvat celorlalţi, referitor la ceea ce Însemnă rolul asumat, să-i
ajute pe
ceilalţi şi să accepte să fie ajutaţi.
Componentele de bază ale jocului didactic
sunt următoarele:
Ø
scopul
didactic;
Ø
sarcina
didactică;
Ø
elementele
de joc;
Ø
conţin
utul jocului didactic;
Ø
regulile
jocului didactic;
Ø
materialul
didactic utilizat;
Ø
acţiunea
de joc.
Conținutul, sarcina didactică,
regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare) conferă jocului
didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor.
Conținutul jocului didactic
poate avea o tematică variată : omul și viața socială (corpul omenesc, activitate în familie și în
societate, comportamente, jucării, alimente, profesii), natura (anotimpuri,
animale, plante, fenomene ale naturii), limbajul (jocuri de exersare a
vorbirii), exersarea capacităților și a proceselor psihice.
In grădinița de copii, se pot
desfășura :
-
jocuri cu
material didactic
-
jocuri fără
material didactic.
Jocul didactic poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca o
metodă în structura altei activități. Selectarea jocului se realizează în
funcție de obiectivele propuse și de caracteristicile grupei de copii. În
concordanță cu acestea este ales și materialul didactic, care trebuie să fie
accesibil, adecvat conținutului jocului, simplu, atractiv și cu o valoarea
artistică.
Conform lui Piaget, jocul are
următoarele două funcții:
-
funcția de adaptare a copilului la realitate – prin joc,
copilul învață diferite situații din viață, comportamente, aptitudini și
deprinderi necesare în diferite activități.
-
funcția de socializare.
Ursula Șchiopu împarte funcțiile
jocului în următoarele categorii:
1. funcții esențiale:
Ø funcția de cunoaștere,
Ø funcția normativ-educativă;
Ø funcția stimulativă a
mișcării
2. funcții secundare:
Ø echilibrarea
Ø tonifierea
Ø compensația
3. funcții marginale: funcția
terapeutică.
RELAŢIA JOC-ÎNVATARE-DEZVOLTARE
Jocul, creația și învățarea
sunt formele prin care se manifestă activitatea umană. La vârsta copilăriei,
jocul este principala activitate. După intrarea în școală, acesta este înlocuit
de învățare. Totuși, omul nu încetează niciodată să se joace, fiind cea mai
eficientă metodă de recreere, de a petrece timpul cu cei apropiați sau de a
exersa diferite abilități.
Jocul nu dispare din
activitatea individului pe măsură ce înaintează în vârstă, ci își modifcă
ponderea temporală sau cadrul.
Pentru copil, jocul este principala
cale de dezvoltare, de cunoaștere a realității,
de interrelaționare și de adaptare. Este prima formă de învățare,
facilitând trecerea spre învățarea din mediul școlar. Preșcolarul are nevoie de
sprijin pentru a își orienta jocul
(aceasta este sarcina educatoarei).
Copilul se joacă singuri, în
perechi, în grupuri.
In activitățile comune, copiii
învață să socializeze, jucându-se un grup sau, după necesitate, individual.
La vârsta preșcolară, jocul
didactic este utilizat de către educator pentru a consolida și verifica nivelul
de cunoștințe predate elevilor. Prin utilizarea sa, copiii își imbogățesc sfera
de cunoștințe.
Jocul didactic are o componentă formativă și una informativă.
Jocul antrenează o gamă largă de stimuli. Caracterul formativ al
acestuia constă în :
-
exersarea și perfecționarea
senzațiilor și percepțiilor;
-
antrenarea memoriei;
-
exersarea imaginației și atenției;
-
dezvoltarea gândirii;
-
exersarea limbajului.
Jocul are și o
valoare educativă:
-
influențează comportamentul copiilor;
-
se realizează o formă de socializare a relațiilor.
Jocul activează la
copiii funcţii mintale şi motrice:
Ø Funcţia principală este realizarea eului, manifestarea
personalităţii;
Ø Funcţiile secundare au rolul de divertisment, de
element odihnitor, relaxator.
Jocul este o formă de
manifestare a copilului şi agent de transmitere a ideilor, a obiceiurilor şi
tradiţiilor de la ogeneraţie la alta. În joc copilul se detaşează de la
realitatea obiectivă, se transpune într-o lume creată de fantazia şi imaginaţia
sa.
Învăţarea
este indisolubil legată de joc.
Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai mult locul elementelor de
învăţare.
Jocul este subordonat învăţării exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării
psihice a copilului.
Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a
copilului, la vârsta şcolară mică, jocul este o formă accesibilă de învăţare
activă, participativă.
Definită ca
proces învăţarea este o
succesiune de operaţii, acţiuni şi/sau stări interne, conştiente care conduc la
transformări psihice şi/sau comportamentale, în scopul unei
adaptări eficiente.
Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de
dezvoltare psihică a copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele
de joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia
formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Jocul didactic face parte integrantă din procesul învățării. Învățarea propriu-zisă prin joc facilitează
actul de învățare. Eleméntele de joc încorporate în procesul instruirii au
calitatea de a motiva și stimula elevii, mai ales în proma etapă a învățării.
Datorită elementului de atractivitate, elevii un simt efortul depus în
învățare, fiind motivați de dorința de a câștiga întrecerea.
Învățarea bazată pe joc este eficientă, însă, doar dacă jocul este conceput
în corelație cu obiectivele urmărite de lecție. Fiecare joc trebuie să aibă o
sarcină didactică bine stabilită și clar formulată, pentru a asegura elementul
distractiv care creează destindere și îi determină pe elevi să se implice în
actul învățării.
În grădiniță, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care
copilul primește informații, iar învățarea este considerată drept impuls
principal al dezvoltării inteligenței. Prin joc, copilul trece lent, recreativ
spre activitatea intelectuală.
Jocul didactic îmbină armonios funcțiile și sarcinile specifice jocului și
pe cele specifice învățării, exercitând o influență formativ-educativă asupra
copilului în vederea pregătirii lui pentru școală și pentru viață.
