Noi semnificații și extensii ale conceptului de învățare (învățarea utilizând metoda proiectelor/principiile Planului Dalton/Flipped learning etc.)

 

Sistemele educaţionale contemporane sunt diverse de la o ţară la alta. Unele sunt, încă, organizate ierarhic, iar altele încorporează modele în reţea, în proiecte sau în progresia alternativelor pedagogice validate deja.

Există numeroase scenarii despre şcoala viitorului. Majoritatea lor gravitează în jurul noului curriculum şi a reformei în predare – învăţare, care ar încorpora competenţe generale şi specifice, precum şi abilităţi de bază necesare tuturor elevilor/ persoanelor adulte în variate domenii:

-          cunoştinţe despre sine, ca subiect angajat în variate sarcini;

-          cunoştinţe despre alţii şi capacităţi de interacţiune;

-          capacităţi de învăţare, a învăţa cum se învaţă;

-          predispoziţia de a învăţa continuu, pe durata întregii vieţi;

-          responsabilitate ca membru al comunităţii/  societăţii;

-          sănătate mintală şi fizică;

-          gândire critică, creativitate şi productivitate;

-          participare activă la viaţa economică şi socială.

În acord cu datele oferite de J. Piaget (1962) şi R. Gagné (1985) considerăm că procesul de învăţare defineşte modificarea (construcţia şi re-construcţia) unor structuri psihice (interne), care se exprimă în comportamente sau prestaţii relativ stabile. În limbajul pedagogiei contemporane, învăţarea defineşte dobândirea de competenţe într-unul sau mai multe domenii de activitate.

Planul Dalton

Concept educațional creat de Helen Parkhurst □ Influențat de marii gȃnditori ai educației – Maria Montessori și John Dewey.

Planul Dalton este unul dintre cele mai de succes modele educaționale centrate pecopil, din lume. La nivelul învățământului preşcolar, Planul Dalton a fost adaptat şiajustat în funcție de specificul vârstei copiilor. Planul Dalton creează cele mai bunecondiții posibile pentru dezvoltarea personală, intelectuală și socială a preșcolarilor,promovând independența, libera inițiativă, responsabilitatea, încrederea în sine şicooperarea între copii.

SCOP: • promovarea independenței, liberei inițiativei și încrederii în sine.

A fost elaborat ȋn conformitate cu prevederile programei pentru ȋnvăţămȃntul preșcolar.

Utilizarea Planului Dalton de la o vârstă foarte fragedă, de-a lungul anilor, îi ajută pe copii să învețe să îşi identifice propriile interese, să-şi gestioneze eficient timpul şi cum să-și assume responsabilitatea pentru propria lor educație. Educatoarea inițiază/elaborează sarcini didactice şi monitorizează relațiile dintre perechi, urmărind: încurajarea comunicării; construirea relaţiilor între copii; influenţarea perechilor în îndeplinirea/ rezolvarea sarcinilor.

OBIECTIVE:

• Adaptarea/ individualizare activităţilor la nevoile, interesele și abilitățile fiecărui preșcolar;

• Promovarea independenței și siguranţei de acţiune;

• Îmbunătățirea abilităților sociale;

 • Formarea şi dezvoltarea sentimentului de responsabilitate față de alții;

• Formarea capacitatii de gestionare a timpului de catre prescolari.

Ca să fie atinse aceste obiective s-a dezvoltat un model în trei părți care reorganizează educația centrată pe educator la centrarea pe copil transferând responsabilitatea gândirii critice de la educator la copil.

Aceste trei parti, numite Casa, Misiunea/Temele și Laboratorul formeaza structura de bază a sistemului de educatie Dalton.

Casa

Fiecare copil apartine unei „ case” mai mici în cadrul școlii, și este un grup în care fiecare copil invață, sub grija „profesorului de casă”, abilitațile necesare pentru a fi parte  a grupului. „Profesorul casei” ghidează, antrenează și ajută copiii să dezvolte o legătura de susținere reciprocă atât între ei cat și între ei, părinți și educatori. Copiii de gradiniță au nevoie de o forma mai structurată și de mai multe rutine de aceea lecțiile în cazul acesta sunt organizate în mod  mai traditional fiind inițiate și direcționate de către educatori ca să transmită informații și idei cheie explicând conținutul și abilitățile care sunt de bază. Numărul celor care fac parte din casă este mic (1educator la 12 copii) pentru a asigura o atenție individuală și flexibilitate. Pe masură ce copiii progreseaza educatorul va actiona mai mult ca un consilier de ghidare decât ca un profesor la clasă.

