Condiții externe ale învățării în grădiniță: statutul educatoarei, mediul grădiniței și al grupei de copii preșcolari, mediul socio-familial, factori ergonomici și de igienă ai învățării

 

Condiţiile externe se referă la organizarea activităţii în şcoală şi la cerinţele şcolare: obiective, conţinuturi, calitatea instruirii, ambianţa psiho-socială, personalitatea şi competenţa cadrelor didactice, relaţiile profesor-elev ş.a.

Condiţiile externe vizează şi mediul extraşcolar, factorii social-culturali (familia, mediul cultural-educativ local ş.a.).

Reuşita învăţării este condiţionată de influenţa combinată a tuturor categoriilor de factori. De aceea, învăţarea eficientă presupune preocuparea pentru identificarea, cunoaşterea şi controlul tuturor condiţiilor care, într-un fel sau altul, influenţează şi concură la obţinerea rezultatelor scontate.

 Statutul profesorului

Exercitarea profesiunii didactice presupune însuşirea a trei componente specifice:

· competenţa profesională - asigurată şi fundamentată pe cunoştinţe de specialitate;

· competenţa pedagogică (didactică şi educativă) asigurată de cunoştinţele psihopedagogice şi de aptitudinile pedagogice (talentul pedagogic);

· competenţa de a întreţine relaţii atât pe verticală în ierarhia superioară, dar şi cu beneficiarii procesului educaţional -elevi, părinţi, comunitate.

Rolul profesorului în societatea contemporane:

· profesorul nu este doar o simplă sursă de informaţii ci este o personalitate ce amplifică şi nuanţează valenţele educative ale acestor cunoştinţe, el este cel care conduce activitatea didactică;

· profesorul are mai multe funcţii în şcoală şi anume: organizator al procesului de învăţământ, educator, partener al educaţiei, membru al corpului profesoral;

· fiecare cadru didactic dispune de o cultură generală, care trebuie să fie cât mai vastă, de o cultură de specialitate temeinică, în conformitate cu cerinţele disciplinei predate, precum şi de o cultură psihopedagogică ce include cunoştinţe, tehnici de lucru, modalităţi de acţiune.

 Mediul socio-familial

Mediul familial:

· statusul socio-economic vizează rangul pe care familia îl ocupă în societate, exprimat prin cuantumul veniturilor şi prestigiul ei. Acesta se suprapune şi interacţionează cu nivelul cultural şi climatul psihosocial din interiorul familiei. Cea mai importantă variabilă a acestui status este nivelul de educaţie al părinţilor, venitul familial, valori economice, bunuri. Un nivel mai înalt de educaţie al părinţilor corelează în mod pozitiv cu atitudinea lor faţă de educaţie şi faţă de şcoală în special;

· nivelul cultural din familie exprimat printr-un set de reguli, prin aderarea la un sistem de valori, atitudini, credinţe va influenţa dezvoltarea personalităţii.

 

Climatul psihosocial:

· este o variabilă a mediului familial, prin care se exprimă structura interioară a familiei, relaţiile intrafamiliale dintre membrii săi, compoziţia familiei;

· fiecare dintre aceste variabile este generatoare de diferenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea personalităţii, mai ales dacă se realizează o funcţie afectivă şi protectoare.

Grupa de copii reprezintă o formaţiune psiho-socială. Ea este structurată dupa criteriul  particularităţilor de vârstă ale componenţilor sai (prescolarii)

Grupa de prescolari are urmatoarele caracteristici

- are un numar de indivizi care se afla in interactiune;

- educatoarea desfasoara activitati organizate in scop comun intregii grupe

- fiecare copil indeplineste roluri comune grupului, dar si individualizate;

- copiii relationeaza fiind implicati in activitati comune;

- grupa utilizeaza o serie de resurse in comun;

- implicarea intr-o activitate comuna dezvolta in timp norme si valori care reglementeaza  comportarea comuna;

Pozitia educatoarei este foarte importanta. Educatoarea trebuie privita din interiorul grupului.

Ea este singurul adult intr-un grup de copi, reprezentand lumea adultilor. Ea este cea care formuleaza judecati de valoare  si este un model pentru cei mici.  Educatoarea este privita ca un conducator al grupului , ea nu este numai un simplu  transmitator de cunostinte sau organizator, ci si un manager al grupei de prescolari.

Exista  2 perspective de abordare a grupei de prescolari:

- perspectiva didactica

-   perspectiva psihosociala

Din  perspectiva didactica, grupa de prescolari este studiata dupa gradul de implicare si  dirijare a educatoarei in raport cu activitatea copilului :

- Activitatile comune implica cel mai mare grad de dirijare din partea educatoarei, fie ca  activitatea se desfasoara frontal, pe grupuri sau individual.

