5. Modalităţi specifice de realizare a activităţilor didactice în educaţia timpurie: memorizare, convorbire, povestire şi repovestire, lectura după imagini, joc didactic, exerciţiu cu material individual, joc-exerciţiu, joc de rol, joc logico-metematic, joc cu text şi cânt, joc muzical, joc de mişcare, joc de creaţie, lectura educatoarei, dramatizare, audiţie, pictură, desen, modelaj, colaj;

 

Povestirea

 

Povestirile educatoarei sunt activităţi de expunere orală a conţinutului unor texte literare cu caracter realist, ştiinţific sau fantastic menite să rezolve sarcinile educaţiei multilaterale realizată în învăţământul preşcolar, iar caracterul lor preponderant descriptiv şi chiar explicativ constituie un mijloc valoros de realizare a sarcinilor        
didactice.

Cu ajutorul povestirii, educatoarea rea lizează apropierea copiilor de cele mai    variate aspecte de viaţă şi domenii de activitate şi-i informează asupra unor fapte şi          evenimente care nu pot fi cunoscute prin experienţa directă .

Povestirile/lecturile educatoarei pot fi grupate în funcţie de sarcina didactică      urmărită sau de natura textului literar folosit.

În funcţie de sarcina didactică, povestirile sunt organizate în diferite momente ale zilei ca activităţi de comunicare, fixare sau verificare a cunoştinţelor în cadrul activităţilor comune fie ca activităţi de recapitulare şi sistematizare a cunoştinţelor a bordate într-o manieră interdisciplinară care va favoriza coerenţa conţinuturilor.

În funcţie de natura textului l iterar folosit, povestirile/lecturile pot fi : povestirirealiste/ explicative, legende, fabule.

Caracteristici

-limbaj metaforic *utilizeaza figuri de stil)

-are valente educative si estetice;

-este adaptata particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor;

-utilizeaza materiale ilustrative si sugestive;

-utilizeaza o intonatie corespunzatoare menita sa faciliteze intelegerea informatiilor transmise si trezirea interesului copiilor.

 Ca metoda utilizeaza procedee precum: explicatia, conversatia, descrierea, demonstratia.

Exemplu: In povestirea Fata babei si fata mosneagului, educatoarea intrerupe povestirea pentru a caracteriza un personaj, a face o comparatie sau pt a explica un cuvant necunoscut.

Avantaje:

-dezvolta imaginatia, limbajul, memoria si atentia;

-prin caracterul actiunilor povestite poate fi utilizata in reglarea morala a comportamentului copiilor;

-contribuie la dezvoltarea motivatiei, imaginatiei si a disponibilitatii pentru invatare.

În organizarea şi desfăşurarea povestirilor trebuie să se ţină seama de următoarele:

Ø  conţinuturile activităţilor de povestire trebuie alese în concordanţă cu obiectivele cadru şi obiectivele de referinţă, să înfăţişeze aspecte cât mai apropiate de experienţa copiilor, să aibă valenţe educative şi estetice;

Ø  studierea anterioară a textului literar de povestit şi adaptarea acestuia la particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor;

Ø  alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor şi identificarea personajelor şi trăsăturilor acestora;

Ø  pregătirea materialelor didactice (imagini – planşe, tablouri, jetoane - machete, figurine, siluete, jucării, marionete, înregistrări audio sau video etc.);

Ø  expunerea conţinutului trebuie să fie clară şi accesibilă copiilor, să fie expresivă (modularea vocii, schimbarea ritmului vorbirii şi a intonaţiei, respectarea pauzelor, mimică şi gesticulaţie adecvate, repetiţii etc.) pentru a menţine treaz interesul copiilor şi pentru a asigura motivaţia învăţării.

Structura unei activităţi pe bază de povestire

Varianta de realizare	Evenimentele (momentele) activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Povestirea educatoarei	Moment organizatoric	Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii, a materialului didactic necesar.
	Captarea atenţiei	Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea interesului de receptare a poveştii.
	Enunţarea obiectivelor şi a titlului poveştii	Prin intermediul unui „personaj” (o jucărie, o marionetă, o înregistrare audio sau video, etc.) se comunică titlul poveştii şi obiectivele activităţii (ce vor trebui să remarce şi să reţină după ce vor audia povestea).
	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Includerea poveştii într-o serie de poveşti cunoscute de copii. Reamintirea unor personaje.(se pot utiliza imagini, măşti, înregistrări audio, video etc.).
	Dirijarea învăţării	Expunerea poveştii de către educatoare (se utilizează suport intuitiv adecvat – imagini cu scene semnificative din poveste).
	Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Copiii expun, la început cu ajutorul educatorului, conţinutul poveştii. Se va urmării conţinutul logic al poveştii, distincţia între personajele pozitive şi cele negative şi acţiunea acestora etc.
	Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Aprecieri privind însuşirea conţinutului povestirii.
	Retenţia	Se precizează titlul povestirii şi ideea principală a acesteia.
Repovestire	Moment organizatoric	Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii, material didactic necesar.
	Captarea atenţiei	Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea interesului de receptare a poveştii
	Enunţarea obiectivelor şi a titlului povestirii	Se comunică obiectele activităţii şi se reactualizează titlul poveştii care urmează a fi povestite de copii
	Dirijarea învăţării şi reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Pe baza unui material ilustrativ, la început cu sprijinul educatorului, copii prezintă conţinutul poveştii (se va avea grijă să se evite detaliile, amănuntele, aspectele nesemnificative chiar dacă au impresionat); Pentru fiecare secvenţă a poveştii va fi antrenat un copil, alţi copii pot însă să aducă completări semnificative.
	Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Copiii vor povesti fără ajutor, iar cei mari şi fără suport intuitiv. Li se poate sugera să schimbe titlul poveştii, finalul acesteia, să elimine sau să adauge personaje.
	Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Aprecieri asupra calităţii răspunsurilor.
	Retenţia	Se revine asupra titlului poveştii şi altor poveşti cu conţinut asemănător.
Povestire creată de copii	Moment organizatoric	Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii, material didactic necesar.
	Captarea atenţiei	Trezirea dorinţei copiilor de a povesti prin prezentarea unor „personaje care doresc să - i asculte”.
	Enunţarea scopului şi a obiectivelor	Se precizează felul activităţii şi sarcinile ce le revin copiilor.
	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Prezentarea unor personaje din mai multe poveşti cunoscute, din care copii să recunoască şi să selecteze pe acelea care corespund temei anunţate; lectura unui fragment pe care copiii să-l recunoască; prezentarea unor ilustraţii etc.
	Dirijarea învăţării	Expunerea povestirii – model de către educatoare care trebuie să fie scurtă, concisă, fără detalii, clară şi expresivă, exprimată într-o formă plăcută pentru a  crea o stare afectivă pozitivă. Iniţierea unei conversaţii asupra conţinutului povestirii, pentru a sublinia ceea ce este esenţial şi specific faptelor ce urmează a fi povestite. Expunerea povestirii de către copii, pe fragmente,  la început respectând modelul educatoarei, apoi desprinzându-se de acesta. Educatorul intervine atunci când cel care povesteşte se pierde în amănunte neesenţiale, manifestă tendinţa de a prelungi expunerea sau deviază de la tema propusă.
	Obţinerea performanţei	Povestirea integrală în care se va urmării ca povestirile create să respecte o anumită structură (introducere, intrigă, deznodământ). Toţi copiii vor fi solicitaţi să povestească, fie întreaga poveste, fie anumite secvenţe.
	Asigurarea transferului	Schimbarea titlului povestirii; adăugarea de personaje; mimarea unor acţiuni caracteristice personajelor etc.
	Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Aprecieri asupra respectării cerinţelor unei povestiri şi sunt nominalizate cele mai frumoase povestiri.
	Retenţia	Se fixează principalele momente ale povestirii.

 

Joc didactic

 

In prescolaritate reprezinta tipul fundamental de activitate, forma de activitate ce sustine in cel mai inalt grad dezvoltarea psihica prin antrenare psihomotorie, senzoriala, intelectuala si afectiva”

Ca metoda jocul didactic consta in simularea unor actiuni, fapte, imbinand spontanul cu imaginarul, elementele de joc cu cele de invatare, pentru a transpune o activitate reala intr-o activitate destina, placuta.

Avantaje:

-ofera un cadru prielnic pentru invatarea activa stimuland initiativa si creativitatea copiilor;

-obiectivele educationale vor fi mai bine realizate prin intermediul jocului, deoarece prin insasi natura sa jocul cuprinde o motivatie intrinseca mobilizand resursele psihice ale copiilor;

-se asimileaza cunostinte noi si se dezvolta comportamente;

-se dezvolta capacitatea de exprimare verbala;

-se intensifica trairile afective si implicarea emotiionala a copiilor;

-este un mijloc eficiente de activizare a intregii grupe de copiii, dezvoltand relatiile intercolegiale si de grup.;

-faciliteaza insertia sociala a copiilor

Indiferent de varianta utilizată în demersul didactic al jocului didactic trebuie să se asigure:

Ø  organizarea bazei materiale a jocului;

Ø  precizarea conţinutului şi sarcinilor jocului;

Ø  stabilirea regulilor jocului, explicarea şi demonstrarea lor;

Ø  stabilirea etapelor jocului (acţiunile de joc) şi demonstrarea lor ;

Ø  controlul rezolvării independente şi corecte a sarcinilor jocului şi a respectării regulilor de joc;

Ø  aprecierea finală a desfăşurării jocurilor şi a rezultatelor obţinute ;

Ø  eventuale îndrumări pentru continuarea jocului în alte împrejurări şi pentru imaginarea unor variante ale jocului .

