Condiții interne ale învățării în grădiniță: procesele cognitive, afective, volitive; motivația – geneză, dinamică, forme, structuri motivațional -atitudinale. Legea optimului motivational

 

Unele dintre condiţii (factori) ţin de elev, de particu-larităţile şi disponibilităţile acestuia, acţionează din interiorul acestuia şi le numim condiţii (cauze) interne. Acestea pot fi de natură biologică (vârsta, sex, starea de sănătate, dezvoltarea fizică etc.) sau psihologică (potenţial genetic intelectual, nivel al dezvoltării intelectuale, stadiul dezvoltării structurilor cognitive şi operatorii, inteligenţă, gândire, motivaţie a învăţării, voinţă, trăsături de personalitate, nivel de cultură generală, deprinderi de muncă intelectuală etc.).

Învăţarea este determinată de o serie de condiţii şi cauze, unele dintre acestea facilitând, altele dimpotrivă, făcând dificilă realizarea sa.

Condiţiile interne sunt reprezentate de o serie de factori psihologici (procese, funcţii, însuşiri şi stări psihice) şi neurofiziologici constitutivi personalităţii elevului fiecare dintre ei având o pondere diferită în diferite etape şi momente ale acestei activităţi.

Condiţiile interne se împart în următoarele grupe:

Factori cognitivi:

· percepţia, spiritul de observaţie şi reprezentările;

· memorarea logică, ceea ce implică înţelegerea celor învăţate;

· gândirea cu formele sale (convergentă şi divergentă) şi atributele ei(flexibilitate, fluiditate, originalitate, operativitate, caracter critic, profunzime);

· imaginaţia creatoare şi reproductivă.

Factori afectivi-motivaţionali:

· dispoziţia pentru activitatea de învăţare, sentimente intelectuale (curiozitatea, satisfacţia intelectuală, sentimentul de mirare, al noului, de respect şi admiraţie pentru valorile ştiinţifice);

· interesul cognitiv, dorinţa şi curiozitatea de a cunoaşte multiple şi variate aspecte ale realităţii naturale, sociale şi culturale;

· dorinţa de a-şi însuşi o profesie şi de a fi folositor societăţii prin practicarea ei cu competenţă; · aspiraţii, convingeri şi idealuri superioare referitoare la viitorul său profesional;

· capacitatea de efort voluntar susţinut în activitatea de învăţare, perseverenţa şi încrederea elevului în posibilităţile sale intelectuale;

· exigenţa faţă de sine şi de calitatea activităţii de învăţare, atitudinea lui favorabilă faţă de această activitate;

· demnitatea şi spiritul de răspundere, spiritul de ordine şi de disciplină etc.

Factori instrumentali:

· aptitudinea de a învăţa este o structură psihică complexă, care se defineşte prin coparticiparea şi interacţiunea specifică şi optimă a unor funcţii psihice, procese psihice şi aptitudini implicate în activitatea de învăţare (atenţie, organizare perceptiv-motorie, memorie, gândire, imaginaţie, spirit de observaţie şi inteligenţă), precum şi folosirea unor procedee raţionale de învăţare;

· aptitudinea şcolară se manifestă în desfăşurarea activităţii de învăţare, în raport cu o anumită sarcină de învăţare şi/sau cu un obiect de învăţământ, asigurând şi condiţionând realizarea acesteia la un nivel performanţial superior şi asimilarea facilă, deplină şi temeinică a conţinutului obiectului respectiv.

Alţi factori sunt:

· priceperea elevului de a-şi organiza judicios activitatea de învăţare şi de a o îmbina cu odihna activă;

· deprinderea de a învăţa în mod sistematic şi continuu;

· capacitatea de transfer, ce implică reactualizarea selectivă a cunoştinţelor anterioare şi valorificarea lor în situaţii şi activităţi noi sau similare cu situaţia de învăţare.

Factori fiziologici

· starea de sănătate, echilibrul funcţional al organismului, în special cel neuro-psihic;

· integritatea funcţională a sistemului nervos şi al analizatorilor;

· formarea cu uşurinţă a legăturilor nervoase temporale şi diferenţierea facilă, fină şi selectivă a stimulilor, inclusiv a celor verbali.

 

Motivaţia

· motivaţia este definită ca fiind forţa care activează, direcţionează şi menţine un comportament.

Motivaţia şi învăţarea şcolară:

· motivaţia şi afectivitatea se implică reciproc în procesul învăţării şcolare, urmărindu-se ca relaţia dintre elev şi materialul de învăţat să fie pozitivă, pentru a putea genera stări afective, emoţii superioare şi chiar sentimente intelectuale, morale, estetice -elemente constitutive ale atitudinilor. Stările afective pozitive generează motive sau constelaţii de motive, interese pentru diferite obiecte de învăţământ, formarea convingerilor şi chiar a concepţiei despre lume şi viaţă;

· educatorul va pune accent pe motivaţia pozitivă, va utiliza rational motivaţia negativă, va căuta să convertească motivaţia afectivă în motivaţie cognitivă, pe cea extrinsecă în motivaţie intrinsecă, în funcţie de caracteristicile de vârstă ale elevilor;

· analiza motivelor învăţării este importantă, atât din perspectiva facilitării efectelor pozitive, cât şi din perspectiva identificării cauzelor eşecului şcolar, a prevenirii acestora şi a adoptării unor măsuri de optimizare.

Legea optimumului motivational

Definire: · reprezintă intensitatea optimă a motivaţiei care permite obţinerea unor performanţe superioare în activitatea de învăţare sau cel puţin a celor dorite de elev. Prin această lege este exprimată relaţia care trebuie să existe între dificultatea sarcinii de învăţare şi intensitatea motivului, a subiectului în activitatea de răspuns la solicitări;

Relaţia dintre dificultatea stilului şi intensitatea motivului:

· sensul relaţiei dintre dificultatea stilului şi intensitatea motivului depind de gradul de dificultate a sarcinii de îndeplinit şi modul de percepere a acesteia de către elev.

Astfel apar două situaţii:

Ø când dificultatea sarcinii este apreciată corect de către subiect, atunci intensitatea motivului va fi corespondentă cu dificultatea sarcinii, realizându-se astfel optimum motivaţional;

Ø când dificultatea sarcinii este percepută incorect de către subiect, fie prin supraapreciere, fie prin subapreciere, se realizează supramotivarea, respectiv submotivarea.

Optimumul educaţional se obţine prin crearea unui uşor dezechilibru între intensitatea motivului şi dificultatea sarcinii astfel:

· dacă dificultatea sarcinii este medie, dar supraapreciată de către subiect, atunci este necesară reducerea nivelului intensităţii motivaţiei intensitatea motivului pentru a se obţine o intensitate medie, suficientă pentru realizarea sarcinii;

· dacă dificultatea sarcinii este medie, dar este subapreciată de către subiect, atunci se impune o uşoară supramotivare voluntară din partea subiectului;

· dacă dificultatea sarcinii este mare, dar este apreciată ca fiind facilă sau de nivel mediu, atunci se impune o creştere mai accentuată a nivelului motivaţiei pentru a atinge intensitatea necesară îndeplinirii ei.

Starea de submotivare şi de supraestimare trebuie evitate datorită efectelor negative pe care le generează în plan neuro-psihic şi în activitatea de învăţare.