- In cadrul activitatilor dirijate  se pune accent pe participarea tuturor copiilor. Organizarea si realizarea acestor activitati  presupune o conducere, o indrumare permanenta si un  control din partea educatoarei.

Din perspectiva psihosociala grupa de prescolari este studiata sub aspectul socializarii  copiilor, in vederea dezvoltarii comportamentului social si a personalitatii acestora. Gradinita este aceea care permite o largire a campului relational al copilului. Viata si activitatea in grupa de prescolari presupune interactiunea acestora, formarea fiecaruia  pentru a fi capabil sa participe  la viata grupului. Aceasta inseamna dezvoltarea si antrenarea  abilitatilor psihologice de adaptare si de integrare, de participare si a aptitudinilor creative a  copiilor.

Profesorul Romiță Iucu  a prezentat 5 dimensiuni necesare în cadrul asigurării unui management eficient al clasei de elevi și anume:

·dimensiunea ergonomica (ce se refera la trei aspecte importante din punct de vedere al
managementului grupei: dispunerea mobilierului, vizibilitatea si pavoazarea salii de grupa);      

·dimensiunea psihologica (este reprezentata de cunoasterea , respectarea si exploatarea
particularitatilor individuale ale prescolarilor);        

·dimensiunea sociala (are in vedere functionarea grupei ca microgrup social, care se
caracterizeaza prin parametrii :extensie, interactiune, scopuri comune, structura,  compozitie, coeziune);            ·dimensiunea normativa (se refera la ansamblul de norme si reguli care reglementeaza
desfasurarea activitatii in gradinita de copii);          

·dimensiunea operationala (se refera la perceptia membrilor grupului fata de norme,
traducerea in comportament a acestora);      

·dimensiunea inovatoare-creativa ( se refera la adoptarea unor decizii care presupun
schimbarea).

.   O grupă de preșcolari este formată din personalități diferite puse în același loc și în același moment al dezvoltării școlare. Având personalități diferite, copiii trebuie învățați să se completeze unii pe ceilalți astfel încât colectivitatea în care activează să comporte trăsătura numită sinalitate.

Mediul din grădiniţă influenţează modul de manifestare a comportamentului.
Unele comportamente apar doar Într-un anumit mediu. Mediul comunică un anumit mesaj (de exemplu, dacă e parc, e loc de joacă) şi favorizează un anumit com portament.

Controlul mediului favorizează apariţia unui comportament deja Învăţat.

Referitor la ambianța psiho-relațională, rolul educatorului este esențial.  Rolul  învăţătorului este acela de a încerca, printr-o apreciere corectă şi o tratare diferenţiată, să-i aducă pe toţi copiii grupei la acelaşi nivel în ceea ce priveşte posibilitatea fiecărui copil de a aprecia propriile sale acţiuni şi pe ale celor din jur în raport cu anumite reguli, norme.

Posibilităţi de a realiza acest lucru sunt nenumărate, practic nu există nici un moment al programului şcolii care să nu permită realizarea acestui obiectiv.

Există multe metode prin care copiii pot să înveţe sau să capete anumite deprinderi, de aceea devine foarte important ca rolul profesorului să fie unul precis și foarte bine organizat, astfel încât interesul copiilor să fie îndreptat spre descoperire și cunoaștere, pentru a căute informații noi și pentru a utiliza aceste informații pentru a rezolva anumite probleme.

Elevul trebuie să își exercite obligaţiile de elev nu numai din necesitate şi constrângere, ci şi din considerente morale, motivaţia fiind trebuinţa de afirmare, satisfacţia realizării şi exprimării de sine.

Mediul social al grupei , motivarea sociala a invatarii, climatul de lucru ,
lectia ca forma de organizare a procesului de invatamant , sunt componente ale unui proces social. Rezultatele sunt dependente de performantele grupului, de aprecierile celorlalti, de afirmarea unor lideri, de climatul educational si moral al grupului, de indeplinirea rolului de lider al educatoarei in grupa.

În cadrul interacţiunilor sociale (copii - adulţi, copii - copii), copiii Îşi dezvoltă
anumite abilităţi de relaţionare şi Învaţă noi comportamente precum cel de a asculta
opţiunile celuilalt, de a-şi aştepta rândul etc. Modalităţile prin care educatoarea se poate
implica În dezvoltarea abilităţilor sociale ale copilului, care sunt parte integrantă a
relaţiilor interpersonale, sunt de a ghida comportamentul copilului În anumite situaţii
sociale (de exemplu, În situaţia de a chema un copil pentru a se j uca Împreună) şi de a-i
oferi copilului oportunităţi de exersare a abilităţilor sociale.