Misiunea/Temele/Atribuirea

Această parte a structurii planului Dalton se referă efectiv la un „contract” de învățare între copil si educator, definind munca pe care copilul trebuie să o îndeplinească intr-un anumit interval de timp convenit. Aceste atribuții sunt proiectate în mod individual astfel încât:

•          Explică copiilor imaginea de ansamblu și scopul lucrării;

•          Ori de câte ori e posibil să se realizeze interdisciplinar ca să arate copiilor legătura dintre diferitele domenii de cunoaștere;

•          Să li se ofere suficient suport în ce privește interesele și nevoile;

•          Să ofere sugestii de cercetare;

Laboratorul

-este timpul alocat muncii individuale sau pe grupe mici impruna cu educatorul lor. Acesta este timpul pentru anchetă, experiență directă și colaborare.

"Laboratorul" descrie cel mai bine atmosfera de învățământ, pe care Dalton se străduiește să o creeze, combinarea de studiu, cercetare și colaborare.

 Clasele obisnuite sunt transformate in laboratoare pe dicipline, oferind copiilor materiale diverse documentare și indicatii de lucru pentru activitatea individuala. Laboratoartele pentru aceeași activitate prezinta materialele de studiu ordonate dupa gradul lor de complexitate și dificultate. Fiecare copil lucrează conform unui program individual, în ritmul propriu de lucru, iar mentorul acorda periodic consultatii când este solicitat.

Baza planului Dalton constă deci, in principal în stimularea motivației interne prin oferirea copiilor autonomie corespunzătoare, responsabilități și oportunități de colaborare în procesul de educare.

Câteva principii ale planului Dalton:

-să se creeze o comunitate de invățare în care este cultivata grija față de copii, părinți și profesori în care dezvoltarea individuală este stimulată prin cooperare;

-să creeze un curriculum condus de copil,în care sunt luate în considerare ineresele, nevoile și abilitățile fiecărui copil, pentru a promova dezvoltarea socială, emoțională, lingvistică, cognitivă și fizică;

-să ajungă la independență intelectuală prin anchetă, experiență directă, lectură, colaborare și asumare de riscuri;

-insuflarea unui sentiment de etică, valori morale, respect și responsabilitate față de alții.

Flipped Learning – Învățarea răsturnată

Definiția Învățării Răsturnate

Învățarea răsturnată (Flipped Learning) este o abordare pedagogică în care instruirea directă se mută din spațiul de învățare în grup către spațiul de învățare individual, iar spațiul de grup care rezultă (clasa) este transformat într-un mediu de învățare dinamic, interactiv unde educatorul ghidează elevii / studenții pe măsură ce ei aplică conceptele și se angajează creativ cu subiectul materiei.

Răsturnarea unei clase poate, dar nu este neapărat necesar să conducă la învățarea răsturnată. Mulți dintre profesori ar putea deja să fi aplicat ideea răsturnării unei clase, punând elevii să citească texte în afara clasei, să privească filme video suplimentare sau să rezolve probleme în plus, dar pentru a își angaja elevii în învățarea răsturnată, profesorii trebuie să incorporeze în practica lor următorii patru piloni.

Cei patru piloni ai F – L – I – P

F – Mediu Flexibil (Flexible Environment)

Învățarea răsturnată permite adoptarea unor moduri variate de învățare; educatorii deseori rearanjează spațiile de învățare pentru a se acomoda cu specificul lecției sau capitolului, pentru a susține fie munca de grup, fie studiul independent.

Ei creează spații flexibile în care elevii aleg când și unde să învețe.

Mai mult, educatorii care își ”răstoarnă” clasele au așteptări flexibile față de derularea în timp a învățării elevilor și în evaluarea învățării elevilor.