Există, însă, și
câteva diferențe între joc și învățare:
-
Jocul este însoțit întotdeauna de plăcere și răspunde
intereselor imediate ale copilului, iar învățarea îi apare copilului ca fiind
ceva impus, din exterior, fără a răspunde unor interese imediate;
-
Jocul oferă un câmp liber manifestării și
spontaneității, pe când învățarea îi apare copilului ca o constrângere, impusă
de o autoritate externă;
-
Prin structura sa psihologică, jocul este motivat
intrinsec, pe când învățarea este motivată extrinsec.
De aceea, în
învățământul preșcolar, se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea
de învățare și joc, sub directa îndrumare a educatorului. Prin folosirea
jocului didactic, le stimulăm copiilor efortul susținut și ăi determinăm să
lucreze cu plăcere, cu interes. Jocul didactic are un efect educativ evident:
cultivă încrederea în forțele proprii, spiritul de răspundere, de colaborare,
dezvoltă imaginația, gândirea și atenția, dezvoltă gândirea creatoare, formează
personalitatea copilului.
În concluzie, jocul reprezintă principalul mijloc de instruire și educare a copiilor,
în special în perioada preșcolarității, dar și în perioada școlarității mici și
chiar în perioada adolescenței.
Jocul este un element de sprijin în educație, în special atunci când
este investit cu finalități programate de dezvoltare a potențialului
psiho-motric și socio-afectiv al personalității.
Joc-joacă
Activitatea ludică
a copilului se manifestă prin consumul de energie ce are ca principal obiectiv,
pe lângă acumularea de noi cunoștințe,
dezvoltarea proceselor psihice.
Între
joc și joacă există o distincție considerabilă, după cum observa Paul Codrea: jocul este o inventie culturala instaurata pe baza
unui acord socio-comunicativ, joaca este o manifestare
spontana, înradacinata în mecanismele biologice inconstiente, expresia unui
instinct al juisarii, pe care-l întâlnim, sub forme elementare, si în lumea
animală.
Și filozoful Sorin
Vieru operează o distincție asemănătoare între joc-joacă, și anume: Jocul este un lucru foarte serios, e o
categorie situationala de viata.
Joaca este, dimpotriva, varianta copilareasca,
sau lipsita de tensiune existentiala, a jocului. S-ar putea spune ca e jocul
de-a jocul. Joaca este jocul lipsit de perspectiva intentionala, de
adâncime.
Jocul constituie, în esenţă,principala modalitate de
formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice ale copilului. Experienţa
acţională pe care o dobandeşte copilul jucându-se se reflactă asupra
dezvoltării sale psihice prin:
-
achiziţia
unor competenţe socio-emoţionale adecvate;
-
activarea
şi optimizarea potenţialului intelectual
-
activarea
şi optimizarea potenţialului fizic
Joaca,
în schimb, este o forma de manifestare
intalnita la copii, care incearca sa scape de rutina cu ajutorul imaginatiei.
Acestia incalca toate regulile impuse de ratiune, de natura, de tot ceea ce
este realizabil, prin crearea unor personaje supranaturale pe care le comanda
sau in locul carora se pun chiar ei, impunand viziunea lor despre viata.
Joaca cu prieteni
imaginari este doar o fază a jocului obișuit, o etapă ce precedă jocurile
organizate. Este o joacă de-a ceva (de-a mama, de-a învățătorul, de-a
polițistul). Copilul se adresează sieși, ca și cum ar fi un părinte, un
professor, polițist. Aceasta este forma cea mai simplă de a fi altcineva pentru
sine însuși.
Joaca este, deci,
prima obiectivare a sinelui, adică prima formă prin care un individ devine
obiect pentru sine însuși. dacă contrastăm joaca cu situația dintr-un joc
organizat, putem sesiza diferența esențială care apare, astfel, pentru copilul
care, angajându-se într-un joc, trebuie să fie pregătit să intre în atitudinea
oricui este implicat în acest joc.
În timp ce jocul este o activitate
organizată, cu reguli și un scop bine definit, joaca este o activitate liberă,
spontană, nedirijată, ce presupune
descarcare de energie, spirit de imitatie, imaginatie,
creativitate, nevoia de plasmuire aunei alte realitati.
Joaca este parte
componentă a jocului, iar relația dintre cele două noțiuni este de o importanță
aparte, căci indică relația dintre spontaneitatea copilului când se joacă și
asumarea unor reguli ale jocului, pe care să le respecte pe toată durata lui.
Prin urmare, jocul reprezintă trecerea de la un system non-determinat la unul
determinat.
În viziunea lui
Mead, copilul învață norme și reguli fundamentale pentru dezvoltarea sa ca
individ în cadrul unei societăți prin cele trei situații de bază: joaca, jocul
și comunicarea.
Jocul și, implicit joaca, au următoarele valenţe
formative:
Ø Dezvoltă spiritul de observaţie şi de investigaţie al
copilului;
Ø Dezvoltă gândirea logică, creativă şi flexibilă;
Ø Cultivă imaginaţia;
Ø Dezvoltă memoria;
Ø Formează conduita morală.
Joaca
este o parte integrată a jocului, care contribuie la dezvoltarea imaginației,
creativității, voinței și atenției. Este spontană și voluntară, neprovocată sau controlată
de altcineva.
Însă, acesteia îi lipsesc scopul, conținutul și regulile, elemente specifice
jocului.
Jocul
reflecă o anumită tendință a omului spre socializare. Atât copiii, cât și
adulții folosesc jocul și joaca pentru a învăța să se autoînțeleagă și să
înțeleagă lumea din jur. Pentru copii, joaca este, în prima etapă de viață,
esența înțelegerii lumii naturale, apoi joaca se transformă în joc și stă la
baza înțelegerii conceptelor matematice,
alfabetizării și a dobândirii de aptitudini sociale și emoționale.
Pentru
adulți, jocul practic și reflectarea duc la dezvoltarea personală și îi ajută
pe aceștia să înțeleagă modul în care se joacă și învață copiii.
Jucăria
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria
ocupă un loc important, ea fiind necesară pentru a face acţiunile copiilor
reale: „şoferul” are nevoie de un „ automobil” , „aviatorul” – de un „avion” .
Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică interesantă şi anume
aceea că trăirile celor antrenaţi în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere,
acţiunile lor sunt reale.
Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi
copilului posibilitatea să acţioneze,
exprimându-şi ideile şi sentimentele. Jucăriile reuşite îl stimulează pe
copil să gândească, ridică în faţa lui diferite probleme şi acest fapt
contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.
Rolul educativ general al jucăriilor este atât de a
antrena mişcările, exersează organele de simţ, dar ele au şi altă valoare,
dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare, seriere, clasificare
etc.), relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe,
deprinderi şi capacităţi.
Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii:
·
Jucării distractive,
·
Jucării muzicale,
·
Jucării tehnice,
·
Jucării teatrale.
La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile,
accesoriile de menaj, jucăriile mobile, containerele, diversele obiecte care
înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii, sticluţe de plastic, dopuri,
etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi
dobândind, prin participarea întregului corp, experienţe cu privire la:
greutăţi, volume, culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor, se
familiarizează cu noţiunea de echilibru.
Jucărille ca şi materialele didactice, reprezintă
instrumente care utilizate corespunzător, în contextul oportun, pot contribui
semnificativ la dezvoltarea copiilor şi la atingerea obiectivelor propuse prin
curriculum.
De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul
„Straiele împărăteşti” se pot pune la dispoziţia copiilor cartoane pe care s-au
desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care copiii şi le pot alege
pentru a le decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în cadrul
cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie diverse fructe sau legume şi pot
identifica diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în
cadrul unui program sănătos de alimentaţie.
La grupe de 5-6/7 ani, rolul educatoarei
este şi acela de a antrena copilul să perceapă raporturi între mărimi,
greutăţi, volume, distanţe, poziţii şi direcţii şi acela de a-l implica pe
copil în rezolvarea de situaţii problematice. Exemplu: se pot organiza
experimente în cadrul colţului de Nisip şi apă pentru a explora fenomenul
plutirii corpurilor.
Sau se pot realiza
experimente privind rostogolirea obiectelor pe suprafeţe înclinate pentru a
observa relaţia dintre greutate, unghiul de înclinaţie şi distanţa parcursă
prin rostogolire.
Sau cu prilejul unei
excursii în anotimpul toamna se pot realiza grămezi de frunze mari şi grămezi
cu frunze mici. Se pot formula probleme de tipul: „Nu ştiu ce să
mă fac, pentru că am plecat la piaţă şi fără să-mi dau seama am cheltuit toţi
banii, dar nu am cumpărat mâncare pentru pisicuţa mea. Dacă mă duc acasă şi mă
întorc, se închide magazinul. Ce mă sfătuiţi să fac?”
Jocul
didactic
Jocul didactic
este un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna
dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, morală,
tehnică şi fizică a copilului. Prin joc, copilul învaţă cu plăcere, devine
interesat faţă de activitatea ce se desfăşoară, cei timizi devin mai volubili,
mai activi.
Jocul conduce la a se exprima,
a-și clarifica gândirea, a-și justifica alegerea, a argumenta și a-și
perfecționa limbajul.
Prin joc, elevul dobândește
metode de lucru, simțul ordinii, înlănțuirea logică. Numeroase jocuri solicită
cunoștințe și deprinderi care constituie obiectul însuși al predării/învățării
(aritmetică, geometrie, vocabular, sintaxă, istorie, georgrafie)."
(Nebunu, note de curs, 2018, pag. 31)
Scopul jocului pedagogic este
un obiectiv clar identificat, în care plăcerea intrinsecă este rapid orientată
spre forme de reușită pe care le putem numi performanțe.
În jocul pedagogic plăcerea se
identifică cu efortul învățării.
Valoare activităţilor
de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se
integreze în mediul natural şi social şi pentru a întelege lumea
înconjurătoare.
Respectând regulile
jocului copilul îşi interiorizează reguli şi norme de comportare, învaţă
conţinuturi,dezvoltă emoţii şi încredere în sine.
Prin
intermediul jocului, copilul dobândește deprinderi, își formează priceperi și
obișnuințe și își activează potențialul creativ.
Principala funcție
a jocurilor didactice este cea educativă care, prin adaptarea jocurilor și
regulilor sale la scopurile educative urmărite, contribuie semnificativ la
formarea personalității copiilor.
Funcțiile
jocului, ca metodă de învățământ, se pot structura astfel:
Funcția cognitivă –" traduce în act de învățare
acțiunea proiectată de învățător în plan mintal, transformând în experiențe de
învățare, obiectivele prestabilite de ordin cognitive.
Funcția formativ-educativă – contribuie la realizarea obiectivelor
din sfera operatorie și cea latitudinală. Sunt exersate funcțiile psihice și
fizice ale copilului și se formează deprinderi intelectuale, aptitudini,
capacități și comportamente.
Funcția operațională – se referă la modalitatea de execuție a
activităților și favorizează atingerea obiectivelor stabilite
Funcția motivațională – stimulează curiozitatea, captează
atenția și trezește interesul copilului, dorința de cunoaștere, de organizare a
forțelor intelectuale ale elevilor.
Funcția normativă – permite educatorului să dirijeze, să
corecteze și să regleze acțiunea instructive-educativă.
Funcția organizatorică – permite o bună planificare a timpului educatorului și educatului.
Fiind o activitate
dirijată, dar și o metodă didactică, jocul didactic îndeplinește funcțiile de
bază ale metodelor didactice.
Elementele de bază
ale jocului didactic sunt (Neagu, Petrovici, 2000, pag. 95-97):
-
Scopul didactic
-
Sarcina didactică;
-
Conținuturi;
-
Regulile jocului;
-
Materialul didactic;
-
Elementul de joc.
Scopul didactic se stabilește în funcție de cerințele
programei școlare pentru clasa respectivă, convertite în finalități funcționale
de joc. Scopul jocului trebuie să fie formulat clar și concis și să reflecte
problemele specific impuse de realizarea jocului (de natură cognitivă, de
natură formativă, analiză, generalizare, abstractizare).
Sarcina didactică reprezintă elementul propriu-zis de
instruire, referindu-se la ceea ce trebuie elevii să facă în timpul jocului,
pentru a atinge scopul propus.