În plus, copiii învaţă cum să interpreteze o anumită situaţie socială (de exemplu,
reţinerea unui copil de a colabora cu colegii), pe baza reacţiilor pe care ceila lţi le exprimă
referitor la situaţia dată.

Ambianţa în care copilul îşi trăieşte direct experienţa de viaţă prin situaţiile de viaţă prilejuite în scopul învăţării se referă şi la climatul socio-afectiv.

Iată care sunt caracteristicile care l-ar putea convinge pe copilul care vede prima data sala de grupă să facă primii paşi:         

• spaţiu larg, luminos, aerisit, curat; 

• culori vesele, calde, îmbinate armonios;    

• spaţiul delimitat, dând impresia multor universuri ce aşteaptă să fie descoperite;          

• mobilier dimensionat specific vârstei preşcolare, dotat cu o varietate de materiale şi jucării la
îndemână;

• existenţa altor copii care interacţionează;  

• o educatoare zâmbitoare, primitoare, prietenoasă;

• posibilitatea prezenţei/ rămânerii în sală pentru un timp, a unui membru al familiei.

Organizarea spaţiului educativ prin delimitarea Centrelor oferă atât părinţilor, cât şi educatorului oportunitatea de a-i observa mai bine pe copii în intracţiunea lor cu materialele, cu alţi copii sau cu adulţii din clasă.       

În organizarea pe Centre a spaţiului educativ, educatorul va asigura:

v securitatea şi protecţia copiilor;   

v confortul prin mobilier, canapele, pernuţe;         

v existenţa unui spaţiu suficient studiului şi întâlnirii cu alţi copii;          

v existenţa unui material adecvat situaţiilor de învăţare;   

v poziţionarea adecvată a Centrelor, respectând reguli specifice.

Centrele de interes sunt: Biblioteca, Ştiinţe, Arte, Construcţii, Joc de rol/ Colţul păpuşii, Nisip şi apă.

Fiecărui centru de interes îi revine un colț al sălii de clasă. De asemenea,  în sala de grupă, trebuie să existe colţuri de joacă dotate cu materiale şi jucării specifice activităţilor  pe care copiii le vor desfăşura: colţul Construcţii, colţul Bibliotecă, colţul Căsuţa păpuşii, colţul Artă.

Zona pentru activitate va fi prevăzută şi cu un spaţiu liniştit şi confortabil pentru odihnă, în care sunt aşezate salteluţe sau pernuţe moi pe care copiii se pot aşeza pentru odihnă. Acest spaţiu poate fi amplasat lângă un colţ considerat mai liniştit, cum ar fi colţul Bibliotecă. Trebuie să existe lumină suficientă.

            La colţul Bibliotecă este aşezat un raft fără colţuri ascuţite ori cuie ce ies înafară, pe care sunt aşezate cărţi cu imagini, cărţi cu poveşti, jetoane ilustrate, casetofon, casete, diapozitive,etc. Cărţile trebuie schimbate des pentru a menţine interesul copiilor. Tot la acest colţ pe o măsuţă este aşezat un televizor, un calculator pentru a oferi copiilor prilejul de a viziona desene animate, CD-uri cu poveşti, jocuri. La această vârstă, copiii au preferinţe pentru unele povestiri şi cer să le fie repetate. Sunt atraşi de imaginile viu colorate, devin sensibili la muzică, la ritm, la melodie, la cântece pentru copii, la jocurile muzicale. Le place să cânte şi să danseze. Colţul Bibliotecă fiind dotat cu casetofon sau combină muzicală, dă posibilitatea copiilor de a audia jocuri muzicale şi cântece pentru copii.

Colţul Construcţii este, adesea, spaţiul cel mai frecventat de copii. Jocul de construcţii oferă posibilităţi multiple de dezvoltare a copilului. Acest colţ trebuie plasat într-un loc îndepărtat de zona liniştită, pentru a nu deranja. Materialele vor fi dispuse în cutii rotunjite la colţuri sau rafturi, pe categorii: cuburi, figuri geometrice, Lego, maşinuţe, animale mici de jucărie, siluete realizate din imagini decupate din reviste, lipite pe carton suficient de tare pentru a fi aşezate înpicioare, scăriţe, cutiuţe.