 

 

 

 

Structura unei activităţi pe bază de joc didactic

Varianta de realizare	Evenimentele (momentele) activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Jocuri didactice orale	Moment organizatoric	Pregătirea copiilor şi a locului de desfăşurare a jocului pentru activitate; Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc prin trezirea interesului pentru joc.
	Captarea atenţiei	Introducerea în joc, sub formă de surpriză,  prin intermediul unui personaj îndrăgit de copii, prin interpretarea unui cântec adecvat, prin audierea unui cântec, o scurtă povestire, o ghicitoare, versuri cunoscute etc.
	Enunţarea obiectivelor şi a titlului jocului	Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi titlul jocului; Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a jocului.
	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor ce vor fi utilizate în joc; Scurtă conversaţie de reactualizare a cunoştinţelor şi deprinderilor.
	Dirijarea învăţării	Explicarea şi demonstrarea sarcinilor şi regulilor jocului; Se insistă pe sarcina didactică, elementele de joc şi pe regulile jocului, se precizează criteriilor de reuşită; Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către educator împreună cu copiii, sau către câţiva copii) utilizând elementele specifice jocului didactic (întrecerea, mişcarea, mânuirea jetoanelor, aplauzele etc.); Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).
	Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la început educatorul poate fi conducătorul jocului); Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau prin introducerea de noi reguli.
	Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la obiectivul de referinţă propus
	Retenţia	Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.
Jocuri didactice exerciţiu cu material demonstrativ / distributiv           Jocuri didactice exerciţiu cu material demonstrativ / distributiv	Moment organizatoric	Pregătirea copiilor, a materialului didactic utilizat de fiecare copil şi a locului de desfăşurare a jocului.
	Captarea atenţiei	Introducerea în joc prin intermediul unui personaj îndrăgit de copii.
	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Prezentarea şi intuirea materialului demonstrativ şi distributiv.
	Enunţarea obiectivelor şi a titlului jocului	Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi titlul jocului; Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a jocului.
	Dirijarea învăţării	Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor cu ajutorul materialului demonstrativ.
	Obţinerea performanţei	Explicarea regulilor jocului; Precizarea criteriilor de reuşită; Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către educator împreună cu copiii sau către câţiva copii); Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).
	Asigurarea transferului	Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la început educatorul poate fi conducătorul jocului); Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau prin introducerea de noi reguli.
	Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la obiectivul de referinţă propus.
	Retenţia	Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.

 

 

Jocul de rol:- presupune simularea unor activitati, fenomene, comportamente astefel incat participantii devin actori ai vietii sociale pentru care se pregatesc.

Rolurile din cadrul acestui tip de joc sunt de fapt sarcini de invatare.

Avantaje:

-faciliteaza insertia sociala;

-formeaza repede ssi corect anumite atitudini, comportamente;

-pune in evidenta modeul corect, incorect de comportament intr-o situatie data;

-se dezvolta capacitatea de empatie;

-asigura un control eficient al achizitiilor si conduitelor(partenerii de joc te sanctioneaza rapid daca gresesti)

 

Jocul motric

au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.

Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia interioară.

La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.

Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc.

Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.

 

 

Conversaţia

ü  este denumită şi convorbire, discuţie, dialog didactic, metoda interogativă;

ü   constă în dialogul didactic între educator şi elevi, în care educatorul formulează succesiv întrebări pentru a stimula elevii să-şi însuşească cunoştinţele noi sau să fixeze, sistematizeze şi evalueze cunoştinţele pe care le au.

ü  forme ale conversaţiei:

-          conversaţia euristică - conversaţia utilizată cu scopul însuşirii de cunoştinţe noi;

-          conversaţia de reactualizare - conversaţia realizată cu scopul reactualizării şi introducerii în tema nouă;

-          conversaţia de fixare - conversaţia utilizată în vederea fixării, sistematizării cunoştinţelor însuşite;

conversaţia de verificare - conversaţia utilizată pentru verificarea orală a cunoştinţelor.

 

Avantaje:

-solicita inteligenta productive, spontaneitatea;

-devolta gandirea logica.

Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de convorbire presupune:

Ø  planificarea la intervale optime de timp;

Ø  stabilirea tematicii convorbirii şi a variantei de realizare în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor;

Ø  elaborarea planului convorbirii (principalele aspecte ce vor fi dezvoltate), fie sub forma unor idei principale, fir chiar sub forma întrebărilor;

Ø  alegerea procedeelor şi a mijloacelor care să asigure participarea activă a tuturor copiilor pe tot parcursul activităţii;

Ø  întrebările trebuie să aibă un conţinut accesibil, să fie în strânsă legătură cu tema, să vizeze ceea ce este esenţial, să ţină seama de  cunoştinţele anterioare ale copiilor, să pornească de la experienţa de viaţă a acestora, formularea să fie simplă, clară, precisă şi corectă (ştiinţific şi gramatical);

Ø  întrebările trebuie adresate întregii grupe, numindu-se apoi copilul care va răspunde;

Ø  răspunsurile trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul întrebării, să fie formulate clar, precis, corect din punct de vedere gramatical, să nu repete răspunsurile anterioare ale colegilor,

Ø  copiii trebuie obişnuiţi să răspundă individual, pe rând (nu în cor) şi nu trebuie întrerupţi;

Ø  corectarea greşelilor se va face în funcţie de felul acestora ( confuzii, inexactitate, pronunţare greşită, exprimare incorectă din punct de vedere gramatical, lipsa de coerenţă a răspunsurilor etc.) şi de particularităţile individuale ale copiilor;

Sarcinile de bază ale convorbirilor sunt:    

• să realizeze o sistematizare a cunoştinţelor dobândite prin repetarea lor, într-o structură nouă; 

• să formeze capacitatea copiilor de a-şi verifica şi ordona reprezentările şi          cunoştinţele despre lumea reală după criterii noi date de educatoare, prin intermediul întrebărilor;     

• să contribuie în mod direct la creşterea calitativă a posibilităţii de exprimare corectă a copiilor, care trebuie să descrie, să analizeze, să compare, să explice; vorbirea Închegată logic;

• să ajute la forma rea unui complex de deprinderi de exprimare corectă, necesare copilului atât În conversaţia uzuală cât şi În activitatea şcolară;        

• să asigure dezvoltarea intensă a gândirii În u rma analizelor, sintezelor şi a comparaţiilor făcute, a sistematizărilor şi genera lizărilor.    

Participarea copiilor la convorbire necesită un efort cognitiv susţinut, constând în:       

• concentra rea atenţiei pentru a recepta mesajul ( pentru a Înţelege Întrebarea);  

• selectarea cunoştinţelor pentru a formula răspunsul corespunzător;        

• selectarea mijloacelor lingvistice care concură la formularea răspunsurilor corecte;

• efectuarea genera lizări lor necesare pe bază de analiză, sinteză, comparare şi abstractizare, astfel dezvoltându-se gândirea copiilor;     

• se realizează şi se consolidează reprezentări ştiinţifice şi morale, se formează sentimente şi atitudini morale;

• prin modul de desfăşurare a convorbirii se creează condiţiile exersării unor deprinderi de comportament civilizat În colectivitate, se formează calităţi morale           ca politeţea, stăpânirea de sine, curajul, spiritul de cooperare, prietenia, etc.;           

• prilejuieşte afirmarea opiniei personale, a părerilor proprii, dezvoltarea atenţiei voluntare.

Eficienţa convorbirii este condiţionată de:

• planificarea activităţii din timp;     

• alegerea temei, care trebuie să fie accesibilă, atractivă, să corespundă intereselor şi preferinţelor copiilor;          

• crearea u nor diverse situaţii de viaţă care să accentueze caracterul formativ;    

• elaborarea unui plan de Întrebări adecvat temei;

Convorbirile se pot clasifica astfel:

După scopul didactic:
• convorbiri pentru fixarea cunoştinţelor, realizate după anumite evenimente: o observare, o plimbare În parc, o excursie, etc.;
• convorbiri pentru sistematizarea cunoştinţelor, când tema permite sistematizări şi generalizări;            
• convorbiri pentru verificarea cunoştinţelor.          
După tematică:          
• tematică referitoare la natură : anotimpuri, animale, plante, etc.; 
• teme din viaţa cotidiană: comportarea copilului la grădiniţă, În familie, În societate etc.;         
• teme referitoare la viaţa socială, care sunt interesante şi captivante pentru copii.