"Sarcina didactică se paote regăsi sub forma unor
probleme de gândire, de recunoaștere, de reconstituire, denumite, comparație
sau de ghicire. Jocurile didactice propuse pot avea același conținut, acestea
dobândind un alt caracter, datorită sarcinilor didactice pe care le au de
rezolvat, de fiecare dată altele." (Kelemen, 2010, pag. 329 )
"Conținuturile cuprind cunoștințe anterioare ale
copiilor însușite în cadrul activităților comune cu întreaga grupă, cunoștințe
ce se referă la om, plante, animale, anotimpuri, reprezentări matematice,
despre societate." (Kelemen, 2010, pag. 329 )
Regulile jocului au rolul de a arăta copiilor cum să se joace
sau cum să rezolve problema respectivă. Practic, regulile le spun copiilor cum
să participe la activitatea respectivă, dar au și o funcție reglatoare asupra
relațiilor dintre copii. Ele trebuie să fie formulate clar, corect, concis
pentru a fi înțelese de toți participanții la joc.
Orice joc didactic trebuie să aibă cel puțin două reguli:
prima regulă se referă la sarcina didactică, iar a doua are rol organizatoric
(precizează momentul începerii jocului, ordinea desfășurării și momentul
finalizării).
"Acceptarea și respectarea regulilor jocului îl
determină pe copil să participe la efortul comun al grupului din care face
parte, să-și subordoneze interesele individuale celor ale colectivului."
(Romanescu, 2017, pag. 34)
Materialul didactic trebuie să fie corespunzător pentru a
contribui efectiv la reușita jocului. Profesorul îl alege din timp și îl
pregătește înaintea începerii jocului.
Materialul didactic poate să fie variat:
v jetoane cu desene,
v figure geometrice,
v fișe de observație,
v bilețele în boluri,
v ghicitori,
v rebusuri.
Elementul de joc este stabilit în raport cu cerințele și
sarcinile didactice ale jocului. Un joc didactic poate conține mai multe
elemente (întrecere individuală sau pe
echipe, cooperare, recompense, penalizări pentru abaterea de la regulile
jocului, încurajări, aprecieri verbale).
Jocul didactic cuprinde următoarele momente (Kelemen, 2010,
pag. 329 ):
ü Introducerea în joc;
ü Executarea jocului;
ü Complicarea jocului;
ü Încheierea jocului.
Jocul de
rol/dramatizarea
Jocul de rol este o metoda activa de predare-invatare, bazata pe
simularea unor functii, relatii, activitati, fenomene, sisteme etc. Elevii
devin 'actori' ai vietii sociale pentru care se pregatesc. Avand in vedere
faptul ca ei vor ocupa in societate anumite pozitii sau statusuri
profesionale, culturale, stiintifice etc., este util sa 'joace'
rolurile corespunzatoare acestora, adica sa-si formeze
anumite competente, abilitati, atitudini, convingeri etc.
Finalitatile vizate prin jocul de rol sunt
urmatoarele:
ð facilitarea
insertiei sociale a indivizilor, gratie interpretarii unor roluri
specifice;
ð formarea si
modelarea comportamentala, cu verificarea corectitudinii comportamentelor deja
formate, validarea celor invatate corect si invalidarea celor
eronate; invatarea anumitor moduri cognitive si afectiv-atitudinale;.
ð dezvoltarea
capacitatii empatice;
ð formarea
spiritului de rezolvare a situatiilor problematice, dificile;
ð perfectionarea
aptitudinilor de activitate in grup.
Jocul de rol presupune o pregătire prealabilă şi anume,
transpunerea subiectului, care trebuie bine cunoscut de către toţi partenerii,
înţeles şi redat cu fidelitate.
Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea
mijlocită a poveştii, basmului, filmului, teatrului, dar şi realitatea
cotidiană. În cadrul acestor jocuri
copiii au intervenţie personală.
Etapele realizării jocului de rol:
-
identificarea situației interumane
-
modelarea situației și proiectarea scenariului
-
alegerea partenerilor și explicarea sarcinilor jocului
-
învățarea individuală a rolului de către fiecare participant.
Metoda jocul de rol se
bazeaza pe idea ca se poate invata nu numai din experienta directa ci si din
cea simulate.A simula este similar cu a mima ,a te preface ,a imita a reproduce
in mod fictive situatii,actiuni,fapte.Copiii pot onvata despre ei insisi,despre
persoanele si lumea din jur intr-o maniera placuta si atragatoare.
Stimularea prin joc de rol duce la cresterea
gradului de adaptabilitate si la ameliorarea relatiilor dintre copii, dezvoltand gandirea critica ,capacitatea de
exprimare sip e cea empatica.De exemplu ,in cadrul unui joc de rol despre furt
,jucand rolul victimei ,copilul poate intelege ce simte o persoana atunci cand
este victima unui delict.
Exista mai multe
variante ,dintre care:
Jocul cu rol prescris ,dat prin scenario
,participantii primesc cazul si descrierea rolurilor si le interpreteaza ca
atare.
Jocul de rol
improvizat ,creat de cel care interpreteaza ,se porneste de la o situatie data
si fiecare participant trebuie sa-si dezvolte rolul.
Avantajele utilizării unui astfel de rol:
-
încurajează creativitatea și
imaginația
-
sprijină dezvoltarea socială
și emoțională
-
îmbunătățește competențele
lingvistice și de comunicare
-
dezvoltă abilități de
gândire, învățare și rezolvare a unor probleme
Primul
pas in realizarea jocurilor de rol si a dramatizarii se poate face foarte
timpuriu, chiar de la grupa mica. Educatoarea va avea insa grija sa nu
transforme o activitate placuta, bazata pe spontaneitate si motivatie
preponderat afectiva, intr-una plictisitoare, tensionata, plina de „indicatii
regizorale”. Obectivul principal al acestora trebuie sa fie, nu atat
respectarea textului de baza, cat educarea capacitatii copiilor de a-si exprima
liber trairile, ideile, chiar daca o fac utilizand texte gata construite.
Jocul senzorial
Reprezintă un set de jocuri ce stimulează atenţia
copiilor, spiritul de observaţie şi inteligenţa motorie şi cel mai important
aspect anticiparea. Jocul senzorial este
o modalitate prin care copilul isi exerseaza simturile, exploreaza, dar in
acelasi timp, dezvolta o personalitate sanatoasa, neconstransa sau incorsetata
intre anumite reguli care din acest punct de vedere sunt absolut nejustificate.