Ce spune un astfel de educator:

F1 – Eu stabilesc spații și cadre de timp care permit elevilor să interacționeze și să reflecteze asupra propriei învățări atât cât este nevoie.

F2 – Eu observ și monitorizez continuu elevii pentru a face ajustările necesare.

F3 – Eu furnizez elevilor căi diferite pentru a învăța conținutul și a-și demonstra măiestria.

L – Cultura învățării (Learning culture)

În modelul tradițional centrat pe profesor, profesorul este principala sursă primară de informație. Prin contrast, învățarea răsturnată schimbă în mod deliberat instruirea pe o abordare centrată pe cel care învață, unde timpul din clasă este dedicat explorării temelor în profunzime și creării de oportunități bogate de învățare. Ca rezultat, elevii sunt activ implicați în construirea cunoașterii pe măsură ce participă la ea și sunt implicați și în evaluarea propriei învățări într-o manieră care este semnificativă la modul personal.

L1 – Eu dau elevilor oportunitatea să se angajeze în activități semnificative fără ca profesorul să fie centrul.

L2 – Eu eșafodez aceste activități și le fac accesibile tuturor elevilor prin diferențiere și feedback.

I – Conținut intențional (Intentional content)

Educatorii care utilizează învățarea răsturnată se gândesc continuu cum pot să utilizeze acest concept pentru a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte înțelegerea conceptuală, ca și fluența procedurală. Ei determină ce au nevoie să predea și ce materiale trebuie să exploreze elevii singuri. Educatorii utilizează un conținut intențional pentru a maximiza timpul clasei și pentru a adopta metode centrate pe elev, strategii active de învățare, în funcție de nivelul clasei și subiectul materiei.

I1 – Eu prioritizez conceptele utilizate în instruirea directă și cele pe care cei care învață le vor accesa singuri.

I2 – Eu creez sau prezint un conținut relevant (de obicei filme video) pentru elevii mei.

I3 – Eu diferențiez prezentarea pentru a face conținutul accesibil și relevant pentru toți elevii.

P – Educator profesionist (Proffesional educator)

Rolul Educatorului Profesionist este chiar mai important și deseori mai solicitant într-o clasă răsturnată decât într-una tradițională. În timpul orei, ei observă continuu elevii, furnizându-le un feedback relevant pentru acel moment și le evaluează munca. Educatorii profesioniști reflectează asupra propriilor practici, se conectează unii cu alții pentru a-și îmbunătăți instruirea, acceptă criticismul constructiv și tolerează haosul controlat din clasele lor. În timp ce educatorii profesioniști adoptă roluri mai puțin proeminente într-o clasă răsturnată, ei rămân ingredientul esențial care permite învățării răsturnate să se petreacă.

P1 – Mă fac disponibil pentru toți elevii – dând un feedback individual, în grupuri mici sau întregii clase atunci când este nevoie.

P2 – Conduc evaluări formative continue în timpul orei de clasă prin observații și înregistrând date pentru a crea informații pentru instruirea viitoare.

P3 – Eu colaborez și reflectez împreună cu alți educatori și îmi asum responsabilitatea de a-mi transforma practica.

 

 

ÎNVĂŢAREA PRIN PROIECTE

 

Învăţarea bazată pe proiecte este un model de instruire centrat pe elev. Acest tip de învăţare dezvoltă cunoştinţe şi capacităţi într-un domeniu prin sarcini de lucru extensive, care promovează investigaţia şi demonstraţiile autentice ale învăţării prin rezultate şi performanţe. Educaţia prin metoda proiectului este orientată de întrebări cheie ale curriculumului care fac legătura între standardele de performanţă (obiective de referinţă şi competenţe specifice), capacităţile cognitive de nivel superior ale elevilor şi contexte din viaţa reală.Unităţile de învăţare care utilizează metoda proiectului includ strategii de instruire variate, menite să îi implice pe elevi indiferent de stilul lor de învăţare. Deseori, elevii colaborează cu experţi din exterior sau cu membri ai comunităţii pentru a ajunge la o înţelegere mai bună a conţinutului.

Tehnologia este utilizată tot pentru a sprijini învăţarea. Pe întreg parcursul desfăşurării proiectului, sunt incluse diferite metode de evaluare pentru a asigura calitatea activităţilor de învăţare.