Structura unei activităţi pe bază de convorbire

Evenimentele (momentele) activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Moment organizatoric	Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a convorbirii
Captarea atenţiei	Introducerea în activitate se realizează printr-o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc. după care urmează un comentariu referitor la subiectul convorbirii;
Enunţarea obiectivelor şi a temei convorbirii	Se precizează tema convorbirii, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii; Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Se pot reaminti alte convorbiri pe aceeaşi temă; Tema pusă în discuţie este încadrată într-un sistem;
Dirijarea învăţării	Orientarea convorbirii prin intermediul întrebărilor care gravitează în jurul unei întrebări principale, fie pentru transmiterea de noi cunoştinţe, fie pentru sistematizarea, fixarea sau evaluarea lor; Dacă copiii nu surprind esenţialul se intervine cu întrebări ajutătoare, suplimentare;
Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Sunt solicitaţi şi copiii să pună întrebări la care pot să răspundă colegii sau educatorul; Se desprind concluzii parţiale şi concluzia finală, dacă este posibil una generalizatoare; Realizarea unor clasificări, a unor comparaţii etc.
Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în activitate;
Retenţia	Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor;

 

 

Memorizare

Activităţile de memorizare au o mare importanţă instructiv-educativă, constând  în educarea intelectuală, formarea unor sentimente morale şi estetice şi dezvoltarea unor procese psihice ca : memoria, imaginaţia şi gândirea .

Învăţând şi recitând versuri, copiii descoperă cuvinte cu sensuri noi, îşi Însuşesc expresii literare,          figure poetice care le colorează şi le nuanţează vocabularul. Treptat, copiii Învaţă să    înţeleagă mesajul poeziei, să recite expresiv poezia, să respecte pauzele gramaticale,          logice şi psihologice marcate de punctuaţie, de sensul propoziţiei sau al frazei ritmate.

Activităţile de memorizare se Împart, după sa rcina didactică urmărită, În :         

- activităţi de predare, prin care educatoarea face cunoscut copiilor, textul poeziei           şi procedează la învăţarea lui de către copii;           

- activităţi de repetare, cu ajutorul cărora se asigură Însuşirea temeinică a poeziilor predate şi se consolidează deprinderea de a le reproduce conştient şi expresiv;  

- activităţi de verificare prin ca re se urmăreşte să se aprecieze exactitatea            reproducerii şi d u rata păstrării în memorie a poeziilor învăţate.

În proiectarea şi organizarea activităţilor de memorare („învăţare pe de rost”) a poeziilor trebuie să respecte următoarele cerinţe pedagogice:

Ø  pentru realizarea accesibilităţii textelor, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi din punct de vedere al realizării artistice, selectarea poeziilor şi planificarea lor să se realizeze în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de mediul din care provin copii, de interesul acestora;

Ø  analizarea de către educator din timp a conţinutului poeziei pentru a se orienta în pregătirea conţinutului de idei exprimat de versuri şi mai ales în alegerea modalităţilor de predare;

Ø  formarea deprinderii copiilor de a recita expresiv versurile memorate, cu respectarea pauzelor impuse de cerinţele de ordin gramatical, logic şi psihologic;

Ø  trebuie să se ţină seama de specificul memoriei la vârsta preşcolară – caracterul concret – intuitiv al memoriei, marea ei plasticitate, capacitatea şi uşurinţa cu care copilul memorează, păstrează şi reproduce ceea ce îl impresionează, absenţa procedeelor de memorare;

Ø  în recitarea de către copii a poeziei se va urmării pronunţia corectă, fidelitatea reproducerii, gradul de expresivitate şi de înţelegere a conţinutului poeziei.

Activitatea de predare a unei poeziicuprinde mai multe momente: 

• introducerea copiilor în tema activităţii – convornirea introductivă;        

• familiarizarea copiilor cu conţinutul poeziei – o scurtă povestire a poeziei, in care să le prezinte conținutul poeziei și le explică sensul cuvintelor noi – se poate realize și prin ilustratii cu momente sau fragmente ale poeziei;           

• recitarea model a poeziei de către educatoare - Trebuie să recite rar şi expresiv, cu respectarea pauzelor, cu o intonaţie şi o mimică adecvate; recitarea model trebuie să pună în valoare atât
conţinutul, cât şi frumuseţea artistică a poeziei.;     

• delimitarea strofelor, fragmentarea în unităţi logice şi învăţarea pe părţi -           În funcţie de
conţinutul poeziei, de numărul strofelor, învăţarea poeziei se poate realiza pe fragmente
sau în întregime (global).

• repetarea fiecărei strofe împreună cu copiii,          

• reproducerea poeziei de către copii - Recitarea poeziei (o singură dată) de către Întreaga grupă; sau de către câtiva copii selectati;   

• consolidarea memorizării prin organizarea unui concurs pe grupe/strofe 

• Încheierea activităţii.

Structura unei activităţi didactice de memorizare

Evenimentele (momentele)activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Moment organizatoric	Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii; aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc; organizarea materialului didactic necesar activităţii;
Captarea atenţiei	Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc.
Enunţarea obiectivelor şi a titlului poeziei	Se comunică titlul şi autorul poeziei, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii; Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Realizarea unei scurte convorbiri pregătitoare, a unor poezii care au aceeaşi tematică prin care se reactualizează reprezentările copiilor, îi pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii, îi familiarizează cu conţinutul de idei al poeziei, cu sentimentele exprimate;
Dirijarea învăţării	O primă recitare model a poeziei de către educator; A doua recitare model – de aprofundare – a poeziei este urmată de sublinierea, printr-o scurtă convorbire sau expunere narativă a conţinutului principal al poeziei;
Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Repetarea globală (dacă poezia este scurtă) sau pe fragmente, unităţi logice (nu în toate cazurile strofe) individual, de către fiecare copil a versurilor, la început cu ajutorul educatorului apoi singur; Recitarea colectivă – în grupuri mici şi cu întreaga grupă; Repetarea unor poezii cu aceeaşi temă însuşite anterior; Redarea prin mişcări imitative, prin onomatopee sau prin desen a conţinutului de idei al poeziei;

 

Lectura după imagini

În lectura după imagini primează analiza, descrierea şi mai ales interpretarea datelor, a acţiunilor înfăţişate în ilustraţii, În special, tablouri. Prin intermediul lecturilor după imagini, copiii reuşesc să se 
familiarizeze cu diferite aspecte ale mediului mai Îndepărtat şi pe care nu le-au cunoscut           
pe cale directă.

Rolul şi importanţa lecturilor după imagini decurg din Însăşi valoarea instructive-educativă pe care o are materialul ilustrativ în viaţa copilului preşcolar. Aşa cum adultul           citeşte textul scris, copilul citeşte imaginea, adică primeşte un mesaj, se exprimă pe baza     lui, comunică.

Organizarea şi desfăşurarea lecturii după imagini este necesar să se acţioneze în următoarele direcţii:

Ø  să se realizeze, pe baza analizei şi sintezei, perceperea sistematică a imaginilor, desprinzându-se conţinutul tematic;

Ø  să se precizeze şi să se corecteze procesul intuirii independente, ajutându-i pe copii să realizez generalizări;

Ø  să se precizez şi să se activizeze vocabularul copiilor, să li se formeze deprinderi de exprimare corectă, coerentă şi expresivă;

Ø  materialul intuitiv trebuie să fie accesibil, atractiv şi să trezească interesul copiilor, imaginile să fie clare, să se asigure vizibilitate pentru toţi copiii şi să aibă valoare estetică;

Ø   din perspectiva scopului didactic suportul intuitiv trebuie să asigure formarea unor reprezentări corecte, să contribuie la exersarea capacităţii de comunicare orală prin prezentarea unor acţiuni sugestive şi a unor relaţii dintre personaje, să aibă dimensiuni corespunzătoare pentru a permite perceperea fără dificultăţi a imaginii;

Ø  nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu distrage atenţia copiilor;

Ø  în prealabil educatorul trebuie să studieze imaginile pentru a alcătui planul de întrebări şi planul de idei la care se vrea să se ajungă;

Pentru eficientizarea lecturilor după imagini se recomandă ca i maginile alese să fie de dimensiuni mai mari, pentru ca elementele tabloului să fie văzute şi analizate fără dificultate de către copii; de asemenea, acestea trebuie expuse În aşa fel Încât să asigure      o bună vizibilitate pentru toţi participanţii la activitate. Imaginile utilizate trebuie să corespundă, prin conţin ut şi calitate, intereselor de cunoaştere ale copiilor, şi a nume:        

• să respecte adevărul ştiinţific;        

• să corespundă vârstei, din punct de vedere al conţinutului;          

• să pună În evidenţă elementul principal;    

• să posede suficiente detalii pentru a forma reprezentări corecte şi complete despre problema studiată;

• să ofere o imagine clară asupra real ităţii pe care o prezintă;       

• să faciliteze transmiterea mesajului prin elementele care o compun;       

• să stârnească atenţia prin calităţi estetice deosebite (colorit, proporţia elementelor, aşezarea În tablou, etc).