Jocurile senzoriale dezvoltă capacități senzoriale. Dar
au un rol deosebit, sunt specifice grupurilor mici și clasa I. Au un rol în
antrenarea copiilor într-o activitate, dezvoltarea capacității de atenție,
reacție, relaționare cu ceilalți și capacității de investigare.
Jocurile senzoriale se împart în:
v Jocuri pentru dezvoltarea olfactivă, chimestezică auditivă, vizuală:
Ghici ce ai gustat? Ce s-a auzit – dezvoltarea gustului, capacității de analiză
și sinteză, generalizarea;
v Jocuri pentru dezvoltarea activității
senzoriale: Cine te-a strigat -
contribuie la cunoașterea/autocunoasterea: glasului, numelor,
recunoașterea pers, analiza, sinteza, capacitatea copilului de integrare în
grup.
Jocul senzorial dezvoltă abilitățile motorii și cognitive.
Jocurile senzoriale conduc la:
* dezvoltarea sensibilitatii auditive;
* dezvoltarea
sensibilitatii tactile si chinestezice;
* dezvoltarea
sensibilitatii vizuale;
*
dezvoltarea sensibilitatii gustativ - olfactive.
Jocurile senzoriale sunt o activitate
fundamentală pentru dezvoltarea limbajului și comunicării. În acest sens
contribuie la:
-
Dezvoltarea comunicării orale
-
Îmbogățirea vocabularului
-
Exprimare corect gramaticală
-
Abordarea vocalelor pasive și introducerea lor în vocabularul
activ.
Jocurile senzoriale sunt mijlocul
de realizare a inteligenței copilului, a perspicacității copilului. Ele sunt
foarte importante pentru dezvoltarea relațiilor de tipul copil-copil,
copil-adult.
Jocurile senzoriale se pot
desfășura în Colțul Nisip și apa, iar materialele ce pot fi utilizate sunt
variate: pastele
colorate și de forme diferite, mălaiul, nisipul kinetic, panglicile sau
amidonul și gelatin, coșul kinetic (contine nisip, orez, făină, boabe de
porumb).
Jocul de construcţii
Este un joc de creație.
Reprezintă activitatea prin care copilul
exersează multe deprinderi şi capacităţi care contribuie îndeosebi la
dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine.
Jocul
de construcţie implică acţiunea de construire (adică elemente evidente de
activitate asemănătoare muncii), precum şi unele cunoştinţe şi abilităţi
tehnice, ceea ce îi conferă, de asemenea, un anumit specific în raport cu
celelalte jocuri de creaţie care nu cuprind astfel de elemente.
Prin construcţie copilul sortează, grupează,
asociază, realizează corespondenţe, stabileşte raporturi între obiecte (de
mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii spaţiale, raporturi cauzale
etc.), organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul diferitelor
materiale şi forme), îngrădirea spaţiului, separarea, acoperirea lui.
Copilul construieşte cu cele mai diferite
materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deşeuri), lut, bucăţi de
cărămidă, cuburi de lemn.
Jocul de construcție dezvoltă:
-
Imaginația
-
Elementul de creație prin simboluri
-
Relaționarea
-
Comunicarea
-
Îmbogățește latura exprimării orale
Chiar de la 2 ani, copilul își poate folosi
piesele și cele necesare jocului de construcții. Cunoaște jocurile senzoriale
și suprapune piesele. La 3 ani, începe să construiască la nivel plan. Totul se
face prin învățare experimentală.
Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de
construcţie cu eventuale încercări şi reuşite de suprapuneri, specifică la 3
ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din cuburi, combino şi lego.
Subiectele acestor construcţii pot fi propuse de adulţi
sau sunt alese de copii în funcţie de interese, de aspecte ce i-au impresionat
în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura materialelor
utilizate. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele" sugestie pe
care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai
performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească.
Jocul de construcţie este întâlnit în două ipostaze: a)
corelat cu celelalte jocuri de creaţie şi b) de sine stătător.
În prima ipostază, el îndeplineşte funcţii auxiliare.
Copilul se imaginează a fi constructor pentru a făuri, în raport cu jocul ales,
obiectele ce-i sunt necesare şi care îi permit să se transpună mai veridic în
mediul social pe care vrea să-l reflecte.
În cea de a doua ipostază, ca joc de sine stătător, jocul
de construcţie are ca mobil plăcerea inepuizabilă a copilului de a se erija în
constructor, de a meşteri cu mijloacele ce îi stau la îndemână variate
edificii, maşini, vapoare, avioane, rachete, etc care îi stârnesc de timpuriu
curiozitatea şi admiraţia.
Preşcolarii folosesc în jocurile lor o gamă bogată de
materiale de construcţie, fiecare dintre ele presupunând modalităţi de lucru şi
utilizări inedite. În funcţie de varietatea acestor materiale putem distinge
câteva tipuri de jocuri de construcţii cu frecvenţă mai mare în grădiniţă:
- jocuri de construcţie cu forme geometrice şi cuburi din
lemn;
- jocuri de construcţie cu materiale plastice (lego,
etc.);
- jocuri de construcţie cu nisip;
- jocuri de construcţie cu mozaic;
- jocuri de construcţie cu gheaţă colorată şi cu zăpadă;
- jocuri de construcţie cu materiale mărunte din natură
şi diferite materiale refolosibile.
În pregătirea jocului de construcţie, cadrul didactic
trebuie să aleagă şi să pună la dispoziţia copiilor cele mai potrivite jucării
şi materiale, în funcţie de nivelul grupei la care lucrează, ţinând seama de
posibilităţile reale ale copiilor de a reprezenta şi de a realiza o
construcţie, de a mânui un material şi de a-l aşeza în ordine după
întrebuinţare.
De exemplu, la grupa mică pot fi evitate materialele
complexe care necesită o participare intelectuală mai mare decât cea la care se
pot angaja preşcolarii de 3 – 4 ani şi sunt mai puţin recomandabile materialele
mărunte care cer o manipulare fină, copiii de la grupa mică neavând dezvoltată
musculatura mică a mâinii, existând şi posibilitatea unor accidente nedorite
produse prin ingerarea pieselor mici.