Spaţiul trebuie să fie suficient de mare pentru ca cei mici să aibă loc să-şi împrăştie cuburile, podeaua să fie acoperită cu mochetă sau covor, deoarece copiii vor sta mai mult pe jos, şi în acelaşi timp, pentru a diminua zgomotul cuburilor care vor cădea. Trebuie protejat de paravane sau rafturile care-l delimitează de alte colţuri, pentru a nu exista pericolul ca ceea ce au construit copiii, să fie dărâmat din greşeală de alţii care trec pe acolo.Pentru a le stimula jocul, pe peretele acestui colţ sunt aşezate ilustraţii de clădiri, sate, oraşe, etc.

Educatoarea trebuie să interacţioneze cu copiii mici fără a interveni în joc,   stimulându-i şi îmbogăţindu-le jocul. Jocul de construcţii satisface dorinţele imediate ale copiilor şi le sugerează printre altele, imaginea clară a vieţii oamenilor. Ei se transpun imaginar în constructori,vânzători şi cumpărători de materiale de construcţii, şoferi,etc.

Copiii trebuie încurajaţi să vorbească despre construcţiile lor pe măsură ce le ridică. În

activităţile de construcţii limbajul şi acţiunea fuzionează. Jucându-se cu cuburile, copilul mic se dezvoltă afectiv, fizic, cognitiv şi din punct de vedere al limbajului.

Colţul Căsuţa păpuşii oferă prilejul copiilor de a explora diferite roluri, adesea roluri de adulţi sau persoane care sunt importante în viaţa lor. Jocul de rol îşi are sursa în imaginaţia copiilor. Adulţii pot încuraja un joc de rol bogat confecţionând şi păstrând la îndemână echipamente speciale care sunt, înesenţă, cutii (truse) umplute cu diferite obiecte pe care copiii le vor utiliza jucându-se de-adoctorul, de-a poştaşul, de-a mecanicul, de-a vânzătorul, de-a frizerul, etc.

Materialele confecţionate trebuie să reflecte viaţa comunităţii în care trăim. Mare parte din mobila colţului păpuşii poate fi făcută din cutii sau lădiţe. Vasele de bucătărie pot fi confecţionate din tărtăcuţe, coji de nuci. Dintr-o bucată de carton şi nişte resturi de material, am confecţionat o ,,fereastră” pe care am agăţat-o de perete în colţul păpuşii. Pe carton se poate desena un soare vesel, iar resturile de material ţinând loc de perdea.

Pentru unele activități, copiii pot să  aducă pălării, haine de bebeluşi pentru păpuşi, boneţele, etc. Pietricelele rotunde pot deveni uşor cartofi sau ouă, o rogojină pe podea devine un pat minunat, iar o cutie de plastic a constituit un leagăn potrivit pentru o păpuşă.

Colţul Artă oferă posibilitatea copiilor să exprime ce gândesc, să simtă şi să vadă lumea şi astfel îşi pot exprima şi potenţialul creator. Majoritatea copiilor iubesc activităţile de acest gen. Rolul cel mai important al educatoarei este să asigure un mediu, o atmosferă care încurajează şi sprijină potenţialul de exprimare creatoare al copilului.

Spaţiul acestui colţ trebuie să fie suficient pentru copiii care lucrează, astfel încât să nu se stânjenească, să nu existe senzaţia de înghesuială. Trebuie să fie ales în aşa fel, încât lumina să vină din partea stângă şi să nu fie o zonă de trecere, pentru a nu fi deranjaţi micuţii artişti.

Este dotat cu scăunele, mese, tablă, rafturi la care copiii pot ajunge, pe care sunt aşezate materialele: caiete, blocuri de desen, acuarele, culori, plastilină, planşete, cretă colorată,lipici, hârtie glasată, creponată, pensule, păhărele pentru apă,creioane, staniol, pastă de dinţi.

Pe pereţi sunt amenajate locuri pentru expunerea lucrărilor copiilor la nivelul privirii lor. Copiii care desfăşoară activitate în acest spaţiu, pentru a-şi proteja hainele de pete, îmbracă şorţuri, confecţionate chiar din plastic.

Copiii trebuie lăsaţi să lucreze liber. O plimbare în natură dă copiilor un imbold pentru a vorbi, a reprezenta prin desen ceea ce văd.

Pe tot parcursul activităţii, copiii trebuie să fie supravegheaţi, iar dotarea spaţiilor se face ţinând seama de vârstă şi dezvoltarea fizică a copiilor.      

Aparatele de încălzire vor fi izolate pentru a preveni accidentele.
Spaţiul pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber va asigura dezvoltarea, învăţarea activă a
copilului şi promovarea stării de sănătate, fără risc de accidente şi îmbolnăviri.
Spaţiul de joacă este prevăzut cu nisipar, tobogane, echipamente pentru căţărat. Vor fi îndepărtate obiectele ascuţite, materialele murdare, plantele toxice crescute pe locul de joacă.