 

 

Structura unei activităţi didactice de lectură după imagini

Evenimentele (momentele)activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Moment organizatoric	Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii, pregătirea şi aşezarea materialului intuitiv în mod corespunzător; aşezarea copiilor în mod corespunzător;
Captarea atenţiei	Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc.
Enunţarea obiectivelor şi a temei lecturii	Se precizează tema activităţii, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii; Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Realizarea unei convorbiri pregătitoare prin care se reactualizează reprezentările copiilor şi-i pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii; Prezentarea globală a imaginilor pentru a-i familiariza pe copii cu conţinutul imaginilor;
Dirijarea învăţării	Perceperea / intuirea imaginilor prin analiza, descrierea, interpretarea acestora printr-o conversaţie dintre educator şi copii; Li se cere copiilor, în primul rând, să enumere elementele compoziţionale observate de ei în mod spontan şi contemplativ, iar apoi se analizează grupul compoziţional central, căruia i se subordonează logic, celelalte;

 

Observare

 

Principala sarcină a observării este de a rea liza perceperea activă şi sistematică a          obiectelor şi fenomenelor lumii reale, sub Îndrumarea educatoarei . Activitatea de     observare este cea mai importantă sursă de impresii pe care copiii le acumulează şi le valorifică În Întreaga lor viaţă. Aceste impresii şi cunoştinţe vor constitui punctul de       plecare al Întregului proces organizat de cunoaştere, de mai târziu.

 

Pentru reuşita unei activităţi de observare trebuie să se respecte următoarele cerinţe pedagogice:

Ø  Structura activităţii de observare să aibă în vedere: locul unde se desfăşoară, felul materialului utilizat, cunoştinţele cu care copiii vor fi familiarizaţi, nivelul capacităţilor perceptive şi al gândirii ce trebuie atins;

Ø  Observările vizează cele două domenii ale realităţii: natura (omul, animale, plante, fenomene ale naturii, peisaje etc.)şi viaţa socială (obiecte, activităţi, relaţii dintre oameni, instituţii, locuri natale etc.)

Ø  Selecţionarea cu discernământ a informaţiilor noi, a vocabularului corespunzător, a modalităţilor de explicare a acestora;

Ø  Alegerea metodelor şi procedeelor astfel încât observarea să favorizeze acţiunea cu obiectele, cunoaşterea activă a realităţii de către toţi copiii.

Observarea, prin compa raţie cu alte forme de rea lizare a activităţii din grădiniţă,           este definită de câteva trăsături caracteristice:      

• este punctul de plecare În procesul de cunoaştere a realităţii;       

• este activitatea cu funcţie dominantă de comunicare şi asimilare de noi   cunoştinţe;

• constituie o modalitate eficientă de Îndrumare a percepţiei copiilor de către educatoare;

• reprezintă o sursă principală de impresii şi reprezentări care vor fi reluate apoi în a lte activităţi-povestiri, jocuri didactice, convorbiri, etc. sau restructurate în manifestările creatoare ale copiilor.

Etapele principale ale unei activităţi clasice de observare sunt:    

• prezentarea obiectului de observat;

• perceperea liberă a obiectului, exprimarea impresiilor imediate asupra obiectului prezentat;

• perceperea sistematică a obiectului pe baza unui plan de Întrebări,           desprinderea părţilor componente;  

• sintezele, generalizările simple asupra celor observate, reconstituirea întregului pe plan mintal În vederea elaborării reprezentării sau noţiunii corespunzătoare.

Structura unei activităţi didactice de observare

Evenimentele (momentele)activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Moment organizatoric	Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii; aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc; organizarea materialului didactic necesar activităţii;
Captarea atenţiei	Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc.
Enunţarea obiectivelor şi a temei observării	Se precizează subiectul observării, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii; Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate (mai ales dacă se desfăşoară în afara grădiniţei);
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare şi prezentarea obiectului observării	Familiarizarea copiilor cu obiectul observării prin perceperea globală a acestuia şi prin identificarea obiectelor care fac parte din aceeaşi categorie.
Dirijarea învăţării	Perceperea / intuirea materialului de observat (real sau substitut al acestuia) prin analiza, descrierea, interpretarea acestora printr-o conversaţie dintre educator şi copii; Efectuarea unor acţiuni simple de investigare, la început, libere apoi sistematice, pe baza unui plan de întrebări, prin treceri de la detalii la esenţial, de la părţile componente la întreg, de la structura exterioară la însuşirile caracteristice şi invers.
Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Educatoarea împreună cu copiii formulează concluzii parţiale şi concluzii sintetizatoare;
Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Completarea unor fişe de evaluare; Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în activitate, asupra capacităţii copiilor de a expune cu cuvinte proprii rezultatele observărilor;
Retenţia	Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor; Fixarea cunoştinţelor prin stabilirea utilităţii obiectului observat.

 

Variante ale observărilor

Criteriul	Felul observărilor
Intenţionalitate	Planificate
	Neplanificate (ocazionale)
Locul de desfăşurare	Observări în mediul natural – plimbări, vizite, excursii
	Observări în mediul special organizat
Gruparea copiilor	Individuale
	În grupuri mici
	Cu întreaga grupă
Durată	De scurtă durată
	De lungă durată
După materialul utilizat	Natural – prezentat fie în cadrul lui natural, fie într-un spaţiu special amenajat
	Confecţionat (substitute ale realităţii) – mulaje, machete, modele obiectuale, tablouri, ilustraţii, planşe, fotografii etc.

În cazul observării unui animal, momentul de plecare ÎI va constitui apropierea copilului de animalul adus În sala de grupă, fixarea unor cerinţe de comportare astfel     încât perceperea acestuia să aibă loc În condiţii cât mai bune. Partea principală a  activităţii, În cazul unui animal viu, va consta În urmărirea principalelor acţiuni ale  acestuia, însoţită de verbalizarea lor, respectiv descrierea lor. Aceasta se finalizează cu fixarea principalelor trăsături ale animalului observat, efectua rea u nor generalizări simple.

În cazul unui mulaj sau a unui animal împăiat, perceperea sistematică a părţilor componente şi deducerea funcţiilor, a acţiunilor acestora, reprezintă partea centrală a activităţii. Specific acestui gen de observări este acţiunea colectivă de percepere, determinată de existenţa unui singur exemplar.  

Observarea plantelor sau a unor părţi ale acestora, favorizează o cercetare mai      amănunţită a materialului pe baza acţiunilor proprii, astfel de observări desfăşurânduse, în majoritatea cazurilor, cu material individual. Momentul principal al unei astfel de observări îI constituie acţiunea directă cu materialul primit, pe baza căreia copiii pot să deducă unele caracteristici.           

În general, o astfel de activitate va cuprinde:

• familiarizarea cu aspectul exterior a l plantei, intuirea ei În ansamblu şi a           principalelor părţi componente;  

• efectuarea u nor acţiuni simple de investigare prin intermediul cărora se desprind Însuşirile principale;

• sistematizarea constatărilor făcute, elaborarea unor concluzii simple.      

În cazul observării unor obiecte din mediul ambiant, a unor elemente sau fenomene naturale, accentul trebuie să cadă pe Însuşirea unor tehnici simple de investigare a lumii materiale, pe aplicarea acestora În vederea perceperii ei multilaterale.

În observările alimentelor sau ale unor materii prime (lemn, bumbac) se pot      organiza exerciţii senzoriale grupate În funcţie de analizatorii antrenaţi. În aceste cazuri,      structura activităţii se stabileşte În funcţie de analizatorii antrenaţi şi cuprinde o primă parte În care se urmăreşte cercetarea materialului de observat pri n intermediul diferiţilor analizatori, iar În a doua parte acţiuni cu caracter aplicativ.

Observarea vieţii sociale, a activităţilor oamenilor impune o structură aparte. În primul rând se va realiza familiariza rea cu locul observării şi stabilirea unor relaţii simple cu persoanele implicate; apoi, perceperea organizată a acţiunilor, materialelor, În funcţie de diferite criterii (aşeza rea În spaţiu a lucrurilor, succesiunea operaţiilor, specificul proceselor ce au loc); În ultima parte se vor organiza discuţii libere cu persoanele observate (oameni care m uncesc În magazin, cabinet, atelier), realizându-se lărgirea relaţiilor.

La grupele mici sugeră m ca analiza să Înceapă cu aspecte legate de colorit, dimensiune şi forma lucrurilor, respectiv, cu Însuşirile exterioare, mai ales În caz ul      plantelor şi al obiectelor; părţile componente urmând s ă fie percepute în funcţie de aceste Însuşiri. La grupa mare, s e acordă Întâietate structurii exterioare şi , în funcţie de          aceasta, s e diferenţiază Însuşirile Întregului şi ale părţilor.

 

Activitate pe bază de exerciţii – de formare de deprinderi intelectuale /practice

 

Exerciţiul contribuie, În cea mai mare măsură, la formarea deprinderilor și priceperilor.  Aplicarea în  practică a tuturor cunoştinţelor însuşite, legate de realitatea            înconjurătoare sau materialele de lucru se face prin exerciţiu. Este metoda cu cea mai mare pondere în activităţile de formare a deprinderilor practic-gospodăreşti. În urma executării, educatoarea face verificarea, dar şi evaluarea măsurii În care preşcolarii
aplică În mod conştient cunoştinţele însuşite (corectitudinea execuţiei procedeelor
tehnice, corectitudinea succesiunii lor).