Unităţile de învăţare bazate pe proiecte bine concepute îi implică pe elevi în sarcini de lucru autentice, cu final deschis. Sarcinile obligatorii ale proiectului le dau elevilor posibilitatea de a lua decizii şi de a folosi propriile subiecte de interes şi lucrurile care le plac pentru a obţine produse şi a realiza performanţe. Elevii învaţă prin investigaţii şi au un anumit nivel de control asupra deciziilor legate de modul de realizare a sarcinilor de proiect.

 Profesorul preia rolul unui facilitator sau antrenor.

Elevii lucrează deseori în grupuri de colaborare, asumându-şi roluri care valorifică abilităţile şi calităţile lor personale.

Proiectele sunt generate de întrebări cheie ale curriculumului.

Întrebările ajută la menţinerea concentrării proiectului pe activităţile importante de învăţare. Introducerea unei unităţi de învăţare bazate pe un proiect se realizează prin intermediul unor întrebări care exprimă idei importante şi durabile, cu un caracter transdisciplinar. Elevii sunt provocaţi să cerceteze mai în profunzime subiectul cu ajutorul întrebărilor de conţinut, care se concentrează pe obiectivele operaţionale şi pe standarde de performanţă.

Există trei tipuri de întrebări cheie ale curriculumului: esenţiale, specifice unităţii de învăţare şi specifice conţinuturilor. Întrebările esenţiale au un caracter general şi sunt întrebări deschise care abordează idei importante şi concepte durabile pe care oamenii se străduiesc să le înţeleagă. Acestea depăşesc de multe ori graniţa unei singure discipline şi îi ajută pe elevi să vadă legătura dintre subiecte.

Întrebările unităţii sunt direct legate de proiect şi sprijină investigaţiile cu privire la întrebarea esenţială. Acestea ajută la demonstrarea înţelegerii de către elevi a conceptelor de bază ale proiectului.

Întrebările de conţinut au mai mult un caracter factual şi sunt conforme obiectivelor operaţionale şi standardelor de performanţă.

Proiectele au relevanţă pentru viaţa elevilor şi pot implica reprezentanţi ai comunităţii sau experţi din exterior, care asigură un context pentru învăţare.

 Elevii pot prezenta ceea ce au învăţat unui public real, pot face legătura cu resursele comunităţii, pot apela la experţi în domeniul respectiv sau pot comunica prin intermediul tehnologiei.

Strategiile de instruire sunt variate şi sprijină diverse stiluri de învăţare.

Strategiile de instruire crează un mediu de învăţare mai bogat şi promovează capacităţile de gândire de ordin superior. O serie de strategii de instruire sunt folosite pentru a se asigura accesul tuturor elevilor la materiale curriculare şi pentru a oferi fiecărui elev posibilitatea de a avea succes. Instruirea poate include utilizarea diferitelor strategii de organizare a grupurilor în vederea cooperării, organizatori grafici, feedback din partea profesorului sau a colegilor etc.

Învățarea pe bază de proiecte este un model de instruire care îi implică pe elevi în activități de investigare a unor probleme captivante şi are drept rezultat demonstrarea cunoștințelor și abilităților acestora prin obținerea unor produse care sunt publicate, prezentate sau afișate.

Proiectele se dezvoltă pornind de la întrebări esentiale ce nu pot primi răspunsuri prin învăţarea bazată pe memorare. Aceste întrebări leagă obiectivele operaţionale și gândirea de nivel superior a elevilor cu viaţa de fiecare zi. Elevii își asumă uneori roluri din viaţa reală și trebuie să îndeplinească sarcini pline de semnificaţie.

Lucrând la proiecte, elevii își dezvoltă competenţele necesare în secolul XXI:

•          responsabilitate şi capacitate de adaptare;

•          competenţe de comunicare;

•          creativitate şi curiozitate intelectuală;

•          gândire critică şi gândire sistemică;

•          abilităţi media;

•          capacităţi de colaborare şi interpersonale;

•          identificare, formulare şi soluţionare a problemelor;

•          auto-formare;

•          responsabilitate socială.