La acest nivel de
vârstă se recomandă materialele de construcţii care pot fi uşor manevrate de
către copii, cu ajutorul cărora ei pot realiza construcţii variate şi
accesibile şi care să le ofere satisfacţia aşteptată primind o utilitate
imediată în joc. Se recomandă în acest sens formele geometrice de lemn sau
material plastic, cuburi de diferite mărimi şi din diferite materiale, seturi
lego şi alte materiale care se găsesc în comerţ şi care nu prezintă niciun fel
de pericol pentru copiii de grupă mică. Tot la această grupă accesorii precum
lopăţele, site, găletuşe, forme variate din plastic stimulează mult primele
construcţii în nisip.
Pentru celelalte grupe de preşcolari se recomandă un
sortiment mai larg de materiale de construcţii şi pot fi incluse şi materialele
mărunte pentru construcţiile plane iar pentru nisip pot fi adăugate diverse
alte jucării cu ajutorul cărora construcţiile în nisip să devină mai complexe.
În organizarea jocurilor de construcţie cadrul didactic
acordă copiilor un sprijin larg şi diferenţiat, în funcţie de trăsăturile lor
de vârstă şi individuale, de particularitatea temelor alese, de componenţa
grupului de copii şi de felul în care se desfăşoară jocul – indvidual sau în
grup. Atenţia cadrului didactic va fi îndreptată spre alegerea temei de joc în
funcţie de tema săptămânală planificată dar şi de dorinţele copiilor,
elaborarea unui plan după care va decurge jocul şi selecţionarea materialelor
de construcţie necesare.
La grupa mică, copiii trebuie mai întâi să înveţe să
mânuiască materialele simple de construcţie şi să respecte locul de desfăşurare
a acestora. La 3-4 ani, construiesc turnuri şi formează diferite şiruri, jocul
desfăsurându-se în mare parte în mod individual. O particularitate specifică
grupei mici este bucuria de a dărâma construcţiile, în majoritatea cazurilor cu
foarte mare zgomot. În acele momente, intervenţia cadrului didactic trebuie să
fie promptă, prin impunerea anumitor reguli menite să evite conflictele ce pot
să apară, de exemplu atunci când în mod voit sau accidental, un copil răstoarnă
construcţia altui copil.
Spre deosebire de preşcolarii mici, cei mijlocii pot fi
deprinşi, treptat, să-şi organizeze singuri jocurile (stabilind, în prealabil,
tema acestora) distribuindu-şi între ei sarcinile atunci când jocul se
desfăşoară în grup şi selecţionând materialele de care au nevoie. Cadrul
didactic poate să insiste, încă de la începutul anului şcolar, în stabilirea de
comun acord a regulilor şi limitelor specifice jocurilor desfăşurate în grup.
La grupele mari copiii sunt capabili să lucreze în
echipă, utilizând materiale mai multe şi diverse, pentru dezvoltarea temei
distribuindu-şi între ei rolurile astfel încât să obţină finalitatea acesteia.
Jocurile dinamice/de mişcare
Mişcarea este recunoscută că prim factor al
formării intelectuale corespunzătoare acopiilor.
Prin gimnastică de înviorare şi jocurile de mişcare pe care le realizăm în
fiecare zi în grădiniţă, copilul îşi antrenează potenţialul energetic şi motor
de care dispune şi în acelaşi timp îi satisfacem necesitatea de a practică
exerciţii fizice pentru menţinerea unui tonus sănătos.
La grupa mare, când copiii deja stăpânesc deprinderi motrice diverse, organizăm parcursuri
aplicative prin concursuri pe echipe. Acestea dezvltă:
-
trăsături pozitive de voinţă şi caracter,
-
corectitudine,
-
perseverenţă,
-
curaj,
-
orientare în spaţiu,
-
disciplină.
Jocurile de mişcare, în comparaţie cu alte
exerciţii fizice prezintă avantajul participării unui număr mare de copii, într-un spaţiu restrâns şi al
angrenării în egală măsură a băieţilor şi fetelor în cadrul unor grupe mixte.
Jocurile de mişcare răspund nevoii
de mişcare proprii prescolarului şi şcolarului mic. Ele includ o mare
varietate de mişcări, executate în diferite poziţii, în condiţii care se schimbă
neîncetat, cu solicitare musculară diferită. Ele satisfac nevoia de mişcare,
întreţin funcţiile organice, ascut simţurile, dezvoltă sociabilitatea
articulaţiilor, îi obişnuiesc pe copii să ia decizii rapide şi să fie
răspunzători pentru acţiunile lor.
În jocurile de miscare există perioade de odihnă care le permit participanţilor
să facă faţă cu mai multă uşurinţă eforturilor, ceea ce influenteaza pozitiv starea
generală a organismului. Întrecerea între parteneri îi atrage în mod
deosebit pe copii, contribuind la creşterea eficienţei lecţiei.
Jocul de mişcare se deosebeşte de celelalte mijloace ale educaţiei fizice prin particularităţile
sale specifice şi anume
-
permit manifestarea complexă şi favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice
de baza sau specifice, a calităţilor motrice, precum şi a însuşirilor şi
deprinderilor morale
-
jocului îi este specifică
activitatea în colectiv, ce presupune cooperare, colaborare
cu partenerii de joc, armonizarea intereselor, a motivelor, acţiunilor şi eforturilor personale cu ce le ale colectivului,
-
acceptarea şi recunoaşterea liderului, asumarea unor responsabilităţi,
-
atitudine critică şi autocritica
-
jocul de mişcare permite manifestarea
iniţiativei şi independenţei în acţiuni
-
au că element caracteristic de desfăşurare întrecerea, competitivitatea, care impun
existenţa unui fond de deprinderi şi calităţi motrice temeinic consolidate
-
jocurile nu permit o dozare
precisă şi nici reglementare strictă a execuţiilor tehnice.
În cadrul activităţilor de educaţie
fizică, jocul de mişcare are următoarele
sarcini:
§ dezvoltarea fizică generală şi
întărirea sănătăţii
§ dezvoltarea siritului de echipa şi a
calităţilor morale şi de voinţă.