Realizarea prin exerciţii a activităţilor didactice impune cu necesitate respectarea unor condiţii pedagogice:

Ø  Alegerea exerciţiilor trebuie să asigure acţiunea cu material didactic după model şi apoi individual;

Ø  Să se asigure manipularea de către fiecare copil a materialului didactic individual (distributiv), conform unor sarcini precis şi corect formulate de către educator;

Ø  Să se asigure gradarea efortului intelectual în cadrul aceleaşi activităţi, de la o secvenţă la alta şi de la o grupă la alta;

Ø  Să se asigure o structură variată de activităţi, prin combinarea de exerciţii, care să sprijine realizarea obiectivelor propuse;

Ø  Pentru a realiza funcţionalitatea cunoştinţelor trebuie să se realizeze corelaţii interdisciplinare;

Ø  După fiecare exerciţiu trebuie să se evidenţieze rezultatele acţiunii şi explicarea soluţiei găsite, a procedeului folosit;

Ø  Să se utilizeze un limbaj adecvat, pe care copiii să şi-l însuşească treptat şi integral;

Ø  Mijloacele didactice (demonstrative şi individuale) trebuie pregătite din timp conform obiectivelor activităţii

Structura unei activităţi pe bază de exerciţiu

Evenimentele (momentele) activităţii didactice	Conţinutul activităţii
Moment organizatoric	Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii, pregătirea şi aşezarea materialului didactic – demonstrativ şi distributiv (individual); aşezarea copiilor în mod corespunzător;
Captarea atenţiei	Prezentarea materialului didactic prin intermediul elementelor ludice (personaj, jucărie etc.), de către educatoare cu ajutorul copiilor;
Enunţarea obiectivelor şi a temei	Se comunică obiectivele activităţii şi se fac precizări privind modul de desfăşurare a acesteia şi de utilizare a unor materiale didactice;
Reactualizarea cunoştinţelor anterioare	Se realizează 1- 2 exerciţii semidirijate de educatoare cu material demonstrativ, realizate de copii ce au ca scop reactualizarea unor cunoştinţe anterioare ce urmează a fi valorificate în activitate; Educatorul verifică corectitudinea realizării şi dacă este cazul se fac precizări şi se repetă exerciţiile pentru o execuţie corectă;
Dirijarea învăţării	Demonstrarea şi explicarea noului conţinut de către educator cu ajutorul copiilor prin exerciţii; Se acordă atenţie întăririi prin verbalizare a acţiunilor efectuate şi utilizarea terminologiei specifice; Se fac precizări privind realizarea corectă a acţiunilor, succesiunea acestora;
Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului	Executarea unui sistem diversificat de exerciţii de către copii; se acordă sprijin copiilor ce întâmpină greutăţi; în cazul unor greşeli tipice se repetă exerciţiile demonstrative; se verifică corectitudinea soluţiilor; Se fac precizări privind noţiunile noi (terminologie, mod de lucru); Se urmăreşte formarea unor deprinderi de autocorectare; Se realizează şi exerciţii cu caracter aplicativ cu materiale diferite;
Asigurarea conexiunii inverse şi evaluarea	Se realizează sarcini de rezolvare individuală  (pe fişe de lucru); se analizează modul de rezolvare a sarcinilor, se corectează eventualele greşeli; Se fac aprecieri individuale şi autoaprecieri prin raportare la obiective.
Retenţia	Se fixează tema

 

Variante ale activităţii pe bază de exerciţiu

VARIANTE	EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII
Activităţi de educaţie muzicală	Moment organizatoric Captarea atenţiei	Enunţarea obiectivelor şi a titlului cântecului	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare - intonarea unor cântece îndrăgite de copii	Dirijarea învăţării -       lectura textului de către educator sau audierea unei înregistrări; -       explicarea cuvintelor necunoscute; -       intonarea cântecului de către educatoare în întregime şi apoi pe fragmente; -       intonarea cântecului de către copii – cu întreaga grupă şi apoi pe grupuri mici.	Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului -    scurtă convorbire pentru a asigura înţelegerea mesajului; -    repetarea cântecului individual şi în grup, pe fragmente şi în întregime.	Evaluarea şi retenţia - se fac precizări asupra realizării sarcinilor didactice
Activităţi de educaţie artistico – plastică	Moment organizatoric Captarea atenţiei	Enunţarea obiectivelor şi a temei plastice	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare - elemente de limbaj plastic	Dirijarea învăţării -       prezentarea lucrării model şi intuirea acesteia de către copii; -       prezentarea modului de lucru; -       exerciţii de încălzire a mâinilor;	Obţinerea performanţei şi asigurarea transferului - executarea lucrării de către copii sub îndrumarea educatoarei;	Evaluarea şi retenţia - expunerea lucrărilor şi motivarea aprecierilor realizate de către copii.
Activităţi practice	Moment organizatoric Captarea atenţiei	Enunţarea obiectivelor şi a temei - se vor specifica criteriile de apreciere a lucrărilor	Reactualizarea cunoştinţelor anterioare - intuirea şi familiarizarea cu materialelor cu care se va lucra.	Dirijarea învăţării -    prezentarea şi intuirea lucrării model; -    prezentarea etapelor pe care trebuie să le parcurgă în realizarea lucrării; -    exerciţii de încălzire a mâinilor (degetelor);	Obţinerea performanţei şi asigurarea feed- back-ului -      realizarea lucrării de către copii (individual sau în perechi, grupuri); -      se urmăreşte modul de lucru, respectarea etapelor de realizare a lucrării, poziţia corectă etc.	Evaluarea şi retenţia -  amenajarea unei expoziţii cu lucrările copiilor; -  motivarea aprecierilor asupra realizării lucrărilor.
Activităţi de educaţie fizică	Organizarea colectivului de copii	Pregătirea organismului pentru efort - variante de mers, variante de alergare.	Influenţarea selectivă a aparatului locomotor	Dirijarea învăţării şi asigurarea feed – back-ului -       demonstrarea şi explicarea exerciţiilor; -       executarea exerciţiilor de probă şi corectarea greşelilor;	Obţinerea performanţei -    consolidarea prin exerciţii a deprinderilor motrice; -    dezvoltarea calităţilor motrice -    exerciţii pentru revenirea organismului după efort.	Evaluarea şi retenţia - aprecieri şi recomandări

 

Activitatea practică:

Reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter practic, conştient şi sistematic executate de elevi (cu ajutorul educatorului) în scopul aplicării unor cunoştinţe, înţelegerii sau consolidării acestora, verificării şi corectării lor, precum şi al însuşirii unor priceperi şi deprinderi aplicative.

Exerciţiul

Este o metodă ce are la bază acţiuni motrice şi intelectuale efectuate în
mod conştient şi repetat, în scopul formării de priceperi şi deprinderi, automatizării şi
interiorizării unor modalităţi de lucru de natură motrică sau mintală.

Lectura activa

ü    este o formă de lectură care prin informaţiile comunicate pune în mişcare gândirea şi imaginaţia elevilor, incită la asociaţii de imagini şi idei, la reflecţii şi trăiri emotive, la analize şi evaluări, la retrospecţii şi anticipaţii; o formă de realizare a lecturii este citirea explicativă, care se bazează pe analiza unitară şi simultană a conţinutului şi a formei artistice de prezentare a acestuia.

Modelarea:

ü    presupune utilizarea unor modele construite pe baza caracteristicilor esenţiale ale originalului cu scopul de a descrie şi esenţializa un ansamblu existenţial imposibil de cercetat în realitate;

ü    modelul este o simplificare,  o schematizare, o aproximare a realităţii, cu scopul de a facilita reprezentarea a ceea ce nu este direct observabil în procesele şi fenomenele realităţii; descrie sau reproduce acele însuşiri esenţiale de care este nevoie pentru a explica sau demonstra o structură conceptuală;

ü    Tipuri de modele: obiectuale – sunt reproduceri în trei dimensiuni, la scară convenabilă, ale obiectelor reale (poduri, proiectile, tunuri, tancuri, etc.), figurative - sunt imagini în două dimensiuni ale obiectelor (mulaje, machete, scheme, grafice, desene, fotografii, plane, hărţi, file, semne convenţionale etc.), simbolice – sunt formule simbolice sau matematice care exprimă fenomene / procese din natură (formule de calcul).

Exercițiile cu material individual și jocurile matematice sunt activități matematice ce pun accentul
pe formarea de deprinderi şi dobândirea de abilităţi prin acţiune.

 

Exercițiile cu material individual

Sunt forme de organizare specifice ce permit realizarea cu eficienţă a tuturor     tipurilor fundamentale ale activităţii matematice prin exerciţii.     

Câteva caracteristici ale acestei forme de activitate sunt:          

• include un sistem de exerciţii articulat pe obiectivele operaţionale ale activităţii;

• Îmbină activitatea frontală cu cea diferenţiată şi individuală;

• solicită, dar nu cu necesitate, prezenţa unui model;    

• impune folosirea de material individual;        

• exerciţiile sunt structurate pe secvenţe didactice;       

• sarcinile exerciţiilor constituie o bază În evaluare;     

• permite şi asigură Învăţarea conştientă, activă şi progresivă a  conţinutului noţional matematic;         

• formează deprinderi de muncă independentă şi autocontrol;   

• asigură Însuşirea şi folosirea unui limbaj matematic corect, prin          motivarea acţiunii;     

• foloseşte ca metode explicaţia şi demonstraţia;          

• introduce elemente de a lgoritmizare.