Mediul de joacă trebuie să fie flexibil, să încurajeze copiii la mişcare, să le dea ocazia de a face
alegeri, de a explora fiecare lucru .Spaţiul pentru activităţile incluse în rutina zilnică va fi amenajat la intrarea în sala de grupă, unde vor fi dulapurile individuale, mese şi scaune pentru servirea mesei, pătuţuri.

Modele de aranjare spaţială a grupei de copii (cerc, semicerc, clasă etc.)

Aranjarea şcolară clasică este o aranjare utilă pentru strategiile expositive; este bună pentru  instruirea tradiţională.  Dezavantaje: copiii sunt, de regulă, mai pasivi .

Aranjare in cerc, fară mese : dispar mesele ce funcţionează ca nişte bariere; acest tip de  aşezare duce la crearea unei atmosfere de dialog .

Aranjare in semicerc :  educatorul are posibilitatea de a interactiona cu toti copiii;

Dezavantaje : necesită mult loc, iar în cazul în care se distribuie scaune şi în partea inferioară  a potcoavei, cei ce le vor ocupa nu se mai pot vedea , distanţele mari între participanţi.

Invatamantul prescolar se organizeaza, de regula, pe grupe constituite dupa criteriul de varsta  al copiilor. In situatii specifice, se pot organiza grupe combinate cuprinzand copii de niveluri  diferite de varsta si de dezvoltare.

În grupele mixte de copii,  jocul liber ocupă un loc important. Aici copiii pot învăța de exemplu să fie atenți unii cu ceilalți, să rezolve conflicte și dobândesc abilitatea de a construi relații pe propria răspundere.

În vederea proiectării activităţilor la o grupă combinată se ia în calcul, în primul rând, nivelul de dezvoltare psihomotrică a  copiilor din care este constituită grupa. După evaluarea iniţială,  fiecare educatoare, în funcţie de vârsta copiilor care predomină  la grupă, îşi face planificarea.

     Activităţile pot avea mijloace de realizare comune şi obiective diferenţiate (Ex: Mare, mijlocie, mică-DŞ-Cunoaşterea mediului, DEC-Educaţie muzicală, DLC, DOS, DPM) sau pot fi activităţi diferite realizate prin mijloace diferite (Ex: Mare-DŞ-Matematică, Mijlocie-activitate independentă, Mică-DEC-activitate plastică).

Condiţii igienico-sanitare:

· asigurarea iluminaţiei optime în clasă şi în camera de locuit (75 de lucşi reprezentând intensitatea optimă). Valorile mai mari sau mai mici determină un efort neurofiziologic sporit (suprasolicitare) din

 partea analizatorului vizual, generând astfel oboseala acestuia şi reducerea capacităţii de concentrare a atenţiei

· asigurarea unei temperaturi moderate, confortabile şi aerisirea spaţiilor de învăţare, pentru a asigura cantitatea de oxigen necesară bunei funcţionări a creierului, influenţează pozitiv -în mod indirectrandamentul învăţării;

· activitatea intelectuală, deci şi învăţarea, determină o intensificare a proceselor metabolice din creier şi, implicit, creşterea consumului de oxigen, fapt ce impune aerisirea spaţiului în care elevii învaţă, în caz contrar producându-se fenomenul de blocaj neurofiziologic şi psihic;

· altă condiţie importantă este eliminarea zgomotelor tulburătoare, care distrag atenţia;

· orice activitate, deci şi cea instructiv-educativă, desfăşurată mai mult timp, fără întrerupere sau foarte intens provoacă oboseală. Atunci când subiectul este interesat de munca sa, când îi place, când capătă satisfacţie din rezultatele ei, el se simte mai puţin obosit. Dacă nu se asigură odihna necesară, poate apărea oboseala cronică -surmenajul, ce presupune atât tulburări fiziologice, cât şi psihice;

· fenomenul oboselii poate fi prevenit prin câteva modalităţi: somnul, intercalarea în procesul muncii a unor perioade de odihnă, dozarea corespunzătoare a volumului şi intensităţii efortului, a timpului de muncă impus elevilor, în conformitate cu particularităţile lor de vârstă, întocmirea ştiinţifică a orarului şcolar, alternarea muncii intelectuale cu munca fizică, stabilirea şi respectarea unui regim zilnic al elevului, formarea unui stil raţional de muncă intelectuală, asigurarea unei motivaţii adecvate, asigurarea şi organizarea utilă a timpului liber etc.