În
momentul alegerii jocului
de mişcare în cadrul activităţii de educaţie fizică, trebuie avute învedere
următoarele cerinţe:
-
jocurile să aibă reguli simple, să fie accesibile, să nu pericliteze corectă
însuşire a unor deprinderi
-
în întrecerile şi jocurile
pe echipe, să se acorde fiecărui copil, pe rând rolul de conducător.
Această
măsură are darul să-l mobilizeze, constituind în acelaşi timp o recompensă
pentru activitatea desfăşurată
-
întrecerile şi jocurile să prezinte dificultăţi sporite
de la o etapă la altă, pentru a dezvolta capacitatea de adaptare psihomotorie.
Literatura de specialitate enumera jocurile: „Broasca şi
barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc.,. De
asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt reflectate de
jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii",
„Piloţii", „Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică
anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea unor deprinderi motrice:
atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din
această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai
repede? etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică,
jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în complexitate în vreme ce cele cu
reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de jocuri
este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de
reguli) chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări
specifice.
Jocul muzical
Jocul muzical se organizează
sub formă de activitate vie prin cânt, audiție, mișcări ritmice, creație,
citit/scris muzical.
În joc, elevul se
descătușează, dă libertate trăirilor interioare, gândurilor, imaginației, își
formează capacități practice.
Jocurile didactice muzicale, pot fi:
v
melodice;
v
ritmice;
v
psiho-motrice - cu miscari sugerate
de textul cantecului, miscari de dans pe cantec sau auditie (jocuri-dans);
v
pentru insusirea elementelor de
expresie, de formare a competentelor legate de intensitatea sunetelor si
tempo-uri;
v
pentru diferentierea timbrelor;
v
pentru formarea deprinderilor
armonico-polifonice (cu roluri sau sub forma de intrebare si raspuns);
v
de formare a deprinderii de audiere;
v
de formare a deprinderii de a canta
in colectiv;
v
jocuri de cultura vocala;
v
de creatie.
Jocurile didactice muzicale pot fi axate pe cantece si piese
instrumentale, pe auditii sau pe exercitii.
Acţiunea jocurilor
muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.
Jocurile muzicale
contribuie la:
§ dezvoltarea
auzului muzical si a vocii copiilor
§ dezvoltarea
dragostei si a interesului pentru muzica
§ dezvoltarea simtului ritmic .
Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei
etape distincte:
-reactualizarea
cântecului ales pentru joc;
-demonstrarea sau
explicarea jocului;
-executarea în
colectiv.
Orice cantec poate deveni joc prin formularea unor
sarcini, cum ar fi:
•
interpretarea cu solist, pe roluri, in dialog, pe grupe de
copii;
•
marcarea timpilor prin utilizarea de instrumente muzicale, de
batai din palme, de pasi de dans;
•
interpretarea cu acompaniament muzical;
•
executarea unor miscari sugerate de text sau de mersul liniei
melodice;
•
alternarea executiei cu auditia interioara.
G. Aldea, stabileste urmatoarele conditii pentru ca un
joc muzical sa devina joc didactic muzical:
ü sa vizeze un obiectiv al educatiei
muzicale;
ü sa foloseasca un continut muzical
accesibil, atractiv si recreativ;
ü sa foloseasca reguli de joc cunoscute
anticipat de catre elevi.
In insusirea jocului muzical
cu suport pe cantec este necesar sa se parcurga urmatoarele etape:
|
Educatoare |
Copii |
|
- dirijeaza reactualizarea
cantecului; -anunta titlul jocului,
demonstreaza, explica sau stabileste cu copiii miscarile; -executa concomitent cu
elevii; -urmareste corectitudinea. |
-executa cantecul; -observa, receptioneaza,
analizeaza si stabilesc miscari; -executa in colectiv,
ajutati de institutor; -executa independent. |
Jocul de masă
Jocurile de masă în general îi
pun pe copii în situaţii problematice, ducând spre o dezvoltare a atenţiei ,
memoriei vizuale, agilităţii şi mai cu a seama a gândirii. Prin jocul cu
mozaicul copiii, pot găsi poziţiile corespunzătoare fiecărei piese, în
funcţie de culoare, formă geometrică, poziţie spaţială. Copilul cu
plăcere, plasează fiecare piesă corespunzător, obţinând astfel imaginea
dorită.Dezvoltă copiilor spiritul de echipă, ei fiind încâtaţi de munca în
echipă, iar produsul obţinut este mereu unul impecabil.
Tot în cadrul jocurilor de
masă putem vorbi de jocul dominoului, prin intermediul căruia copiii selectează
piesa corespunzătoare şirului, fie că este una iconică , oferind o imagine, fie
că este una deductivă , oferind copiilor grupe de buline, petale,etc.
Dezvoltă şi acest joc siritul de echipă, de comperiţie, munca în perechi şi mai
cu seamă atenţia situativă.
Jocurile
de masă nu se folosesc întotdeauna la masă
Pot fi: jocuri în
bucăţele (puzzle), cartonaşe decusut pe ele, mărgele de înşirat, jocuri şi mici
articole pe care copiilor le place să le adune;
Aceste pot fi
folosite de copii pe masă sau pe podea, jucându-se singuri sau împreună cu alte
persoane.
Manipulând aceste
jocuri, copiii îşi dezvoltă:
-coordonarea
ochi-mână;
-musculatura
mică;
-capacitatea
de discriminare vizuală;
-deprinderi de
îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare, numărare, punere în
corespondenţă;
-percepţiile
despre culoare, mărime, formă;
-sociabilitatea
(jucându-se împreună cu alţi copii, învăţând să respecte reguli simple de
joc);
-capacitatea de a
rezolva probleme;
-sentimentul de
bucurie la realizarea unei sarcini.
La aceste jocuri
trebuie să se pună accentul pe cooperarea dintre copii şi nu pe concurenţă,
competiţie
Exemple de astfel de
jocuri pot fi: domino, loto, jocuri de cărţi.
Jocul
logic
Constituie una dintre
modalitatile de realizare a unui invatamant activ. Are un rol cu preponderenta formativ, jocul logic
dezvolta gandirea, inteligenta si spiritul de observatie al copiilor.