Eficienţa acestei forme de activitate este asigurată şi prin materialul didactic     variat.

Sistemul de exerciţii utilizat În astfel de activităţi este determinat de sarcina      didactică şi are la bază exerciţiul ca metodă didactică. 

Proiectarea unei activităţi matematice pe bază de exerciţii trebuie să fie adaptată structurii de organizare a activităţii În funcţie de nivelul de vârstă căruia i se adresează.

Indiferent de forma exerciţiilor este necesar să se facă trecerea treptată de la     exersarea dirijată la cea semidirijată, şi în final la cea independentă.

În ceea ce priveşte materialul didactic utilizat În cadrul unei activităţi cu conţinut          matematic, trebuie să ţinem cont de respectarea regulilor impuse de literatura de        specialitate: mai întâi, se va lucra cu obiecte concrete, apoi cu imagini, jetoane, urmând          în final, folosirea simbolurilor.

Totodată, materialul didactic trebuie să fie atractiv, să stimuleze interesu l copiilor şi să formeze o atitudine pozitivă faţă de acest gen de activitate, să asigure perceperea clară şi să fie ales în funcţie de scopul propus.           

Structura organizatorică a unei activități matematice este asemănătoare cu cea a altor activități desfășurate și cuprinde: momentul organizatoric, reactualizarea cunoștințelor, captarea atenției, anuntarea temei și a obiectivelor, desgășurarea activității (dirijarea învățării), obținerea performanței, intensificarea retenției, evaluarea, încheierea activității.

Activităţile matematice bazate pe exerciţii cu material individual, ca toate
activităţile pe domenii experienţiale, pot fi desfăşurate ca activităţi de sine stătătoare
sau sub forma u nor activităţi integrate.

Atât exercițiile cu material didactic individual, cât și jocurile logico-matematice pot fi folosite în următoarele tipuri de lecții/activități: activitate de predare-învățare, activitate de formare de priceperi și deprinderi, activitate de consolidare a cunoștințelor, activitate de evaluare.

Exerciţiile-joc sau jocurile didactice pot avea multiple variante. Acestea servesc de obicei efectuării în diferite forme a exerciţiilor atât de necesare consolidării unor cunoştinţe (pe plan cognitiv) sau al formării unor deprinderi, ori dezvoltarea unor laturi ale personalităţii (pe plan formativ). Variantele pot cuprinde sarcini asemănătoare, dar prezentate în formă diferită sau mărind gradul de dificultate În funcţie de vârsta sau nivel de cunoştinţe.

Trecerea prin grade diferite de dificultate se face şi pe cale metodica prin modul de prezentare a sarcinii didactice şi de desfăşurare a jocului: cu explicaţii şi           exemplificare; cu explicaţii, dar fără exemplificare; fără explicaţii, cu simpla enunţare a sarcinii.

Jocurile didactice de formare a mulţimilor de obiecte sub forma sarcinilor de consolidare din cadrul jocului, constituie exerciţii logice de clasificare a obiectelor după un criteriu dat şi se organizează În scopul formării spiritului de observaţie, dar şi pentru a determina criteriul după care se realizează clasificarea . În cadrul acestor jocuri educatoarea urmăreşte formarea unui limbaj specific cu ajutorul căruia se precizează dacă un obiect pe care îI selectează dintr-o colecţie întruneşte criteriul stabilit, dacă aparţine sau nu mulţimii pe care o constituie.

Treptat copiii vor intui relaţia dintre o mulţime şi obiectele care Îndeplinesc condiţia de a avea atributul considerat. Pentru cunoaşterea şi identificarea unor mulţim i de obiecte, se pot folosi jocuri de 
tipul:

a )" Spune ce sunt !"

b)" Spune de ce sunt aşezate jucăriile În aceeaşi mulţime !"          

c)" Spune ce ai găsit !"         

Treptat, prin intermediul metodei exerciţiului, copiii trebuie să treacă de la o
activitate imitativă spre o activitate creatoare .

Jocuri didactice matematice de numeraţie    contribuie la consolidarea şi verificarea deprinderilor de aşezare în perechi, comparare, numărare conştientă, de exersare a cardinalului şi ordinalului, de
familiarizare cu operaţiile aritmetice şi de formare a raţionamentelor de tip ipotetico-deductiv.

Număratul în limitele 1-3 se realizează la grupa mică sub forma jocului didactic.           Educatoarea Îi va ajuta să Înţeleagă procesul formării unui număr natura l prin adăugarea succesivă a unui element. Este important ca la început să se folosească un singur fel de obiecte (jucării cunoscute) deoarece, aducându-le jucării noi, copiii sunt atraşi de acestea şi se depărtează de sarcina propriu-zisă.  

Însuşirea conştientă a noţiunii de numărare are la bază :    

• Înţelegerea de către copii a numărului, ca proprietate a m u lţimilor cu   acelaşi număr de elemente;     

• Înţelegera locului pe care ÎI ocupă fiecare număr în şirul numerelor (aspectul ordinal);

• cunoaşterea cifrelor corespunzătoare numărului de obiecte.        

La grupa mijlocie, copiii vor Învăţa număratul În limitele 1-5, iar la grupa mare vor învăţa număratul În limitele 1-10.

Jocul didactic matematic

are o eficienţă formativă        crescută în situaţia consolidării şi verificării cunoştinţelor.

Jocurile logice fundamentează primele cunoştinţe matematice ale copiilor şi elemente de logică matematică . Ele contribuie la realizarea proceselor de abstractizare şi generalizare a cunoştinţelor şi, pe această bază, la o mai reală apropiere a copiilor de primele noţiuni matematice, menite să le faciliteze înţelegerea noţiunii de număr şi a operaţiilor cu numere care se vor studia în şcoală.

Scopul jocului logic este de a-i înzestra pe copii cu noţiuni logice simple şi polivalente, ajutându-i să înţeleagă problemele realităţii înconjurătoare, să exprime judecăţi și raţionamente într-un limbaj simplu, familiar. In desfăşurarea jocurilor logice, se utilizează truse de piese ale căror caracteristici sunt de formă, mărime, culoare, grosime şi se disting cu uşurinţă.

Manipularea figurilor geometrice conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor accelerând astfel apariţia structurilor operatorii ale gândirii.    

În funcţie de scopul propus, de specificul jocului şi de nivelul de pregătire al grupei, jocurile logice se realizează de obicei prin activităţi frontale, pe echipe şi numai rareori individuale.

Clasificarea jocurilor logico- matematice:           

Jocuri libere- pregătitoare – copiii se joacă liber, construiesc din imaginație; valoarea formativă a acestor jocuri constă în familiarizarea copiilor cu sarcinile de lucru şi formarea deprinderii de a se juca cu piesele;

Jocuri pentru constituirea de mulţimi            - facilitează preşcolarilor înţelegerea procesului formării
mulţimilor, pe baza u nor caracteristici, reuşind să intuiască complementarele acestora.

Jocuri de aranjare a pieselor În tablou - copiii intuiesc piesele trusei, se obişnuiesc cu ordinea şi
succesiunea lor. Aceste jocuri se pot începe chiar spre sfârşitul grupei mici, cu un număr restrâns
de piese şi sarcini simple, acestea complicându-se pe măsură ce copiii înaintează în
vârstă .

 

Metode interactive şi de grup         .

Tehnica Lotus sau Floarea de nufăr, cum mai este ea denumită, este o metodă interactivă de lucru În grup care oferă posibilitatea stabilirii de relaţii Între noţiuni pe baza unei teme principale din care derivă alte opt teme secundare concretizate În opt idei ce vor deveni teme abordate În activităţile pe grupuri mici. Această teh nică poate fi folosită În jocurile logice care vizează exersarea capacităţii de a recunoaşte, a denumi şia utiliza figurile geometrice.   

Cubul este strategia de predare-Învăţare care urmăreşte un algoritm care vizează descrierea, comparaţia, asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci când se doreşte explorarea unui subiect nou sau a unuia cunoscut pentru a fi Îmbogăţit cu noi cunoştinţe.

Metoda se poate aplica în jocurile logico- matematice, dar şi în activităţile           matematice care pot viza învăţarea poziţiilor spaţiale.      

Schimbă perechea este o metodă de predare-Învăţare care constă În rezolvarea sarcinii de lucru În perechi.          

Metoda are aplicabilitate în activităţile matematice care vizează formarea de mulţimi, dar şi în unele jocuri logico-matematice.

Piramida sau metoda bulgărelui de zăpadă este o metodă de predare-învăţare care constă în asamblarea activităţii individuale pentru realizarea unei sarcini sau           probleme date. Metoda poate fi aplicată şi în jocurile logico-matematice.     

Turul galeriei este tehnica de Învăţare prin coopera re care stimulează   

creativitatea şi Învăţarea eficientă Încurajând copiii să-şi exprime opiniile cu privire la soluţiile propuse de colegii lor.

Tehnica poate fi aplicată cu succes în activităţile matematice prin care care se urmăreşte compunerea şi descompunerea numerelor.   

Diamantul este o metodă de fixare, consolidare şi evaluare care constă În           sintetizarea principalelor probleme, informaţii, idei ale unei teme date. Ea poate fi utilizată În activităţile cu conţinut matematic În secvenţa pentru reactualizarea cunoştinţelor.

Partenerul de sprijin este o modalitate de Învăţare prin care un copil cu dificultăţi        de Învăţare este sprijinit de un coleg        "partener". Această metodă are aplicabilitate în activităţile bazate pe exerciţii cu material individual care vizează rezolvarea de probleme.

 

Dramatizările

Pe lângă caracterul decisiv de dezvoltare a limbajului, de stimulare a gândirii,
memoriei, mai există şi alte valenţe formative ale dramatizărilor.

Dramatizările com pletează foarte bine metoda a cărei sursă o constituie textul literar. Aceasta sporeşte forţa de evocare a textului. Copiii sunt puşi în situaţia de a interpreta roluri astfel că se străduiesc, pe măsura talentului, să redea cât mai fidel        replicile personajelor intepretate. Auditoriul se constituie involuntar intr-un adevărat "judecator" stabilind apoi cu uşurinţă trăsăturile morale ale personajului povestirii.

 Pe lângă faptul că-i mobilizează în plan afectiv declanşând trăiri sufleteşti intense, dramatizările stârnesc la copii ambiţii pozitive, sentimente de admiraţie pentru înaltele  valori morale ca bunătatea, cinstea, omenia şi de respingere a nonvalorilor.

 

Jocul de creație

În realizarea metodică a jocului de creaţie, educatoarea are în faţa sa sarcini educative ce trebuie să respecte nivelul limbajului şi al vorbirii de care dau dovadă  copiii, aspectele care necesită o acţiune educativ-formativă favorabilă iniţierii şi derulării subiectului ales de joc, experienţa cunoscută de care dispune pentru a parcurge un subiect.

Aceste jocuri redau aspecte ale realitatii fizice si sociale, impresii acumulate de copii in urmaunor experiente directe sau imaginare ale acestora. La randul lor jocurile de creatie pot ficlasificate in urmatoarele categorii:

- jocuri de creatie cu obiecte si materiale (jocuri de constructie)

- jocuri de creatie prin rol (jocuri de creatie cu subiecte alese din viata cotidiana)

- jocuri de creatie cu subiecte din basme si povesti

     De aceea, jocul de creaţie cu copiii de 3-4 ani este forma de activitate  în  care educatoarea  se integrează şi acţionează cu copiii pentru:

·         Formarea şi îmbogăţirea reprezentărilor copilului despre diversitatea mediului înconjurător, antrenarea experienţei de la apropiat la depărtat;

·         Activizarea vocabularului cu cuvinte, verbe de acţiune, expresii potrivite subiectului de joc ales;

·         Educarea posibilităţii de a-şi menţine un subiect de joc în cooperare cu educatoarea, apoi cu alt copil /alţi copii.

·         Educarea atitudinilor active de comunicare şi relaţionare intra şi interpersonală;

·          Formarea deprinderilor de folosire a jucăriilor, a altor materiale şi accesorii ;

·         Stimularea imaginaţiei reproductive specifică la aceste vârste.

  Jocurile organizate cu copilul mic trebuie să evolueze, în consecinţă, de la acţiunile cu un singur subiect-jucărie spre acţiuni mai complexe, care să-l introducă comportamental şi ca exprimare în situaţii educative active din imediata lui apropiere.

Pictură și desen

Este cunocută importanța desenului și picturii în vederea pregătirii copilului pentru scris, cu scopul de a stimula interesul copiilor, de a trezi emoții estetice, de a le dezvolta gustul pentru frumos, culoare, armonie, simetrie, compoziție, spiriul de ordine și acuratețe. există diferite tehnici de pictură și desen ce îi atrag pe preșcolari. Dintre acestea, menționez: ștampile de cartofi/plută/gumă de șters/pieptene, site și șabloane decupate, amprentele degetelor sau ale mâinilor copiilor.

În ceea ce privește elementele de limbaj plastic ce pot fi învățate de către elevi, amintesc:

-          Punctul – reprezintă primul element învățat de către preșcolar; poate fi redat cu ajutorul creionului, degetelor, cariocii, pensulei; se pot desena puncte mici/mari, spontane/ordonate, goale/pline, de culori diferite;

-          Linia – este urma lăsată de punct în mișcare; poate fi: dreaptă, curbă (buclă, nod, spirală, bastonaș, ondulată), puncte și linii sau combinații;

-          Pata de culoare – o densitate de linii sau puncte foarte apropiate între ele, care, accidental, se pot suprapune;

-          Forma elaborată – spațiul delimitat de o linie continuă deschisă.

Tot în cadrul activităților de pictură și desen, preșcolarii învață diferite tehnici de combinare a culorilor, de obținere a unor noi culori prin suprapunere. Fuziunea culorilor se poate realiza prin picture pe suprafață uscată sau umedă.

În cadrul activităților de pictură și desen se pot realiza compoziții decorative și ornamentale.

Desenul poate fi utilizat ca activitate de evaluare în toate domeniile experiențiale și la toate cele trei grupe de preșcolari. Materialele utilizate pot fi: creioane colorate, acuarele, ceracolor, pensule de diferite mărimi, pai, hârtie, carton, bețișoare.

Exemple de aptitudini însușite de preșcolari în timpul orelor de educație plastic:

-          Să respecte poziția corectă a corpu lui față de suportul de lucru;

-          Să utilizele corect instrumentele de lucru în exprimarea liberă a gestului grafic;

-          Să obțină efecte plastice prin combinarea culorilor sau altor tehnici (fuzionare, presare, suprapunere, stropire, pliere)

-          Să creeze forme și modele noi prin îmbinarea elementelor de limbaj plastic.

 

Modelaj

În activităţile de modelaj se întrebuinţeză ca material :      

• Plastilina de diferite culori (se va alege o plastilină pe care este specificat          nontoxică);

• Planşeta din lemn sau carton (suficient de mare pentru a permite să se    lucreze comod fără a împrăştia plastilina);  

• Instrumente ajutătoare din plastic sau lemn, netăietoere şi rotunjite, special confecţioate pentru lucrul cu plastilina dar care au aspect de cuţit, creion ascuţit, pieptene etc.;        

• Diferite aceesorii.

Accesoriile se întrebuinţeză mai ales la grupa mică, pentru a completa părţile pe
care copiii nu sunt capabili să le redea încă cum ar fi : mătura omului de zăpadă, pălăria
omului de zăpada, picioarele unui puişor etc.)

Tehnici elementare de modelaj:

• Tasarea: turtirea Între palme şi planşetă;   

• Amprentarea: folosirea unui obiect mic la apăsare;          

• Mişcarea translatorie: Între palmă şi degetele aşezate faţă în faţă sau între palmele aşezate faţă în faţă;     

• Adăugire: adăugarea de material;  

• Eliminare: scoaterea surplusului de material;        

• Rupere: desprinderea unei cantităţi de material;   

• Aplatizarea: presarea pe planşetă; 

• Mişcare circulară: Între palmele aşezate faţă în faţă, între degete, între   palmă sau degete şi planşetă;     

• Prin apăsare: cu degetele, cu palmele;       

• Incizare: folosirea unui vârf tocit; 

• Prin adâncire: cu degetul mare, cu degetul arătător.

 

Colajul

Colajul este un procedeu tehnic apărut în arta modernă, care constă în lipirea pe acelaşi tablou sau pe o suprafaţă limitată ( foaie de desen sau alt suport ) a unor elemente    eterogene , în vederea obţinerii unui efect de ansamblu, de natură estetică.

 În realizarea unui colaj putem utiliza mai multe tehnici :

       a)  tehnica formelor rupte

Se pot folosi pentru rupere hârtie colorată, pictată chiar de copii, ilustraţii colorate, afişe vechi, ziare rupte spontan, direct, fără a fi schiţat cu creionul vreun desen sau altă imagine grafică. Formele rupte de culoare deschisă se pot aplica pe un fond închis şi invers. Se pot realiza compoziţii prin mozaic, situaţie în care formele sunt alcătuite din mici bucăţele de hârtie sau carton colorat, alăturate şi lipite cu aracet sau altă soluţie de lipit. Subiectele pot fi: omul, copacul, obiecte casnice, flori, animale, etc.

      b) tehnica formelor tăiate din hârtie

Este o tehnică plată ce se poate folosi în lucrări de tip afiş sau gazetă de perete. Aceasta presupune tăierea formelor de hârtie cu ajutorul foarfecii după un contur executat anterior. Formele de hârtie se taie întregi sau se secţionează în părţi, după care se aşază într-o anumită compoziţie. Golurile rămase după decuparea formelor din hârtie se pot lipi pe un alt suport, obţinându-se imagini noi prin tehnica decolajului.

      c) tehnica formelor din materiale textile

Gama materialelor textile este vastă. Se taie din materialul textil diferit colorat părţi sau forme întregi care se lipesc pe un carton sau foaie de carton groasă. Se pot iniţia compoziţii cu elemente din natură - pădurea, ogorul, marea – joc de forme geometrice.

 

Jocul muzical

Este un complex de elemente În care copilul execută m işcări adaptate unui conţinut muzical de cântec, fie interpretat de educatoare, fie audiat, având ca sursă o înregistrare a unui cântec sau a unei piese vocale sau vocal-instrumentale.  