Prin manuirea materialului
didactic in gradinita,copii invata sa formeze multimi de obiecte, descopera
proprietatile lor caracteristice, stabileste relatiile dintre acestea si
efectueaza operatii cu ele.
In cadrul jocurilor
logico-matematice, copii sunt familiarizati cu unele notiuni despre multimi si
relatii. Atunci cand rezolva exercitii de gandire logica pe multimi concrete de
figuri geometrice, ei dobandesc pregatirea necesara pentru intelegerea numarului
natural si a operatiilor cu numere naturale, pe baza multimilor si a
operatiilor cu multimi. In felul acesta, se desfasoara exercitii de
clasificare, comparare si ordonare a multimilor de obiecte.
•
Jocurile logice constituie una dintre modalităţile de realizare a unui
învăţământ activ care, abordând un rol dinamic intuiţiei, pune accent pe
acţiunea copilului asupra obiectelor înseşi.
•
Manipularea obiectelor conduce mai rapid şi mai eficient la formarea
percepţiilor, accelerând astfel formarea
structurilor operatorii ale gândirii.
•
Valoarea formativă a jocurilor logice sporeşte cu atât mai mult cu cât
educatoarea dă curs liber principiilor de bază care le călăuzeşte:
–
Rolul copilului nu se reduce la contemplarea situaţie in care a fost
pus; el reflectează asupra acestei situaţii, îşi imaginează singur diferite
variante posibile de rezolvare, îşi confruntă propriile păreri cu cele ale
colegilor;
–
Copilul “studiază” diversele
variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai avantajoasă şi creează pe
baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care caută să le formeze corect
;
–
Copilul are libertatea deplină în alegerea variantelor de rezolvare ;
el trebuie să motiveze alegerea sa, arătând în
faţa colegilor avantajele pe care le prezintă,
–
În timpul jocului s-ar putea
face şi unele greşeli, acesta e un lucru perfect normal. Copilul învaţă foarte
multe lucruri corectându-şi propriile greşeli: dacă nu poate el, îl vor ajuta
colegii sau educatoarea care vine cu sugestii .
–
În desfăşurarea jocurilor esenţială este activitatea conştientă de
continuă căutare, de descoperire a soluţiilor. Verbalizarea acţiunilor,
exprimarea rezultatelor obţinute, deşi sunt importante nu se situează în
acelaşi plan cu însăşi activitatea.
Exemple de jocurilor logice
1)
jocuri libere constructive
2) jocuri pentru construirea mulţimilor
3) jocuri de aranjare a pieselor în tablou
4) jocuri de diferenţe
5) jocuri cu cercuri
6) jocuri de formare a perechilor
7) jocuri de transformări
8 )
jocuri cu mulţimi echivalent
Jocul logic este un
prim pas spre intelegerea unor notiuni care vor constitui, mai tarziu, baza
transmiterii unor elemente mult mai complexe si vor dezvolta capacitatea de
lucru individual si de autoevaluare.
Jocul în aer liber
Jocul in aer liber are un rol crucial in
dezvoltarea armonioasa si sanatoasa a copilului.
Educaţia fizică în grădiniţa
de copii îmbracă forme diferite. Cele mai importante sunt următoarele:
activităţile obligatorii, gimnastica de dimineaţa, plimbările şi alte forme de
activitate.
Sintetizând efectele jocului
de mişcare putem afirma că ele dezvoltă forţa , viteza, îndemânarea şi
perseverenţa, desăvârşesc pregătirea fizică şi întăresc sănătatea.
S-ar putea aduce argumentul
că acelaşi rol îl îndeplinesc activităţile de educaţie fizică şcolară şi
extraşcolară.
Jocurile în aer
liber dezvoltă:
-
trăsături pozitive de voinţă şi caracter,
-
corectitudine,
-
perseverenţă,
-
curaj,
-
orientare în spaţiu,
-
disciplină.
Trebuie subliniat însă faptul că în
unele jocuri
desfășurate îna er liber se manifestă nu numai trăsături
pozitive de caracter. Concomitent cu acestea se dezvăluie şi cele negative.
Astfel, lipsa de interes coexistă cu egoismul, modestia cu orgoliul nemăsurat,
onestitatea cu viclenia. Jocul în sine nu cultivă însuşiri negative, uneori
însă le scoate la iveală şi le accentuează.
Printre principalele jocuri
practicate în aer liber amintesc „Şotronul”, „Zarurile”, „Baba oarba”, De-a
prinselea”, pe care copiii de toate vârstele le îndrăgesc .
Interesul copiilor pentru
jocurile în aer liber este foarte mare la această vârstă.
Practicarea jocului în aer
liber se împleteşte armonios cu factorii naturali de mediu de preocupările
educaţionale ale omului din totdeauna.
Jocul organizat în
mijlocul naturii, departe de praful srtăzilor este folosit ca un mijloc de
dezvoltare fizică armonioasă. Copilul trebuie învăţat să-şi petreacă mult timp
în aer, să se bucure de soare, lumină, apă.
Jocurile se pot adapta în funcţie de mediu, bază
materială şi anotimp. Ele se pot desfăşura pe perechi, în grupuri restânse sau
lărgite.
Sunt incontestabile avantajele
activităţii în aer liber faţă de cea
desfăşurată în interior.
Pe timp
friguros, activitatea de educaţie fizică
se desfăşoară afară dacă sunt
îndeplinite următoarele condiţii:
-
temperatura aerului să nu coboare sub -10 grade
- să nu
fie precipitaţii puternice (ploaie, ninsoare)
- să nu
fie vânt puternic (viteza sub 5 metri / secundă)
-
umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%
- să nu
existe nebulozitate şi poluare a aerului.
Pentru a avea eficienţă, activitatea de educaţie fizică,
este necesară o pregătire treptată a copiilor în asemenea condiţii şi să
dispună de echipament adecvat.
Pot fi abordate
teme din toate calităţile motrice (mai puţin viteza de deplasare dacă este
zăpadă şi forţa în regim de rezistenţă). De asemenea pot fi teme din deprinderi
sau priceperi motrice pentru consolidare sau perfecţionare.
Nu se recomandă
teme de verificare; folosirea procedeelor metodice verbale şi intuitive de
instruire este nesemnificativă în contextul predominării exersării de către
copii.
No comments:
Post a Comment