Jocurile muzicale se desfăşoară după reguli stricte, care presupun sarcini precise,            expuse şi mijlocite de educatoare.         Elementele jocului muzical sunt aceleaşi cu elementele jocului didactic, presupunând pentru atingerea obiectivului: mişcarea, mtrecerea, ghicirea, surpriza.

Categoriile de jocuri muzicale, în funcţie de regulile de desfăşurare ale acestora, sunt:   

• jocuri muzicale care se desfăşoară numai după text (fă ră linie melodică ), în care copiii marchează ritmul prin bătăi din palme, bătăi În tobe saul şi asociat cu mersul în ritmul silabelor versului;   

• jocuri muzicale care se desfăşoară după un cântec cu melodie, care cuprind mişcări variate ce completează şi ilustrează textul prin imitarea zborului păsărelelor, mersul piticilor, ţopăitul iepuraşilor, săriturile broscuţelor etc., cu redarea onomatopeică a sunetelor saul şi asociate cu bătăi din palme, mers pe ritm, mişcări improvizate;   

• jocuri muzicale executate după comanda educatoarei.

Sunt sarcini pe care educatoarea le transmite pe parcursul cântecului : să sară pe ritm, să bată din palme, să imite cântecul păsărelelor, mormăitul ursului, să execute           mişcări libere în funcţie de propria imaginaţie şi de impresiile create de muzică.

În funcţie de obiectivul urmărit, pentru formarea unor deprinderi, abilităţi            muzicale, jocurile pot fi :

·         j ocuri pentru dezvoltarea simţului ritmic şi a pronunţiei clare

·         Jocuri pentru diferenţierea înălţimii sunetelor

·         Jocuri pentru diferenţierea intensităţii sunetelor

·         Jocuri pentru diferenţierea tempo-ului

·         Jocuri pentru diferenţierea timbrului sunetelor.

Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers după vers. Acest gen de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când acesta devine un exerciţiu de memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar aşa încât copiii să le poată înţelege. De asemenea, educatoarea trebuie să ştie că explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.

Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte: 

-reactualizarea cântecului ales pentru joc;

-demonstrarea sau explicarea jocului; 

-executarea în colectiv.

Predarea jocului muzical se face În trei etape:         

• demonstrarea jocului muzical;        

• executarea Împreună cu copiii;      

• executarea lui de către copii.          

Este bine de precizat faptul că, în activitatea de predare a jocului muzical, educatoarea va apela la aceleaşi etape ale predării cântecului: enunţarea titlului, familiarizarea cu conţinutul textului, demonstrarea cântecului şi explicarea regulilor de  mişcare sau a regulilor jocului, demonstraţia de către educatoare şi apoi executarea cu copiii şi Încheierea jocului muzical.  

La jocurile cu text, În grupa mică, educatoarea exemplifică textul silabisindu-l, apoi repetă, executând mişcări, bătăi ritmice din pal me, mers, sărit, explicând continuu copiilor ce sarcini au de îndeplinit. Se va repeta apoi, textul Împreună cu copiii, ulterior introducându-se şi mişcările jocului.

În cazul jocurilor desfăşurate pe un cântec, educatoarea va cânta amintind copiilor          cântecul sau repetându-l de mai m ulte ori, În cazul În care nu-l cunosc, a poi va indica           mişcările pe care copiii trebuie să le execute, în timp ce ea interpretează cântecul.  Va exemplifica ea însăşi mişcările: zborul vrăbiuţei, pasul piticului, apoi copiii o vor urma.

Jocurile muzicale de recunoaştere sau ghicitorile sunt o altă categorie a mijloacelor pedagogice îndrăgite de copii. Etapele acestora prevăd explicarea regulilor jocului şi, apoi, executarea împreună cu copiii.

Ghiceşte cântecul este un joc pentru grupa mare, în care educatoarea poate          intona un cântec şi copiii îl pot recunoaşte sau, un copil aşteaptă afară, ceilalţi cântă un fragment în sala de grupă, iar copilul care a aşteptat afară este solicitat să-I recunoască .          Jocul se poate desfăşura şi pe grupe.

 

Jocurile cu text şi cant

Sunt mai com plexe decât jocurile muzicale propriu-zise, în care copilul încă nu  cântă, ci recunoaşte, diferenţiază, ghiceşte, silabiseşte, rosteşte textul ritmic, se mişcă, bate din palme, sare, imită, merge ritmic etc.

În jocul cu câ ntec se îmbină atât elementele de mişcare, cât şi cele de intonare a melodiei, în concordanţă cu imaginile create de text şi după regulile jocului coordonat de educatoare.

Astfel, se recomandă ca în grupa mică să se utilizeze în special jocuri muzicale, iar în grupa mijlocie, jocul poate fi Îmbinat cu cântecele cele mai simple şi uşor de executat împreună cu mişcarea.    

Se recomandă formarea deprinderii de a cânta În grup, iar la vârsta de 5-6 ani se pot diferenţia tipurile de cântare individuală-solistică a unuia sau a unui grup restrâns de copii.  Marea varietate de tematici pe care educatoarele le vehiculează în cadrul proiectelor     educaţionale este În concordanţă cu o diversitate la fel de mare, de jocuri cu cântec.     

Se recomandă utilizarea cât mai frecventă a jocurilor m uzicale şi a jocurilor cu cântec pe care copiii le îndrăgesc şi care le dezvoltă deprinderile, sensibilitatea muzicală, precum şi gustul estetic.

Predarea jocului cu text şi cânt va u rmări aceleaşi etape ca în cazul predării cântecului: pregătirea sălii pentru activitate, exerciţiile preliminarii de respiraţie şi      intonore, enunţareo titlului, familiarizarea copiilor cu conţinutul cântecului şi regulile    jocului, demonstrarea jocului cu cântec, exeutarea lui Împreună cu copiii, încheierea        jocului cu text şi cânt.

Se recomandă ca etapa Însuşirii cântecului de către copii, fără mişcările jocului, să se respecte întocmai, în cazul predării cântecului.  

Abia după o bună Însuşire a cântecului, s e poate trece la intraducerea elementelor          de mişcare saul şi a explicării regulilor jocului.   Fixarea, consolidarea şi verificarea jocului cu cântec poate urmări aceleaşi etape   ca în cazul cântecului sau al jocului musical fără cântec.

 

Audiţia

Este un mijloc de educare timpurie a calităţilor şi deprinderilor muzicale ale preşcolarului, prin intermediul unor cântece sau lucrări vocal-instrumentale, pe care copilul şi le însuşeşte prin intermediul atenţiei auditive, formându-şi deprinderea de a asculta cu atenţie, de a se concentra la stimuli auditivi, de a înţelege şi îndrăgi muzica.          

Audiţia poate fi utilizată ca o etapă în familiarizarea copiilor cu diversele cântece           care vor fi mai târziu asimilate şi interpretate sau poate fi un bun exemplu pentru a   ilustra o tematică din proiectele educaţionale integrate.          

Audiţiile se pot realiza fie prin intermediul educatoarei, a unui grup de copii din grupe mai mari, fie prin intermediul mijloacelor media.        

Audiţiile trebuie să îndeplinească anumite condiţii pentru a fi asimilate cât mai adecvat de către copii:     

• să fie accesibile copiilor, de preferinţă vocale sau vocale cu acompaniament;    

• să conţină tematici apropiate de interesele specifice vârstei lor;  

• să fie realizate cât mai expresiv, pentru a-i emoţiona pe copii şi pentru a le stimula buna dispoziţie, plăcerea de a audia muzica .

Etapele audiţiei presupun: pregătirea sălii pentru audiţie, enunţarea titlului           audiţiei, familiarizarea copiilor cu conţinutul piesei audiate, ascultarea propriu-zisă a piesei, încheierea audiţiei.

Educatoarea va trezi interesul copiilor, fie prin familiarizarea cu textul prin explicarea şi povestirea conţinutului, fie solicitându-i să se implice activ (eventual, să povestească ei înşişi, la sfârşitul audiţiei, despre ce a fost vorba În cântecul ascultat şi ce au învăţat ei din acestă activitate).         

Copiii trebuie avertizaţi asupra faptului că este necesar să păstreze liniştea           pentru ca audiţia să decurgă normal şi să nu deranjeze colegii. La finalul activităţii, educatoarea poate Încuraja copiii să Îşi exprime aprecierile cu  privire la adresa cântecului audiat.  

Verificarea atenţiei m uzicale se poate testa prin fragmente din cântec pe care copiii le vor recunoaşte, dacă au contribuit activ şi conştient, la audierea materialului          muzical.         

În cadrul activităţii m uzicale se poate Îmbina predarea cu fixarea sau consolidarea unui cântec sau joc muzical.         

Se recomandă ca prima activitate să fie cea de predare a unui cântec şi a poi cea de consolidare a unui joc muzical sau joc cu cântec, deoarece atenţia şi răbdarea, puterea de concentrare a preşcolarilor este mică şi de scurtă durată, iar nevoia copilului de a se mişca va fi recompensată În partea a doua a activităţii didactice, prin joc.